Treceți la conținutul principal

Timpul meu



Cert este doar trecutul.
Prezentul este relativ.
Viitorul nu exista.
Pentru ca trecutul este concret, constituie expresia amintirii. Amintirea este reala, nu poate fi imaginata o amintire, poate doar in cazuri de psihoza. Trecutul are consistenta, il definesc ca durata intr-o perioada de timp, anumita, si, nu la intamplare. Trecutul este absolut sigur, nu poate fi imaginat altfel decat a fost, o realitate trecuta.
Prezentul nu poate fi decat relativ. Pentru ca fiecare clipa prezenta dispare repede, in momentul urmator totul este trecut. Prezentul este o realitate prezenta partial, nedelimitata in timp, ceea ce este acum, tot acum a si trecut, deoarece nici nu am terminat de spus o vorba, si a trecut...o sutime, o secunda...un timp.
Cum ar putea sa existe viitor? Ceva, pentru a exista, trebuie sa fie concret, sa fie real, palpabil. Viitorul e pura imaginatie, el tine de sfera magica amintii omenesti. Poate fi o infrumusetare a unei relitati imaginate, care are insa legatura intima cu trecutul, e inevitabil, nu mi-as putea imagina ceva ce ar putea fi, daca nu as fi trait un eveniment similar sau contrar... sau viitorul ar putea fi un vis, dar nu un vis din cele „simtite”, vis nocturn, interpretabil, ci dimpotriva, un vis visator. Am falsa impresie ca timpul sta pe loc, adancind abisul spre necunoscut, distanta interminabila...
Sa fie vorba de un fel aparte de infinit temporal... sau eternitate? In eternitate te golesti de sentimente , adica sentimentul ca simtire, perceptie absoluta a „viului”. Nu stiu daca ceea ce ma inconjoara este etern sau cat este de efemer. Ma simt in eternitate, dar nu simt eternitatea. Am ajuns la mijloul axei si incerc sa aflu daca trecutul are pentru mine o semnificatie a vechiului sau a noului.
In timp totul capata un sens, daca timpul curge, acele foste clipe se preschimba si dobandesc un nou inteles. Este in firea lucrurilor sa se intample asa.
Cand timpul ma face sa cred ca s-a oprit, ca sta pe loc, acele foste clipe devin refractare, deja vorbesc despre un alt context al petrecerii faptelor. In timp cred ca exista doua stari de fapt. Inteleg prin stare de fapt o traire, o stare de constiinta, pe care o deosebesc de experienta, pentru ca acea traire presupune o noutate absoluta... Abia dupa ce mi-am asumat acea noutate, devin constienta de actiunea ei, si, totodata, susceptibila de a pune punct unei viitoare invechiri. Consecinta este deja o invechire, ea poate fi prevazuta, reiese din analiza starii de fapt si nu mapoate lua prin surprindere, ca o noutate. Noutatea este momentul in care simt ca trebuie sa urmez un impuls, este o fractiune de timp, un flash care curge asa de rapid, incat de imaginatia mea depinde a-l opri si valorifica sau a-l lasa sa treaca pe langa mine, a-l lasa sa-mi scape.
Revin la cele doua stari de fapt ale timpului si sustin ca exista o stare de fapt de vechi sau de trecut si o stare de fapt de nou. Starea de fapt de vechi are o natura materiala; starea de fapt de nou este de natura spirituala. Cele doua stari coexista, desi, planul spiritual este distinct de cel material si aparent as avea de-a face cu vreun soi de contradictie; cele doua se sustin reciproc prin rolul fiecareia in cadrul temporalitatii. Prin starea de fapt de nou eu retraiesc starea de fapt de vechi, doar starea de fapt de nou face posibila starea de fapt de vechi in spirit.Prin intermediul spiritului starea de fapt de vechi este adusa in clipa aceasta in fata mea; o vad, o gandesc si ma simt responsabila de consecinta ei.
Spiritualul sta la baza materialului; asa cum starea de fapt de nou dezvaluie starea de fapt de vechi, in acelasi mod, pe cale spirituala, pot sa iau cunostinta de un lucru material, sa il vad, sa il simt, sa il gandesc, sa mi-l asum.
Ca existenta si natura, timpul este eterogen. Pe langa o stare de fapt de vechi si o stare de fapt de nou, disting in structura timpului, asa cum apare interiorului constiintei mele, o stare de fapt a inceputului si o stare de fapt a sfarsitului. Acestea, le consider auxiliare, ba chiar mai mult, deduc starea de fapt a inceputului din starea de fapt de vechi; si consider ca, de asemenea, starea de fapt a sfarsitului deriva din starea de fapt de nou.
Timpul il reduc la starea de fapt de nou, esenta sa fiind spirituala. Timpul e spiritual, se dezvaluie in spirit, dar se desfasoara in plan material, pentru ca sunt tentata sa exprim timpul prin intermediul evenimentelor, obiectelor in care spiritul meu il materializeaza.

