Treceți la conținutul principal

Timpul meu



Cert este doar trecutul.
Prezentul este relativ.
Viitorul nu exista.
Pentru ca trecutul este concret, constituie expresia amintirii. Amintirea este reala, nu poate fi imaginata o amintire, poate doar in cazuri de psihoza. Trecutul are consistenta, il definesc ca durata intr-o perioada de timp, anumita, si, nu la intamplare. Trecutul este absolut sigur, nu poate fi imaginat altfel decat a fost, o realitate trecuta.
Prezentul nu poate fi decat relativ. Pentru ca fiecare clipa prezenta dispare repede, in momentul urmator totul este trecut. Prezentul este o realitate prezenta partial, nedelimitata in timp, ceea ce este acum, tot acum a si trecut, deoarece nici nu am terminat de spus o vorba, si a trecut...o sutime, o secunda...un timp.
Cum ar putea sa existe viitor? Ceva, pentru a exista, trebuie sa fie concret, sa fie real, palpabil. Viitorul e pura imaginatie, el tine de sfera magica amintii omenesti. Poate fi o infrumusetare a unei relitati imaginate, care are insa legatura intima cu trecutul, e inevitabil, nu mi-as putea imagina ceva ce ar putea fi, daca nu as fi trait un eveniment similar sau contrar... sau viitorul ar putea fi un vis, dar nu un vis din cele „simtite”, vis nocturn, interpretabil, ci dimpotriva, un vis visator. Am falsa impresie ca timpul sta pe loc, adancind abisul spre necunoscut, distanta interminabila...
Sa fie vorba de un fel aparte de infinit temporal... sau eternitate? In eternitate te golesti de sentimente , adica sentimentul ca simtire, perceptie absoluta a „viului”. Nu stiu daca ceea ce ma inconjoara este etern sau cat este de efemer. Ma simt in eternitate, dar nu simt eternitatea. Am ajuns la mijloul axei si incerc sa aflu daca trecutul are pentru mine o semnificatie a vechiului sau a noului.
In timp totul capata un sens, daca timpul curge, acele foste clipe se preschimba si dobandesc un nou inteles. Este in firea lucrurilor sa se intample asa.
Cand timpul ma face sa cred ca s-a oprit, ca sta pe loc, acele foste clipe devin refractare, deja vorbesc despre un alt context al petrecerii faptelor. In timp cred ca exista doua stari de fapt. Inteleg prin stare de fapt o traire, o stare de constiinta, pe care o deosebesc de experienta, pentru ca acea traire presupune o noutate absoluta... Abia dupa ce mi-am asumat acea noutate, devin constienta de actiunea ei, si, totodata, susceptibila de a pune punct unei viitoare invechiri. Consecinta este deja o invechire, ea poate fi prevazuta, reiese din analiza starii de fapt si nu mapoate lua prin surprindere, ca o noutate. Noutatea este momentul in care simt ca trebuie sa urmez un impuls, este o fractiune de timp, un flash care curge asa de rapid, incat de imaginatia mea depinde a-l opri si valorifica sau a-l lasa sa treaca pe langa mine, a-l lasa sa-mi scape.
Revin la cele doua stari de fapt ale timpului si sustin ca exista o stare de fapt de vechi sau de trecut si o stare de fapt de nou. Starea de fapt de vechi are o natura materiala; starea de fapt de nou este de natura spirituala. Cele doua stari coexista, desi, planul spiritual este distinct de cel material si aparent as avea de-a face cu vreun soi de contradictie; cele doua se sustin reciproc prin rolul fiecareia in cadrul temporalitatii. Prin starea de fapt de nou eu retraiesc starea de fapt de vechi, doar starea de fapt de nou face posibila starea de fapt de vechi in spirit.Prin intermediul spiritului starea de fapt de vechi este adusa in clipa aceasta in fata mea; o vad, o gandesc si ma simt responsabila de consecinta ei.
Spiritualul sta la baza materialului; asa cum starea de fapt de nou dezvaluie starea de fapt de vechi, in acelasi mod, pe cale spirituala, pot sa iau cunostinta de un lucru material, sa il vad, sa il simt, sa il gandesc, sa mi-l asum.
Ca existenta si natura, timpul este eterogen. Pe langa o stare de fapt de vechi si o stare de fapt de nou, disting in structura timpului, asa cum apare interiorului constiintei mele, o stare de fapt a inceputului si o stare de fapt a sfarsitului. Acestea, le consider auxiliare, ba chiar mai mult, deduc starea de fapt a inceputului din starea de fapt de vechi; si consider ca, de asemenea, starea de fapt a sfarsitului deriva din starea de fapt de nou.
Timpul il reduc la starea de fapt de nou, esenta sa fiind spirituala. Timpul e spiritual, se dezvaluie in spirit, dar se desfasoara in plan material, pentru ca sunt tentata sa exprim timpul prin intermediul evenimentelor, obiectelor in care spiritul meu il materializeaza.

