Treceți la conținutul principal

Timpul meu



Cert este doar trecutul.
Prezentul este relativ.
Viitorul nu exista.
Pentru ca trecutul este concret, constituie expresia amintirii. Amintirea este reala, nu poate fi imaginata o amintire, poate doar in cazuri de psihoza. Trecutul are consistenta, il definesc ca durata intr-o perioada de timp, anumita, si, nu la intamplare. Trecutul este absolut sigur, nu poate fi imaginat altfel decat a fost, o realitate trecuta.
Prezentul nu poate fi decat relativ. Pentru ca fiecare clipa prezenta dispare repede, in momentul urmator totul este trecut. Prezentul este o realitate prezenta partial, nedelimitata in timp, ceea ce este acum, tot acum a si trecut, deoarece nici nu am terminat de spus o vorba, si a trecut...o sutime, o secunda...un timp.
Cum ar putea sa existe viitor? Ceva, pentru a exista, trebuie sa fie concret, sa fie real, palpabil. Viitorul e pura imaginatie, el tine de sfera magica amintii omenesti. Poate fi o infrumusetare a unei relitati imaginate, care are insa legatura intima cu trecutul, e inevitabil, nu mi-as putea imagina ceva ce ar putea fi, daca nu as fi trait un eveniment similar sau contrar... sau viitorul ar putea fi un vis, dar nu un vis din cele „simtite”, vis nocturn, interpretabil, ci dimpotriva, un vis visator. Am falsa impresie ca timpul sta pe loc, adancind abisul spre necunoscut, distanta interminabila...
Sa fie vorba de un fel aparte de infinit temporal... sau eternitate? In eternitate te golesti de sentimente , adica sentimentul ca simtire, perceptie absoluta a „viului”. Nu stiu daca ceea ce ma inconjoara este etern sau cat este de efemer. Ma simt in eternitate, dar nu simt eternitatea. Am ajuns la mijloul axei si incerc sa aflu daca trecutul are pentru mine o semnificatie a vechiului sau a noului.
In timp totul capata un sens, daca timpul curge, acele foste clipe se preschimba si dobandesc un nou inteles. Este in firea lucrurilor sa se intample asa.
Cand timpul ma face sa cred ca s-a oprit, ca sta pe loc, acele foste clipe devin refractare, deja vorbesc despre un alt context al petrecerii faptelor. In timp cred ca exista doua stari de fapt. Inteleg prin stare de fapt o traire, o stare de constiinta, pe care o deosebesc de experienta, pentru ca acea traire presupune o noutate absoluta... Abia dupa ce mi-am asumat acea noutate, devin constienta de actiunea ei, si, totodata, susceptibila de a pune punct unei viitoare invechiri. Consecinta este deja o invechire, ea poate fi prevazuta, reiese din analiza starii de fapt si nu mapoate lua prin surprindere, ca o noutate. Noutatea este momentul in care simt ca trebuie sa urmez un impuls, este o fractiune de timp, un flash care curge asa de rapid, incat de imaginatia mea depinde a-l opri si valorifica sau a-l lasa sa treaca pe langa mine, a-l lasa sa-mi scape.
Revin la cele doua stari de fapt ale timpului si sustin ca exista o stare de fapt de vechi sau de trecut si o stare de fapt de nou. Starea de fapt de vechi are o natura materiala; starea de fapt de nou este de natura spirituala. Cele doua stari coexista, desi, planul spiritual este distinct de cel material si aparent as avea de-a face cu vreun soi de contradictie; cele doua se sustin reciproc prin rolul fiecareia in cadrul temporalitatii. Prin starea de fapt de nou eu retraiesc starea de fapt de vechi, doar starea de fapt de nou face posibila starea de fapt de vechi in spirit.Prin intermediul spiritului starea de fapt de vechi este adusa in clipa aceasta in fata mea; o vad, o gandesc si ma simt responsabila de consecinta ei.
Spiritualul sta la baza materialului; asa cum starea de fapt de nou dezvaluie starea de fapt de vechi, in acelasi mod, pe cale spirituala, pot sa iau cunostinta de un lucru material, sa il vad, sa il simt, sa il gandesc, sa mi-l asum.
Ca existenta si natura, timpul este eterogen. Pe langa o stare de fapt de vechi si o stare de fapt de nou, disting in structura timpului, asa cum apare interiorului constiintei mele, o stare de fapt a inceputului si o stare de fapt a sfarsitului. Acestea, le consider auxiliare, ba chiar mai mult, deduc starea de fapt a inceputului din starea de fapt de vechi; si consider ca, de asemenea, starea de fapt a sfarsitului deriva din starea de fapt de nou.
Timpul il reduc la starea de fapt de nou, esenta sa fiind spirituala. Timpul e spiritual, se dezvaluie in spirit, dar se desfasoara in plan material, pentru ca sunt tentata sa exprim timpul prin intermediul evenimentelor, obiectelor in care spiritul meu il materializeaza.