Comentarii

  1. "Ma simt in eternitate, dar nu simt eternitatea. Am ajuns la mijloul axei si incerc sa aflu daca trecutul are pentru mine o semnificatie a vechiului sau a noului." M-a pus pe ganduri si mi-am identificat ganduri si stari citind randurile de mai sus.
    Am ajuns din "intamplare" pe domeniul dvs, desi sunt convinsa ca nimic nu este intamplator in viata. Voi mai comenta pe masura ce reusesc sa citesc cu atentia cuvenita articolele atat de interesante si incitante, pe care pentru moment doar le-am "rasfoit" pentru a-mi face o idee si a sti daca vreau sa citesc mai departe, mai mult..... si vreau!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Anonim,

    ma bucur sa te cunosc si iti multumesc pentru feed-back! Daca gandurile mele isi gasesc corespondente in experientele traite de tine... nu pot decat sa te invit oricand sa te simti libera sa te exprimi si sa ma contrazici acolo unde simti ca nu am inteles nici eu prea bine ce am trait:)

    Cu bine,
    S.O.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Femeia - esenta vietii?

Portret de femeie...  Femeia este natura, atitudine, desavarsire, dorinta dusa la extrem si pasiune implinita; este acel element universal care intretine focul, lava nascatoare de larva, compozit de rationalitate, posesivitate si frumusete in stare bruta; femeii ii este proprie finalitatea aparatului de reproductie prin bucuria de a naste vieti, de a stapani universul prin creatia ei si de a-si propaga sentimentele cu maiestrie, in scopul obtinerii celor mai pure si sublime placeri existentiale. Nasterea unui copil este o minune, iar femeia o face posibila prin prolificitatea naturii primare, acesta este sensul ei si mersul lumii, uniunea existentei in ansamblul renasterii umane. Principiul maternal o va propulsa mereu catre originea sentimentelor si placerilor instinctuale care au hranit evolutia fatului si au fructificat cele mai intime dispozitii genetice, astfel incat doar femeia este rodul si rolul trairii, omenirii, iubirii pe pamant. Femeia este o eterna declaratie de dragoste.

Inteligenta rationala... sau emotionala?

M-a inspirat ideea de a face o distinctie intre inteligenta rationala si inteligenta emotionala... si ca efect imediat al acestora, ar fi pe de o parte judecata, iar pe de alta parte, intuitia. Desigur, fiecare dintre noi suntem dotati cu inteligenta, care poate fi de tipul rational si este perfectibila in limitele posibilitatilor mentale de a acumula cunostinte sau inteligenta emotionala care poate fi perfectionata mult in timp si care da empatie, care poate fi dezvoltata in permanenta. Cu ajutorul ratiunii, reusim sa intelegem conexiuni si relatii intre evenimente, sa gandim logic, in cele din urma, si aceasta inzestrare ne este de folos benefic, in fiecare circumstanta a evolutiei noastre. Cu ajutorul ei, dovedim ca suntem capabili sa operam cu concepte, rationamente etc. Pe de alta parte, empatia ne orienteaza catre o forma apropiata de intuitie, catre posibilitatea de identificare a unor realitati prin intermediul afectelor, prin traducere simpatetica sau interpretare. De cele ma…

De vorba cu copilul meu :)

... despre "cred ca vreau sa am un job ca al tau"... la 11 ani :) Pai daca mereu ma aude ca vorbesc despre oameni, despre cat de interesanta este o zi in care ai cunoscut pe cineva sau cat de apropiati si iubitori sunt semenii mei sau cum oameni cu care am interactionat, ma opresc si imi spun ce am insemnat eu in fix acel moment... da, ma simt norocoasa... iar copilul meu vrea sa stie ce ar trebui sa studieze pentru asta.  La inceput, m-a surprins intrebarea, recunosc; pentru ca avem constant o mare problema de studiu... probabil unii dintre voi traiti asta cu copiii nostri din generatia "Z":) dar pentru mine a fost ca o samanta de interes, optimista deodata! Discutia a continuat, explicandu-i pasiunea de a face lucruri, de a avea mereu energie pentru acele lucruri, de a nu simti studiul si doar a te bucura de roadele lui. Ei bine, ne-am complicat! Este clar ca are o foarte mare orientare spre oameni, o are natural si nativ, dar fiul meu e convins ca studiul va fi…