Comentarii

  1. "Ma simt in eternitate, dar nu simt eternitatea. Am ajuns la mijloul axei si incerc sa aflu daca trecutul are pentru mine o semnificatie a vechiului sau a noului." M-a pus pe ganduri si mi-am identificat ganduri si stari citind randurile de mai sus.
    Am ajuns din "intamplare" pe domeniul dvs, desi sunt convinsa ca nimic nu este intamplator in viata. Voi mai comenta pe masura ce reusesc sa citesc cu atentia cuvenita articolele atat de interesante si incitante, pe care pentru moment doar le-am "rasfoit" pentru a-mi face o idee si a sti daca vreau sa citesc mai departe, mai mult..... si vreau!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Anonim,

    ma bucur sa te cunosc si iti multumesc pentru feed-back! Daca gandurile mele isi gasesc corespondente in experientele traite de tine... nu pot decat sa te invit oricand sa te simti libera sa te exprimi si sa ma contrazici acolo unde simti ca nu am inteles nici eu prea bine ce am trait:)

    Cu bine,
    S.O.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Gandindu-ne la ceilalti...

Ma gandeam cat de usor si fals suntem perceputi de restul lumii, chiar si de cei apropiati noua, in anumite momente... Ar fi inutil sa insist asupra a ceea ce toata lumea stie... despre fiecare... despre cat de facil este sa emitem pareri, si culmea, sa le mai si exprimam ca idei verificate in timp. Ne sta in fire probabil sa aplicam etichete si sa enuntam, sub pretentia propriilor capacitati intelectuale, supra-estimate de amorul propriu sau de ceea ce ne-a incurajat sa le dezvoltam sau de cei care ne-au sustinut perpetuu in a le cultiva; ca atare, ne sta in in atitudine: a califica actiuni, fapte, dorinte, pe ale caror meleaguri suntem doar din intamplare. Noi suntem cei care cream imagini deformate, datorita carora contrazicem inclusiv constiinta noastra morala, pentru simplul fapt ca niciodata nu ne punem in papucii lor... adica nici macar nu nazuim sa fim in pielea lor, pentru o mai corecta intelegere sau macar pentru a nu mai pierde timpul reflectand asupra corectitudinii celor

Inteligenta rationala... sau emotionala?

M-a inspirat ideea de a face o distinctie intre inteligenta rationala si inteligenta emotionala... si ca efect imediat al acestora, ar fi pe de o parte judecata, iar pe de alta parte, intuitia. Desigur, fiecare dintre noi suntem dotati cu inteligenta, care poate fi de tipul rational si este perfectibila in limitele posibilitatilor mentale de a acumula cunostinte sau inteligenta emotionala care poate fi perfectionata mult in timp si care da empatie, care poate fi dezvoltata in permanenta. Cu ajutorul ratiunii, reusim sa intelegem conexiuni si relatii intre evenimente, sa gandim logic, in cele din urma, si aceasta inzestrare ne este de folos benefic, in fiecare circumstanta a evolutiei noastre. Cu ajutorul ei, dovedim ca suntem capabili sa operam cu concepte, rationamente etc. Pe de alta parte, empatia ne orienteaza catre o forma apropiata de intuitie, catre posibilitatea de identificare a unor realitati prin intermediul afectelor, prin traducere simpatetica sau interpretare. De cele mai

