Treceți la conținutul principal

Declaratie de dragoste!


Mi-ar placea sa stiu ca o sa pot sa-ti scriu o mie de cuvinte, intr-o mie de nopti. Anonimatul si incertitudinea imi sporesc fantezia si imi alimenteaza speranta ca intr-o zi din alte o mie de zile, s-ar putea sa o traiesc pe cea mai fericita, care nu s-ar mai preface in noapte, care ar fi un izvor vesnic de lumina, placere si soapta, pentru ca orice nascocire poate fi reala, daca ti-o doresti mult, extrem de mult … sa-ti spun atat de putine, sa intelegi atat de multe, dar pana si cuvintele mi se par relativ inguste, accesorii zadarnice si poate de prost gust, exprimare saraca si evaziva, dar in cele din urma spontana, naturala, primara, reala … soi de traire la superlativ, indragostita incurabil… ma simt. Privirea ta este atat de expresiva, profunda, torida pana la extrem, ajung deodata sa vibrez in aceasta expresivitate, profunzime si caldura si vreau sa vad atunci ce mi-ar mai putea lipsi, sa vad daca asupra mea s-ar mai abate vreo dara de impuls depresiv...
Simt cum o sa ma copleseasca subit forta clipei, intensitatea trairii, cum la originea simtirilor mele voi descoperi febra unui nou inceput, palpitant si culminant. Anticipez cu o indrazneala nefireasca un tumult de senzatii, cu o sinceritate nestingherita ma las purtata de emotii, care probabil vor fi cu mult superioare rodului imaginatiei mele, facand abstractie de orice, fara prejudecati sau temeri.
As vrea sa renasc; sa ma reinventez in afectiunea si tandretea pe care modul tau de a fi mi-ar putea-o implanta in spirit, in suflet si poate numai atunci as gusta licoarea din potirul plin ochi de fericire. Incerc o senzatie deosebit de placuta, care imi inunda agresiv aproape in totalitate intimitatea gandurilor; cred ca, sentimental am inceput sa ma metamorfozez cu o tarie incontrolabila.
As vrea sa privesc lumea prin ochii tai, sa simt abstractul irealitatii prin pielea ta, sa ma transform radical, sa apreciez calitatea exceptiei prin capacitatea ta maxim geniala, inepuizabila sursa de valori imateriale. Nu am puterea sa explic de ce imi inspiri un asa infinit de tarie de caracter sacru, de stabilitate concreta, de securitate psihologica, de echilibru infailibil si pura emotionalitate, am acum certa impresie ca esti exact asa cum te percep si daca ar fi totusi asa, ma intreb de ce asa avea tocmai eu norocul sa cunosc un „cineva” atat de spiritual si rational. Fiecare clipa este doar un alt stadiu, simt cum toate mi se impotrivesc in mod nedrept; pentru ca, in final, sleita de puteri voi renaste prin tine, voi incepe sa traiesc in dimensiunea ta angelica, sa invat sa supravietuiesc...stari prin care trec cu stoicism in acele clipite in care nu esti decat muza mea, in care tu ma deconectezi de la realitatea mea, imi deschizi ochii sa vad cum totul rade si prinde viata in jurul meu, cum traiesc prin revelatia existentei tale ... cum savurez exotic prestigiul placerii.
Prin romantismul mangaierilor tale marturisesc frapant de sincer ca experienta mi-a demonstrat intotdeauna contrariul; idealismul apropierii noastre consta in cea mai frumoasa iluzie pe care am trait-o vreodata. Si daca totul ar coincide cu convingerile mele halucinante, poate ca intr-o zi nu ar mai trebui sa regret nimic ci doar sa ma transpun in cea mai desavarsita reverie, despre care mi-a fost greu sa cred ca m-ar putea innobila in aceasta viata.
Mi-e teama de atata raceala, de atata frig, mi-e teama sa nu imi inghete simturile pentru ca atunci cand voi fi langa tine m-as putea irefutabil topi... si poate as face-o.!!.. tu, idol al imaginatiei mele, pe un alt taram, diferit de cel in care eu subzist, pentru ca tu nu poti fi decat in spiritual, inteligibil, nelumesc... iar eu sunt aici, pe pamant; sunt in spatiul si timpul meu, dar exist prin intermediul inexistentei tale, ma hranesc din spiritualitatea ta si ma insufletesc prin libertatea ta. As starni invidia neimblanzita a milioane de muritori, daca ei s-ar dovedi capabili sa guste fericirea in care traiesc, asteptandu-te pe tine: INGERUL MEU PAZITOR.


