Treceți la conținutul principal

Declaratie de dragoste!


Mi-ar placea sa stiu ca o sa pot sa-ti scriu o mie de cuvinte, intr-o mie de nopti. Anonimatul si incertitudinea imi sporesc fantezia si imi alimenteaza speranta ca intr-o zi din alte o mie de zile, s-ar putea sa o traiesc pe cea mai fericita, care nu s-ar mai preface in noapte, care ar fi un izvor vesnic de lumina, placere si soapta, pentru ca orice nascocire poate fi reala, daca ti-o doresti mult, extrem de mult … sa-ti spun atat de putine, sa intelegi atat de multe, dar pana si cuvintele mi se par relativ inguste, accesorii zadarnice si poate de prost gust, exprimare saraca si evaziva, dar in cele din urma spontana, naturala, primara, reala … soi de traire la superlativ, indragostita incurabil… ma simt. Privirea ta este atat de expresiva, profunda, torida pana la extrem, ajung deodata sa vibrez in aceasta expresivitate, profunzime si caldura si vreau sa vad atunci ce mi-ar mai putea lipsi, sa vad daca asupra mea s-ar mai abate vreo dara de impuls depresiv...
Simt cum o sa ma copleseasca subit forta clipei, intensitatea trairii, cum la originea simtirilor mele voi descoperi febra unui nou inceput, palpitant si culminant. Anticipez cu o indrazneala nefireasca un tumult de senzatii, cu o sinceritate nestingherita ma las purtata de emotii, care probabil vor fi cu mult superioare rodului imaginatiei mele, facand abstractie de orice, fara prejudecati sau temeri.
As vrea sa renasc; sa ma reinventez in afectiunea si tandretea pe care modul tau de a fi mi-ar putea-o implanta in spirit, in suflet si poate numai atunci as gusta licoarea din potirul plin ochi de fericire. Incerc o senzatie deosebit de placuta, care imi inunda agresiv aproape in totalitate intimitatea gandurilor; cred ca, sentimental am inceput sa ma metamorfozez cu o tarie incontrolabila.
As vrea sa privesc lumea prin ochii tai, sa simt abstractul irealitatii prin pielea ta, sa ma transform radical, sa apreciez calitatea exceptiei prin capacitatea ta maxim geniala, inepuizabila sursa de valori imateriale. Nu am puterea sa explic de ce imi inspiri un asa infinit de tarie de caracter sacru, de stabilitate concreta, de securitate psihologica, de echilibru infailibil si pura emotionalitate, am acum certa impresie ca esti exact asa cum te percep si daca ar fi totusi asa, ma intreb de ce asa avea tocmai eu norocul sa cunosc un „cineva” atat de spiritual si rational. Fiecare clipa este doar un alt stadiu, simt cum toate mi se impotrivesc in mod nedrept; pentru ca, in final, sleita de puteri voi renaste prin tine, voi incepe sa traiesc in dimensiunea ta angelica, sa invat sa supravietuiesc...stari prin care trec cu stoicism in acele clipite in care nu esti decat muza mea, in care tu ma deconectezi de la realitatea mea, imi deschizi ochii sa vad cum totul rade si prinde viata in jurul meu, cum traiesc prin revelatia existentei tale ... cum savurez exotic prestigiul placerii.
Prin romantismul mangaierilor tale marturisesc frapant de sincer ca experienta mi-a demonstrat intotdeauna contrariul; idealismul apropierii noastre consta in cea mai frumoasa iluzie pe care am trait-o vreodata. Si daca totul ar coincide cu convingerile mele halucinante, poate ca intr-o zi nu ar mai trebui sa regret nimic ci doar sa ma transpun in cea mai desavarsita reverie, despre care mi-a fost greu sa cred ca m-ar putea innobila in aceasta viata.
Mi-e teama de atata raceala, de atata frig, mi-e teama sa nu imi inghete simturile pentru ca atunci cand voi fi langa tine m-as putea irefutabil topi... si poate as face-o.!!.. tu, idol al imaginatiei mele, pe un alt taram, diferit de cel in care eu subzist, pentru ca tu nu poti fi decat in spiritual, inteligibil, nelumesc... iar eu sunt aici, pe pamant; sunt in spatiul si timpul meu, dar exist prin intermediul inexistentei tale, ma hranesc din spiritualitatea ta si ma insufletesc prin libertatea ta. As starni invidia neimblanzita a milioane de muritori, daca ei s-ar dovedi capabili sa guste fericirea in care traiesc, asteptandu-te pe tine: INGERUL MEU PAZITOR.


Postări populare de pe acest blog

Gandindu-ne la ceilalti...