Draga coleg,

am scris zilele trecute pentru viitorii mei colegi juniori din ALTEN cateva recomandari pentru redactarea primului lor CV si participarea la primul lor interviu, in doar 3 pasi:) M-as bucura daca gandurile mele va sunt de ajutor intr-un inceput de job, aleg sa le impartasesc cu voi, cu mult drag! Asa ca, dragul meu coleg: Mai intai te-ar ajuta sa iti definesti obiectivul profesional si motivatia proprie de a face parte din companie, proiect. Pentru asta ai nevoie sa cercetezi putin domeniul in care activeaza compania si sa aduni informatii care iti vor sprijini aceasta prima declaratie de intentie de a te alatura echipei, implicit rolului deschis. Nu uita sa completezi corect datele personale: telefon si adresa de email, ai putea include si o fotografie adecvata, din care sa reiese o atitudine pro-business. Atentie la exprimare si la gramatica textului, este foarte important! Stiu bine, ca student fiind, nu putem releva un niv

Placere sociala

... despre cat de atasati putem deveni de senzorial... sau despre cat de mult ne putem simti atasati de receptarea stimulilor exteriori sau dimpotriva... desi poate suna patologic... cat de atrasi ne putem simti de catre stimulii interiori... in asa fel, incat pragmatismul vietii cotidiene ne poate conduce catre refularea oricarei dorinte, in special a celor de natura agresiva sau sexuala, vorba lui Freud, aparatul nostru psihic, pur si simplu le respinge... ca fiind inconstient si insuficient "plamadite". Si atunci cand ne ambitionam cel mai mult sa indepartam tentatiile, ne putem trezi, cu toata insusirea noastra rationala, in postura de a deveni tulburati sau nevrotici. In aceasta situatie, potrivit psihanalizei freudiene, ar fi preferabil sa raportam la starea de constienta, toate acele dorinte refulate, sa acceptam posibilitatile proprii reale, rolul pe care ni l-am asumat in aceasta societate, faptul ca sensibilitatea si receptivitatea organismului nostru fizic este coe

Iubitorii de animale

            De aceasta data voi scrie despre o categorie aparte de oameni, fiinte rationale in toata libertatea cuvantului, anume, iubitorii de animale. Am sesizat ca ei exista printre noi si sunt atat de supusi acestei forme de manifestare a valentelor amoroase, incat uneori cocheteaza cu irationalul, cel putin in opinia mea care iubesc mai mult oamenii decat animalele... da, stiu ca nu da bine, mai nou toata comunitatea se raporteaza pozitiv emotional la animalele de companie!.. dar de cand ma stiu am iubit mai mult animalele care se pot "prepara", "gati". Nu ca as fi gurmanda, nici ca as trai pentru a manca, nicidecum, si va rog sa nu ma intelegeti gresit, dar nici nu pot sa fiu de acord in totalitate cu cei care respira si dorm in bratele unei pisici sau catel. Adica sunt de acord sa imi iubesc animalul din curte dar pana la ce grad? Despre pisica si caine voi scrie in cele ce urmeaza si am doua exemple care mie imi edifica unghiul de vedere.             Pri

Acceptare sau negare?

Despre cat ne deschidem in lumea sociala sau despre cat reprimam la nivel individual... la asta ma gandeam... De multe ori receptivitatea noastra la fapte, acte, semeni este diminuata de slaba imunitate a propriilor afecte, alteori, suntem refractari la invazia intensificata de amplitudinea simtirilor noastre; iar atunci cand orizontul nostru afectiv este valoric accentuat - pozitiv sau negativ, suntem pusi in situatia de a folosi liberul arbitru... si nici in urma unei deliberari indelung cantarite, nu putem sa capatam taria de a accepta sau a respinge una dintre variante. Desi,  pentru bunul mers al constiintei noastre, suntem datori sa opunem rezistenta tuturor acelor tentatii pe care senzorialul ni le ofera; sa ne impotrivim, cu indarjire fiecarei ademeniri a lumii materiale; devenim de multe ori avizi de rebeliune si instanta, de hedonismul clipei imediat incoltite, de inconsecventa desfasurarilor relationale proprii si ne lasam dusi de valul inconstantei naturalismului personal.