Comentarii

  1. "Ma simt in eternitate, dar nu simt eternitatea. Am ajuns la mijloul axei si incerc sa aflu daca trecutul are pentru mine o semnificatie a vechiului sau a noului." M-a pus pe ganduri si mi-am identificat ganduri si stari citind randurile de mai sus.
    Am ajuns din "intamplare" pe domeniul dvs, desi sunt convinsa ca nimic nu este intamplator in viata. Voi mai comenta pe masura ce reusesc sa citesc cu atentia cuvenita articolele atat de interesante si incitante, pe care pentru moment doar le-am "rasfoit" pentru a-mi face o idee si a sti daca vreau sa citesc mai departe, mai mult..... si vreau!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Anonim,

    ma bucur sa te cunosc si iti multumesc pentru feed-back! Daca gandurile mele isi gasesc corespondente in experientele traite de tine... nu pot decat sa te invit oricand sa te simti libera sa te exprimi si sa ma contrazici acolo unde simti ca nu am inteles nici eu prea bine ce am trait:)

    Cu bine,
    S.O.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De vorba cu copilul meu :)

... despre "cred ca vreau sa am un job ca al tau"... la 11 ani :) Pai daca mereu ma aude ca vorbesc despre oameni, despre cat de interesanta este o zi in care ai cunoscut pe cineva sau cat de apropiati si iubitori sunt semenii mei sau cum oameni cu care am interactionat, ma opresc si imi spun ce am insemnat eu in fix acel moment... da, ma simt norocoasa... iar copilul meu vrea sa stie ce ar trebui sa studieze pentru asta.  La inceput, m-a surprins intrebarea, recunosc; pentru ca avem constant o mare problema de studiu... probabil unii dintre voi traiti asta cu copiii nostri din generatia "Z":) dar pentru mine a fost ca o samanta de interes, optimista deodata! Discutia a continuat, explicandu-i pasiunea de a face lucruri, de a avea mereu energie pentru acele lucruri, de a nu simti studiul si doar a te bucura de roadele lui. Ei bine, ne-am complicat! Este clar ca are o foarte mare orientare spre oameni, o are natural si nativ, dar fiul meu e convins ca studiul va fi…

Job de HR :)

Intotdeauna mi-a placut sa fiu alaturi de oameni, ii iubesc, imi place sa fiu in "povestea" lor. D-ale jobului aventuri, in fiecare om am descoperit cate una... si pentru ca oamenii sunt atat de diferiti, imi compun inca odiseea. Cum marea de joburi este din ce in ce mai agitata, plaja de candidati are uneori tendinta de a deveni mai tulbure. Ei bine, da, sunt inca sub influenta concediului iar soarele ultimelor zile m-a ajutat mult.  Cum lucrez intr-o companie de HR, e perfect normal sa apara zilnic macar un candidat in cautarea unui loc de munca sau care are nevoie de o informatie de admin sau payroll; fie un candidat in cautarea unei provocari, fie un angajat care vrea sa renunte la statut...  Zilele trecute a intrat in agentie un baiat tanar, robust, carismatic, vorbea foarte corect si cu o tonalitate sugestiva pentru ceea ce avea de spus. Pe scurt, avand o familie cu grave probleme de sanatate - mama, tatal, fratii si surorile - a venit sa ceara ajutor financiar, cu ca…