Ma gandeam cat de usor si fals suntem perceputi de restul lumii, chiar si de cei apropiati noua, in anumite momente... Ar fi inutil sa insist asupra a ceea ce toata lumea stie... despre fiecare... despre cat de facil este sa emitem pareri, si culmea, sa le mai si exprimam ca idei verificate in timp. Ne sta in fire probabil sa aplicam etichete si sa enuntam, sub pretentia propriilor capacitati intelectuale, supra-estimate de amorul propriu sau de ceea ce ne-a incurajat sa le dezvoltam sau de cei care ne-au sustinut perpetuu in a le cultiva; ca atare, ne sta in in atitudine: a califica actiuni, fapte, dorinte, pe ale caror meleaguri suntem doar din intamplare. Noi suntem cei care cream imagini deformate, datorita carora contrazicem inclusiv constiinta noastra morala, pentru simplul fapt ca niciodata nu ne punem in papucii lor... adica nici macar nu nazuim sa fim in pielea lor, pentru o mai corecta intelegere sau macar pentru a nu mai pierde timpul reflectand asupra corectitudinii celor

Draga coleg,

am scris zilele trecute pentru viitorii mei colegi juniori din ALTEN cateva recomandari pentru redactarea primului lor CV si participarea la primul lor interviu, in doar 3 pasi:) M-as bucura daca gandurile mele va sunt de ajutor intr-un inceput de job, aleg sa le impartasesc cu voi, cu mult drag! Asa ca, dragul meu coleg: Mai intai te-ar ajuta sa iti definesti obiectivul profesional si motivatia proprie de a face parte din companie, proiect. Pentru asta ai nevoie sa cercetezi putin domeniul in care activeaza compania si sa aduni informatii care iti vor sprijini aceasta prima declaratie de intentie de a te alatura echipei, implicit rolului deschis. Nu uita sa completezi corect datele personale: telefon si adresa de email, ai putea include si o fotografie adecvata, din care sa reiese o atitudine pro-business. Atentie la exprimare si la gramatica textului, este foarte important! Stiu bine, ca student fiind, nu putem releva un niv

Iubitorii de animale

            De aceasta data voi scrie despre o categorie aparte de oameni, fiinte rationale in toata libertatea cuvantului, anume, iubitorii de animale. Am sesizat ca ei exista printre noi si sunt atat de supusi acestei forme de manifestare a valentelor amoroase, incat uneori cocheteaza cu irationalul, cel putin in opinia mea care iubesc mai mult oamenii decat animalele... da, stiu ca nu da bine, mai nou toata comunitatea se raporteaza pozitiv emotional la animalele de companie!.. dar de cand ma stiu am iubit mai mult animalele care se pot "prepara", "gati". Nu ca as fi gurmanda, nici ca as trai pentru a manca, nicidecum, si va rog sa nu ma intelegeti gresit, dar nici nu pot sa fiu de acord in totalitate cu cei care respira si dorm in bratele unei pisici sau catel. Adica sunt de acord sa imi iubesc animalul din curte dar pana la ce grad? Despre pisica si caine voi scrie in cele ce urmeaza si am doua exemple care mie imi edifica unghiul de vedere.             Pri

Acceptare sau negare?

Despre cat ne deschidem in lumea sociala sau despre cat reprimam la nivel individual... la asta ma gandeam... De multe ori receptivitatea noastra la fapte, acte, semeni este diminuata de slaba imunitate a propriilor afecte, alteori, suntem refractari la invazia intensificata de amplitudinea simtirilor noastre; iar atunci cand orizontul nostru afectiv este valoric accentuat - pozitiv sau negativ, suntem pusi in situatia de a folosi liberul arbitru... si nici in urma unei deliberari indelung cantarite, nu putem sa capatam taria de a accepta sau a respinge una dintre variante. Desi,  pentru bunul mers al constiintei noastre, suntem datori sa opunem rezistenta tuturor acelor tentatii pe care senzorialul ni le ofera; sa ne impotrivim, cu indarjire fiecarei ademeniri a lumii materiale; devenim de multe ori avizi de rebeliune si instanta, de hedonismul clipei imediat incoltite, de inconsecventa desfasurarilor relationale proprii si ne lasam dusi de valul inconstantei naturalismului personal.

Nickname sau identitate reala?

            De mai mult timp am vrut sa scriu despre aceasta varianta de “existenta” in lumea virtuala. Fiecare utilizator de forum, de chat, de blog, de averse – diverse forme de internet, inca de la inceputul navigarii isi cauta cu insistenta un nick, a carui insemnatate pentru sine sa aiba vreun soi de echivalenta sau care sa fie tocmai contrariul a ceea ce reflecta propria sa personalitate, dupa care si-l asuma si pe mai departe incearca sa il “desavarseasca”, daca pot sa zic asa, adaugandu-i avatar, culori, linkuri si multe asemenea atribute menite sa il faca plauzibil ca prezenta, sonor si iesit din anonimat si il utilizeaza cu regularitate. Nickul sau porecla sau usernameul reprezinta practic insul… care in aceasta lume virtuala capata o oarecare libertate de exprimare, ingradita pana la acel moment, analizata si cenzurata la maxim si a carei valoare, culmea, este relevata tocmai prin alegerea acestuia. Pseudonimul nu intra in aceasta ecuatie decat daca am vorbi sintetic,