Despre sinucidere

Schimbarile ne pandesc la tot pasul, nu as fi crezut vreodata ca o sa abordez problema sinuciderii din vreo perspectiva, se pare insa ca nu sunt suficient ancorata in aceasta realitate, ca rezultat al superficialitatii cu care am gandit in trecut astfel de actiune, de vreme ce aceasta exista de atata timp iar oamenii chiar isi fac planuri si o infaptuiesc cu toata libertatea. Sinuciderea constituie schimbare. Taria de caracter in orice grad, scazut sau dimpotriva ridicat s-ar manifesta, labilitatea psihica, inadaptarea la strictetea normelor sociale sau la rigiditatea intregului sistem, fara a mai lua in calcul ipocrizia ca premiza... nu stiu cate surse, cati factori pot exista pentru analiza acestui act... intrucat nu se pune in mod clar problema vreunei justificari sau explicatii plauzibile din punctul de vedere al infaptuitorului, dar undeva in adancul motivational al crezului uman trebuie cu siguranta sa existe. In fiecare zi este plina mass-media de astfel de cazuri, unele ce

Arta placerii

Sintetic si in mod comun, arta ni se prezinta intr-o forma pur subiectiva; desi ca fond obiectiv, o percepem drept mijloc specific si in acelasi timp, fantastic, de exprimare, de producere a unor valori de ordin estetic, de delectare profunda sau adoratie de ordin mistic a unor fenomene, care pot deveni datatoare de viata ori dimpotriva categorii abstracte, depinde, insa de modul in care ne raportam subiectivitatea la universalul artistic. Scopul placerii este punctul in care cultul si constiinta se unifica, sub forma reflectiei si interpretarii, mai presus de social, fiinta sau presiune, ca functie principala , independenta de conditiile premergatoare actului de admiratie intensa, inclusiv traire efervescenta, de contopire cu sublimul care provoaca duelul simturilor. Placerea poate fi acel scop prin excelenta, pentru a carui atingere ne convertim in adepti, catre a carui satisfacere tindem, placerea poate fi in mod acut, acel scop a carui excitatie externa ne inunda, a carui pose

Bipolaritatea naturii umane

O parte din bunul mers al umanitatii o regasesc in fiinta umana si o supun reflectiei sub doua aspecte extreme: calea fireasca spre care tindem in incercarea de a-i cunoaste pe ceilalti si celebritatea esecului. Prima ar fi pozitiva, deoarece ne inarmam cu vointa, optimism si profunda rationalitate in vederea obtinerii performantei de inter-cunoastere iar in cel de-al doilea caz predomina polul negativ, fatalismul si ignoranta, pentru ca face parte din acel bun mers universal ca nimic sa nu fie perfect; asadar, binele si raul, pozitivul si respectiv negativul, coexista si depinde de masura in care ne afecteaza atunci cand ajungem sa evaluam calitatea actului in sine. La baza acestor doi poli diferiti si total opusi, consider ca se afla doua elemente fundamentale, la fel de diferite si ireductibile, prin a caror obstinata tarie declanseaza interminabilul procedeu de respingere si atractie; pe de alta parte, vorbesc de ceea ce exista ca spirit din care decurge caracterul pozitiv, sac

Placere sau viciu?

Ma gandeam cat de firava este granita dintre placere si viciu, fara a le identifica si fara a le considera inseparabile, desigur. Ceea ce au in comun ambele stari ar fi: ca sunt manifestari afective ale comportamentului nostru, ca sunt determinate de satisfacerea anumitor trebuinte, care se manifesta intens si care polarizeaza intr-un anumit grad psihicul si procesele lui. Finalitatea acestor doua afecte, ar consta in desfatare, exaltare, satisfactie paroxistica, frenezie. Ceea ce canalizeaza traiectoria afectelor, pe de o parte si in mod prioritar, consider ca, se regaseste in intensitatea cu care ne dorim sa isi produca efectul ravnit, senzatia de provocare violenta a gustului si a celorlalte simturi;  iar pe de alta parte, permanenta cu care actioneaza asupra spriritului nostru si modul in care actiunea lor devine coplesitoare. In acest fel se  transforma placerea in viciu si se dobandeste dependenta de obiectul obsedant. Asadar, datorita nestapanirilor initiale, a statorniciei ult