Mi-ar placea sa stiu ca o sa pot sa-ti scriu o mie de cuvinte, intr-o mie de nopti. Anonimatul si incertitudinea imi sporesc fantezia si imi alimenteaza speranta ca intr-o zi din alte o mie de zile, s-ar putea sa o traiesc pe cea mai fericita, care nu s-ar mai preface in noapte, care ar fi un izvor vesnic de lumina, placere si soapta, pentru ca orice nascocire poate fi reala, daca ti-o doresti mult, extrem de mult … sa-ti spun atat de putine, sa intelegi atat de multe, dar pana si cuvintele mi se par relativ inguste, accesorii zadarnice si poate de prost gust, exprimare saraca si evaziva, dar in cele din urma spontana, naturala, primara, reala … soi de traire la superlativ, indragostita incurabil… ma simt. Privirea ta este atat de expresiva, profunda, torida pana la extrem, ajung deodata sa vibrez in aceasta expresivitate, profunzime si caldura si vreau sa vad atunci ce mi-ar mai putea lipsi, sa vad daca asupra mea s-ar mai abate vreo dara de impuls depresiv...
Simt cum o sa ma copleseasca subit forta clipei, intensitatea trairii, cum la originea simtirilor mele voi descoperi febra unui nou inceput, palpitant si culminant. Anticipez cu o indrazneala nefireasca un tumult de senzatii, cu o sinceritate nestingherita ma las purtata de emotii, care probabil vor fi cu mult superioare rodului imaginatiei mele, facand abstractie de orice, fara prejudecati sau temeri.
As vrea sa renasc; sa ma reinventez in afectiunea si tandretea pe care modul tau de a fi mi-ar putea-o implanta in spirit, in suflet si poate numai atunci as gusta licoarea din potirul plin ochi de fericire. Incerc o senzatie deosebit de placuta, care imi inunda agresiv aproape in totalitate intimitatea gandurilor; cred ca, sentimental am inceput sa ma metamorfozez cu o tarie incontrolabila.
As vrea sa privesc lumea prin ochii tai, sa simt abstractul irealitatii prin pielea ta, sa ma transform radical, sa apreciez calitatea exceptiei prin capacitatea ta maxim geniala, inepuizabila sursa de valori imateriale. Nu am puterea sa explic de ce imi inspiri un asa infinit de tarie de caracter sacru, de stabilitate concreta, de securitate psihologica, de echilibru infailibil si pura emotionalitate, am acum certa impresie ca esti exact asa cum te percep si daca ar fi totusi asa, ma intreb de ce asa avea tocmai eu norocul sa cunosc un „cineva” atat de spiritual si rational. Fiecare clipa este doar un alt stadiu, simt cum toate mi se impotrivesc in mod nedrept; pentru ca, in final, sleita de puteri voi renaste prin tine, voi incepe sa traiesc in dimensiunea ta angelica, sa invat sa supravietuiesc...stari prin care trec cu stoicism in acele clipite in care nu esti decat muza mea, in care tu ma deconectezi de la realitatea mea, imi deschizi ochii sa vad cum totul rade si prinde viata in jurul meu, cum traiesc prin revelatia existentei tale ... cum savurez exotic prestigiul placerii.
Prin romantismul mangaierilor tale marturisesc frapant de sincer ca experienta mi-a demonstrat intotdeauna contrariul; idealismul apropierii noastre consta in cea mai frumoasa iluzie pe care am trait-o vreodata. Si daca totul ar coincide cu convingerile mele halucinante, poate ca intr-o zi nu ar mai trebui sa regret nimic ci doar sa ma transpun in cea mai desavarsita reverie, despre care mi-a fost greu sa cred ca m-ar putea innobila in aceasta viata.
Mi-e teama de atata raceala, de atata frig, mi-e teama sa nu imi inghete simturile pentru ca atunci cand voi fi langa tine m-as putea irefutabil topi... si poate as face-o.!!.. tu, idol al imaginatiei mele, pe un alt taram, diferit de cel in care eu subzist, pentru ca tu nu poti fi decat in spiritual, inteligibil, nelumesc... iar eu sunt aici, pe pamant; sunt in spatiul si timpul meu, dar exist prin intermediul inexistentei tale, ma hranesc din spiritualitatea ta si ma insufletesc prin libertatea ta. As starni invidia neimblanzita a milioane de muritori, daca ei s-ar dovedi capabili sa guste fericirea in care traiesc, asteptandu-te pe tine: INGERUL MEU PAZITOR.