Arta placerii

Sintetic si in mod comun, arta ni se prezinta intr-o forma pur subiectiva; desi ca fond obiectiv, o percepem drept mijloc specific si in acelasi timp, fantastic, de exprimare, de producere a unor valori de ordin estetic, de delectare profunda sau adoratie de ordin mistic a unor fenomene, care pot deveni datatoare de viata ori dimpotriva categorii abstracte, depinde, insa de modul in care ne raportam subiectivitatea la universalul artistic. Scopul placerii este punctul in care cultul si constiinta se unifica, sub forma reflectiei si interpretarii, mai presus de social, fiinta sau presiune, ca functie principala , independenta de conditiile premergatoare actului de admiratie intensa, inclusiv traire efervescenta, de contopire cu sublimul care provoaca duelul simturilor. Placerea poate fi acel scop prin excelenta, pentru a carui atingere ne convertim in adepti, catre a carui satisfacere tindem, placerea poate fi in mod acut, acel scop a carui excitatie externa ne inunda, a carui pose

Bipolaritatea naturii umane

O parte din bunul mers al umanitatii o regasesc in fiinta umana si o supun reflectiei sub doua aspecte extreme: calea fireasca spre care tindem in incercarea de a-i cunoaste pe ceilalti si celebritatea esecului. Prima ar fi pozitiva, deoarece ne inarmam cu vointa, optimism si profunda rationalitate in vederea obtinerii performantei de inter-cunoastere iar in cel de-al doilea caz predomina polul negativ, fatalismul si ignoranta, pentru ca face parte din acel bun mers universal ca nimic sa nu fie perfect; asadar, binele si raul, pozitivul si respectiv negativul, coexista si depinde de masura in care ne afecteaza atunci cand ajungem sa evaluam calitatea actului in sine. La baza acestor doi poli diferiti si total opusi, consider ca se afla doua elemente fundamentale, la fel de diferite si ireductibile, prin a caror obstinata tarie declanseaza interminabilul procedeu de respingere si atractie; pe de alta parte, vorbesc de ceea ce exista ca spirit din care decurge caracterul pozitiv, sac

Inteligenta rationala... sau emotionala?

M-a inspirat ideea de a face o distinctie intre inteligenta rationala si inteligenta emotionala... si ca efect imediat al acestora, ar fi pe de o parte judecata, iar pe de alta parte, intuitia. Desigur, fiecare dintre noi suntem dotati cu inteligenta, care poate fi de tipul rational si este perfectibila in limitele posibilitatilor mentale de a acumula cunostinte sau inteligenta emotionala care poate fi perfectionata mult in timp si care da empatie, care poate fi dezvoltata in permanenta. Cu ajutorul ratiunii, reusim sa intelegem conexiuni si relatii intre evenimente, sa gandim logic, in cele din urma, si aceasta inzestrare ne este de folos benefic, in fiecare circumstanta a evolutiei noastre. Cu ajutorul ei, dovedim ca suntem capabili sa operam cu concepte, rationamente etc. Pe de alta parte, empatia ne orienteaza catre o forma apropiata de intuitie, catre posibilitatea de identificare a unor realitati prin intermediul afectelor, prin traducere simpatetica sau interpretare. De cele mai

Evadam sau nu?

Ma gandeam ca avem posibilitatea de a evada din chingile realitatii, atunci cand intr-adevar ne dorim aceasta eliberare; independent de conditiile si relatiile pe care le dezvolta rutina zilnica cu constiinta noastra si ma intreb cu insistent nesat, cum poate fi acest lucru imediat realizabil, nesupus vreunui soi de restricţie, fara vreun strop de sentiment de culpa. Ce inseamna de fapt aceasta evadare? ... in primul rand o voi trata ca o detasare de spatialitate, incluzand aici aspecte materiale, inrobitoare, obiecte de uz, de toate felurile; iar in al doilea rand o situez in afara temporalitatii, a succesiunilor multiple de fenomene si momente perpetuu curgatoare, de intensitati inegale si acut imprevizibile. Existenta noastra este eminamente circumscrisa spatiului in care traim , actionam, ne relaxam ... acele locuri, cadre, corpuri, pamanturi in care se produce miscare, transformare, in care se intensifica si valorifica afecte, ratiuni care capata valorizare profund subiectiva,

Despre sinucidere

Schimbarile ne pandesc la tot pasul, nu as fi crezut vreodata ca o sa abordez problema sinuciderii din vreo perspectiva, se pare insa ca nu sunt suficient ancorata in aceasta realitate, ca rezultat al superficialitatii cu care am gandit in trecut astfel de actiune, de vreme ce aceasta exista de atata timp iar oamenii chiar isi fac planuri si o infaptuiesc cu toata libertatea. Sinuciderea constituie schimbare. Taria de caracter in orice grad, scazut sau dimpotriva ridicat s-ar manifesta, labilitatea psihica, inadaptarea la strictetea normelor sociale sau la rigiditatea intregului sistem, fara a mai lua in calcul ipocrizia ca premiza... nu stiu cate surse, cati factori pot exista pentru analiza acestui act... intrucat nu se pune in mod clar problema vreunei justificari sau explicatii plauzibile din punctul de vedere al infaptuitorului, dar undeva in adancul motivational al crezului uman trebuie cu siguranta sa existe. In fiecare zi este plina mass-media de astfel de cazuri, unele ce