Postări populare de pe acest blog

De vorba cu copilul meu :)

... despre "cred ca vreau sa am un job ca al tau"... la 11 ani :) Pai daca mereu ma aude ca vorbesc despre oameni, despre cat de interesanta este o zi in care ai cunoscut pe cineva sau cat de apropiati si iubitori sunt semenii mei sau cum oameni cu care am interactionat, ma opresc si imi spun ce am insemnat eu in fix acel moment... da, ma simt norocoasa... iar copilul meu vrea sa stie ce ar trebui sa studieze pentru asta.  La inceput, m-a surprins intrebarea, recunosc; pentru ca avem constant o mare problema de studiu... probabil unii dintre voi traiti asta cu copiii nostri din generatia "Z":) dar pentru mine a fost ca o samanta de interes, optimista deodata! Discutia a continuat, explicandu-i pasiunea de a face lucruri, de a avea mereu energie pentru acele lucruri, de a nu simti studiul si doar a te bucura de roadele lui. Ei bine, ne-am complicat! Este clar ca are o foarte mare orientare spre oameni, o are natural si nativ, dar fiul meu e convins ca studiul va fi…

Job de HR :)

Intotdeauna mi-a placut sa fiu alaturi de oameni, ii iubesc, imi place sa fiu in "povestea" lor. D-ale jobului aventuri, in fiecare om am descoperit cate una... si pentru ca oamenii sunt atat de diferiti, imi compun inca odiseea. Cum marea de joburi este din ce in ce mai agitata, plaja de candidati are uneori tendinta de a deveni mai tulbure. Ei bine, da, sunt inca sub influenta concediului iar soarele ultimelor zile m-a ajutat mult.  Cum lucrez intr-o companie de HR, e perfect normal sa apara zilnic macar un candidat in cautarea unui loc de munca sau care are nevoie de o informatie de admin sau payroll; fie un candidat in cautarea unei provocari, fie un angajat care vrea sa renunte la statut...  Zilele trecute a intrat in agentie un baiat tanar, robust, carismatic, vorbea foarte corect si cu o tonalitate sugestiva pentru ceea ce avea de spus. Pe scurt, avand o familie cu grave probleme de sanatate - mama, tatal, fratii si surorile - a venit sa ceara ajutor financiar, cu ca…

Interviu... acasa:)

sau despre... mami, mi-ar placea sa te invit la un interviu :) Recunosc, am ramas putin in cumpana, dar si curioasa... mi s-a parut oarecum nefiresc, venind de la un copil; si totusi am simtit nevoia sa spun  repede "da"! Cea mai interesanta a fost reactia copilului meu, foarte ferma, de altfel: "aaa, eziti putin, ai emotii, mami?"  As fi vrut sa il intreb, mai intai, daca si-a facut temele pentru azi, daca nu a facut exces de tableta, dar nu mi-a lasat timp... deci, mami-candidat, esti gata? Eu tocmai intrasem pe usa... las laptopul si poseta, as fi intentionat sa ma descalt... I-am cerut voie sa fac asta, sa fiu mai comoda si sa revin pentru interviul proaspat anuntat... Ei bine, replica lui a fost destul de taioasa: dar mami, candidatii tai au timp sa se descalte si sa se faca mai comozi pentru interviu? "Eu cred ca apreciaza invitatia, tu de ce nu vrei?" Ba da, am vrut, de ce nu? :) mi-a dat "sensul" invitatiei pana la urma... si m-am aseza…