Interviu... acasa:)

sau despre... mami, mi-ar placea sa te invit la un interviu :) Recunosc, am ramas putin in cumpana, dar si curioasa... mi s-a parut oarecum nefiresc, venind de la un copil; si totusi am simtit nevoia sa spun  repede "da"! Cea mai interesanta a fost reactia copilului meu, foarte ferma, de altfel: "aaa, eziti putin, ai emotii, mami?"  As fi vrut sa il intreb, mai intai, daca si-a facut temele pentru azi, daca nu a facut exces de tableta, dar nu mi-a lasat timp... deci, mami-candidat, esti gata? Eu tocmai intrasem pe usa... las laptopul si poseta, as fi intentionat sa ma descalt... I-am cerut voie sa fac asta, sa fiu mai comoda si sa revin pentru interviul proaspat anuntat... Ei bine, replica lui a fost destul de taioasa: dar mami, candidatii tai au timp sa se descalte si sa se faca mai comozi pentru interviu? "Eu cred ca apreciaza invitatia, tu de ce nu vrei?" Ba da, am vrut, de ce nu? :) mi-a dat "sensul" invitatiei pana la urma... si m-am aseza…

Zoom in - Zoom out :)

Cum maine e sambata sau cum astept dupa weekend provocarea jobului meu interactiv si... proactiv :) Si mai anunta la meteo, cum ca se raceste subit...
Ei bine, nu imi place sa fac acelasi lucru de doua ori, nici macar intr-o saptamana, daramite intr-o zi. Ma stimuleaza starile fierbinti pe care le gendesc la rece. Si iarasi, energetica cum sunt, intotdeauna mi-am recrutat angajatorii dupa cat de "out of the box" as putea sa functionez. Sunt in culmea fericirii cand tocmai incep un proiect si slava domnului apare un telefon sau un email in care un colaborator ma ajuta cu o alta provocare sau pur si simplu un om ma abordeaza in cautarea lui:) Pentru ca oamenii sunt cei care imi produc stari, de multe feluri... da acele stari, care imi induc zoom out-ul...
Si mai mult decat pur sau mai complicat decat simplu, nu renunt deloc usor:)
Starea mea naturala instaleaza relativ repede confortul, deci liber la initiative:) le invoc; cu cat am mai multe proiecte in desfasurare, cu atat …

Femeia - esenta vietii?

Portret de femeie...  Femeia este natura, atitudine, desavarsire, dorinta dusa la extrem si pasiune implinita; este acel element universal care intretine focul, lava nascatoare de larva, compozit de rationalitate, posesivitate si frumusete in stare bruta; femeii ii este proprie finalitatea aparatului de reproductie prin bucuria de a naste vieti, de a stapani universul prin creatia ei si de a-si propaga sentimentele cu maiestrie, in scopul obtinerii celor mai pure si sublime placeri existentiale. Nasterea unui copil este o minune, iar femeia o face posibila prin prolificitatea naturii primare, acesta este sensul ei si mersul lumii, uniunea existentei in ansamblul renasterii umane. Principiul maternal o va propulsa mereu catre originea sentimentelor si placerilor instinctuale care au hranit evolutia fatului si au fructificat cele mai intime dispozitii genetice, astfel incat doar femeia este rodul si rolul trairii, omenirii, iubirii pe pamant. Femeia este o eterna declaratie de dragoste.

Amor propriu sau gelozie in cuplu?

Ma gandesc la unul dintre cele mai puternice sentimente pe care fiinta umana este capabila sa il genereze; sentiment care a dainuit timpurilor si s-a perpetuat de maniere distincte, cu intensificari nocive sau benefice; traire sufleteasca fundamental mistuitoare, pornire aprinsa sau ardoare latenta... amor propriu sau gelozie in cuplu? In acceptiunea mea subiectiva si pur personala, amorul propriu este totalmente distinct de gelozie; acesta este cel care o faureste cu toata priceperea si evlavia, de care, individualitatea umana poate da dovada in situatii limita. Amorul propriu subzista in fiecare dintre noi dar se manifesta cu specificitatea launtrica a fiecaruia dintre noi... atunci cand suntem incurajati sa simtim cu toata claritatea ca suntem buni, frumosi, destepti; ca avem parte de bunuri, de lucruri, de bucurii, de iubiri, de tot arsenalul care decurge din starile de multumire, de impacare cu noi insine, de perfecta osmoza cu binele...exact in acele momente egotismul triumfa si …

Inteligenta rationala... sau emotionala?