Zoom in - Zoom out :)

Cum maine e luni sau cum astept dupa weekend provocarea jobului meu interactiv si... proactiv :)
Ei bine, nu imi place sa fac acelasi lucru de doua ori, nici macar intr-o saptamana, daramite intr-o zi. Si iarasi, energetica cum sunt, intotdeauna mi-am recrutat angajatorii dupa cat de "out of the box" as putea sa functionez. Sunt in culmea fericirii cand tocmai incep un proiect si slava domnului apare un telefon sau un email in care un colaborator ma ajuta cu o alta provocare sau pur si simplu un om ma abordeaza in cautarea lui:) Pentru ca oamenii sunt cei care imi produc stari, de multe feluri... da acele stari, care imi induc zoom out-ul...
Si mai mult decat pur sau mai complicat decat simplu, nu renunt deloc usor:)
Starea mea naturala instaleaza relativ repede confortul, deci liber la initiative:) le invoc; cu cat am mai multe proiecte in desfasurare, cu atat ma organizez mai bine in favoarea mea, tip "cocktail", am zis eu :) Nu stiu daca este o noutate ca imi p…

Femeia - esenta vietii?

Portret de femeie...  Femeia este natura, atitudine, desavarsire, dorinta dusa la extrem si pasiune implinita; este acel element universal care intretine focul, lava nascatoare de larva, compozit de rationalitate, posesivitate si frumusete in stare bruta; femeii ii este proprie finalitatea aparatului de reproductie prin bucuria de a naste vieti, de a stapani universul prin creatia ei si de a-si propaga sentimentele cu maiestrie, in scopul obtinerii celor mai pure si sublime placeri existentiale. Nasterea unui copil este o minune, iar femeia o face posibila prin prolificitatea naturii primare, acesta este sensul ei si mersul lumii, uniunea existentei in ansamblul renasterii umane. Principiul maternal o va propulsa mereu catre originea sentimentelor si placerilor instinctuale care au hranit evolutia fatului si au fructificat cele mai intime dispozitii genetice, astfel incat doar femeia este rodul si rolul trairii, omenirii, iubirii pe pamant. Femeia este o eterna declaratie de dragoste.

Amor propriu sau gelozie in cuplu?

Ma gandesc la unul dintre cele mai puternice sentimente pe care fiinta umana este capabila sa il genereze; sentiment care a dainuit timpurilor si s-a perpetuat de maniere distincte, cu intensificari nocive sau benefice; traire sufleteasca fundamental mistuitoare, pornire aprinsa sau ardoare latenta... amor propriu sau gelozie in cuplu? In acceptiunea mea subiectiva si pur personala, amorul propriu este totalmente distinct de gelozie; acesta este cel care o faureste cu toata priceperea si evlavia, de care, individualitatea umana poate da dovada in situatii limita. Amorul propriu subzista in fiecare dintre noi dar se manifesta cu specificitatea launtrica a fiecaruia dintre noi... atunci cand suntem incurajati sa simtim cu toata claritatea ca suntem buni, frumosi, destepti; ca avem parte de bunuri, de lucruri, de bucurii, de iubiri, de tot arsenalul care decurge din starile de multumire, de impacare cu noi insine, de perfecta osmoza cu binele...exact in acele momente egotismul triumfa si …