M-a inspirat ideea de a face o distinctie intre inteligenta rationala si inteligenta emotionala... si ca efect imediat al acestora, ar fi pe de o parte judecata, iar pe de alta parte, intuitia. Desigur, fiecare dintre noi suntem dotati cu inteligenta, care poate fi de tipul rational si este perfectibila in limitele posibilitatilor mentale de a acumula cunostinte sau inteligenta emotionala care poate fi perfectionata mult in timp si care da empatie, care poate fi dezvoltata in permanenta. Cu ajutorul ratiunii, reusim sa intelegem conexiuni si relatii intre evenimente, sa gandim logic, in cele din urma, si aceasta inzestrare ne este de folos benefic, in fiecare circumstanta a evolutiei noastre. Cu ajutorul ei, dovedim ca suntem capabili sa operam cu concepte, rationamente etc. Pe de alta parte, empatia ne orienteaza catre o forma apropiata de intuitie, catre posibilitatea de identificare a unor realitati prin intermediul afectelor, prin traducere simpatetica sau interpretare. De cele ma…

Despre nedreptatea sociala

Am decis sa scriu despre nedreptate, asa cum apare ea la nivel social, inteles la nivel individual… cum vad eu lucrurile!? “Cum vad eu lumea?” sa il citez pe Einstein. Le vad sumbre, ingrijorator de intunecate… Probabil ca acesta este un scurt capitol din sirul imens de mare de nedreptati sociale pe care nu mi-am propus sa le discut la vreun moment dat pe blogul meu, insa in ultimul timp  se pare ca incerc un sentiment de oarecare repulsie sociala.            In Craiova, in urma cu putin timp, un adolescent de liceu moare injunghiat din razbunare. In urma cu cateva luni, in Bistrita imi amintesc ca se intampla, un taximetrist “zboara” de pe trecerea de pietoni o mamica cu copilul in carut. Rezultatul acestor fapte reprobabile nu a fost la fel de sonor ca stirile in sine si ma refer la mass media… pentru ca este domeniul de acces maxim pentru optica populatiei majoritare, care ofera mari sanse de credibilitate si pe deasupra este si usor de ingurgitat in orice moment al zil…

Prima impresie...

M-a inspirat recent... prima impresie... si in genere, exista numai o prima impresie. Conceptual, aceasta impresie este produsa de constiinta noastra, asemanator unei senzatii, este perceputa ca un fenomen al unei cauze, mai exact un efect datorat unor fapte sau intamplari din realiatea in care fiintam, cu care individul vine in contact. Aceste prime impresii se pot manifesta sub forma unor ganduri, imagini, prejudecati, fara nicio certitudine a vreunei cunoasteri directe, ci doar ca aparenta. Interesant este cum aceasta prima impresie ne ramane ca valida pe parcursul viitor al relationarii cu cauza care a produs-o, cum acest efect ne ramane prezent, cu constanta, in gandirea viitoare si cum ne raportam la el de cate ori consideram ca a fost doar preconceput. Avem mereu tendinta de a ne raporta la faptul empiric, prin care am dobandit falsa cunoastere a unei realitati noi, mereu fiind inclinati sa ii atribuim o mare parte de solidarizare conștientă si in acelasi timp sa ramanem atasat…

Marea schimbare?

A trebuit in permanenta si in mod insistent sa ma orientez si sa ma auto-sugestionez ca sunt capabila sa iau aceasta decizie, sa imi asum consecinta sociala a actului meu de a decide; sa imi iau suplimentar toata libertatea care o consideram necesara in vederea realizarii optiunii de a decide sau a nu decide. Era practic ultimul lucru pe care trebuia sa il mai valorific, in asa fel incat, sa transpun in realitate ceea ce au asteptat in mod constant ceilati semeni din partea mea si ceea ce eu imi stabilisem ca si ideal greu de infaptuit. Toate conditiile si mijloacele le-am calificat ca fiind unele favorabile si in acest sens, cu tot zelul si sarguinta, mi-am propus marea schimbare. “...atata timp cit continui sa faci ce ai facut dintotdeauna, vei obtine ce ai obtinut intotdeauna...”a fost cel mai pretios mobil pe care l-am primit in derularea demersului meu de a-mi duce la indeplinire si preschimba in fapt real misiunea paroxistica, de altfel, mobil la care, in adevar, nu staruisem ni…