Despre nedreptatea sociala

Am decis sa scriu despre nedreptate, asa cum apare ea la nivel social, inteles la nivel individual… cum vad eu lucrurile!? “Cum vad eu lumea?” sa il citez pe Einstein. Le vad sumbre, ingrijorator de intunecate… Probabil ca acesta este un scurt capitol din sirul imens de mare de nedreptati sociale pe care nu mi-am propus sa le discut la vreun moment dat pe blogul meu, insa in ultimul timp  se pare ca incerc un sentiment de oarecare repulsie sociala.            In Craiova, in urma cu putin timp, un adolescent de liceu moare injunghiat din razbunare. In urma cu cateva luni, in Bistrita imi amintesc ca se intampla, un taximetrist “zboara” de pe trecerea de pietoni o mamica cu copilul in carut. Rezultatul acestor fapte reprobabile nu a fost la fel de sonor ca stirile in sine si ma refer la mass media… pentru ca este domeniul de acces maxim pentru optica populatiei majoritare, care ofera mari sanse de credibilitate si pe deasupra este si usor de ingurgitat in orice moment al zil…

Inteligenta rationala... sau emotionala?

M-a inspirat ideea de a face o distinctie intre inteligenta rationala si inteligenta emotionala... si ca efect imediat al acestora, ar fi pe de o parte judecata, iar pe de alta parte, intuitia. Desigur, fiecare dintre noi suntem dotati cu inteligenta, care poate fi de tipul rational si este perfectibila in limitele posibilitatilor mentale de a acumula cunostinte sau inteligenta emotionala care poate fi perfectionata mult in timp si care da empatie, care poate fi dezvoltata in permanenta. Cu ajutorul ratiunii, reusim sa intelegem conexiuni si relatii intre evenimente, sa gandim logic, in cele din urma, si aceasta inzestrare ne este de folos benefic, in fiecare circumstanta a evolutiei noastre. Cu ajutorul ei, dovedim ca suntem capabili sa operam cu concepte, rationamente etc. Pe de alta parte, empatia ne orienteaza catre o forma apropiata de intuitie, catre posibilitatea de identificare a unor realitati prin intermediul afectelor, prin traducere simpatetica sau interpretare. De cele ma…

Marea schimbare?

A trebuit in permanenta si in mod insistent sa ma orientez si sa ma auto-sugestionez ca sunt capabila sa iau aceasta decizie, sa imi asum consecinta sociala a actului meu de a decide; sa imi iau suplimentar toata libertatea care o consideram necesara in vederea realizarii optiunii de a decide sau a nu decide. Era practic ultimul lucru pe care trebuia sa il mai valorific, in asa fel incat, sa transpun in realitate ceea ce au asteptat in mod constant ceilati semeni din partea mea si ceea ce eu imi stabilisem ca si ideal greu de infaptuit. Toate conditiile si mijloacele le-am calificat ca fiind unele favorabile si in acest sens, cu tot zelul si sarguinta, mi-am propus marea schimbare. “...atata timp cit continui sa faci ce ai facut dintotdeauna, vei obtine ce ai obtinut intotdeauna...”a fost cel mai pretios mobil pe care l-am primit in derularea demersului meu de a-mi duce la indeplinire si preschimba in fapt real misiunea paroxistica, de altfel, mobil la care, in adevar, nu staruisem ni…

Prima impresie...

M-a inspirat recent... prima impresie... si in genere, exista numai o prima impresie. Conceptual, aceasta impresie este produsa de constiinta noastra, asemanator unei senzatii, este perceputa ca un fenomen al unei cauze, mai exact un efect datorat unor fapte sau intamplari din realiatea in care fiintam, cu care individul vine in contact. Aceste prime impresii se pot manifesta sub forma unor ganduri, imagini, prejudecati, fara nicio certitudine a vreunei cunoasteri directe, ci doar ca aparenta. Interesant este cum aceasta prima impresie ne ramane ca valida pe parcursul viitor al relationarii cu cauza care a produs-o, cum acest efect ne ramane prezent, cu constanta, in gandirea viitoare si cum ne raportam la el de cate ori consideram ca a fost doar preconceput. Avem mereu tendinta de a ne raporta la faptul empiric, prin care am dobandit falsa cunoastere a unei realitati noi, mereu fiind inclinati sa ii atribuim o mare parte de solidarizare conștientă si in acelasi timp sa ramanem atasat…