Despre nedreptatea sociala

Am decis sa scriu despre nedreptate, asa cum apare ea la nivel social, inteles la nivel individual… cum vad eu lucrurile!? “Cum vad eu lumea?” sa il citez pe Einstein. Le vad sumbre, ingrijorator de intunecate… Probabil ca acesta este un scurt capitol din sirul imens de mare de nedreptati sociale pe care nu mi-am propus sa le discut la vreun moment dat pe blogul meu, insa in ultimul timp  se pare ca incerc un sentiment de oarecare repulsie sociala.            In Craiova, in urma cu putin timp, un adolescent de liceu moare injunghiat din razbunare. In urma cu cateva luni, in Bistrita imi amintesc ca se intampla, un taximetrist “zboara” de pe trecerea de pietoni o mamica cu copilul in carut. Rezultatul acestor fapte reprobabile nu a fost la fel de sonor ca stirile in sine si ma refer la mass media… pentru ca este domeniul de acces maxim pentru optica populatiei majoritare, care ofera mari sanse de credibilitate si pe deasupra este si usor de ingurgitat in orice moment al zil…

Marea schimbare?

A trebuit in permanenta si in mod insistent sa ma orientez si sa ma auto-sugestionez ca sunt capabila sa iau aceasta decizie, sa imi asum consecinta sociala a actului meu de a decide; sa imi iau suplimentar toata libertatea care o consideram necesara in vederea realizarii optiunii de a decide sau a nu decide. Era practic ultimul lucru pe care trebuia sa il mai valorific, in asa fel incat, sa transpun in realitate ceea ce au asteptat in mod constant ceilati semeni din partea mea si ceea ce eu imi stabilisem ca si ideal greu de infaptuit. Toate conditiile si mijloacele le-am calificat ca fiind unele favorabile si in acest sens, cu tot zelul si sarguinta, mi-am propus marea schimbare. “...atata timp cit continui sa faci ce ai facut dintotdeauna, vei obtine ce ai obtinut intotdeauna...”a fost cel mai pretios mobil pe care l-am primit in derularea demersului meu de a-mi duce la indeplinire si preschimba in fapt real misiunea paroxistica, de altfel, mobil la care, in adevar, nu staruisem ni…

Amor propriu sau gelozie in cuplu?

Ma gandesc la unul dintre cele mai puternice sentimente pe care fiinta umana este capabila sa il genereze; sentiment care a dainuit timpurilor si s-a perpetuat de maniere distincte, cu intensificari nocive sau benefice; traire sufleteasca fundamental mistuitoare, pornire aprinsa sau ardoare latenta... amor propriu sau gelozie in cuplu? In acceptiunea mea subiectiva si pur personala, amorul propriu este totalmente distinct de gelozie; acesta este cel care o faureste cu toata priceperea si evlavia, de care, individualitatea umana poate da dovada in situatii limita. Amorul propriu subzista in fiecare dintre noi dar se manifesta cu specificitatea launtrica a fiecaruia dintre noi... atunci cand suntem incurajati sa simtim cu toata claritatea ca suntem buni, frumosi, destepti; ca avem parte de bunuri, de lucruri, de bucurii, de iubiri, de tot arsenalul care decurge din starile de multumire, de impacare cu noi insine, de perfecta osmoza cu binele...exact in acele momente egotismul triumfa si …

Prima impresie...

M-a inspirat recent... prima impresie... si in genere, exista numai o prima impresie. Conceptual, aceasta impresie este produsa de constiinta noastra, asemanator unei senzatii, este perceputa ca un fenomen al unei cauze, mai exact un efect datorat unor fapte sau intamplari din realiatea in care fiintam, cu care individul vine in contact. Aceste prime impresii se pot manifesta sub forma unor ganduri, imagini, prejudecati, fara nicio certitudine a vreunei cunoasteri directe, ci doar ca aparenta. Interesant este cum aceasta prima impresie ne ramane ca valida pe parcursul viitor al relationarii cu cauza care a produs-o, cum acest efect ne ramane prezent, cu constanta, in gandirea viitoare si cum ne raportam la el de cate ori consideram ca a fost doar preconceput. Avem mereu tendinta de a ne raporta la faptul empiric, prin care am dobandit falsa cunoastere a unei realitati noi, mereu fiind inclinati sa ii atribuim o mare parte de solidarizare conștientă si in acelasi timp sa ramanem atasat…

Despre nimic

Voi scrie doua vorbe despre nimic… sau despre tot ce poate sa semnifice nimic… La un moment dat cineva imi spunea ca as avea  “Capacitatea de a construi aproape infinit pe o structura minuscula, de a scrie intr-o maniera complexa despre lucruri simple.” si ulterior admit ca m-am gandit suficient de mult la aceste aspecte… insa in realitate sunt extrem de pragmatica si niciodata nu recurg la impleticiri de cuvinte sau anagramari de situatii, dar cand vine vorba de scris… incep sa o fac fara vreun obiectiv specific, ci pur si simplu… ceea ce vreau sa exprim… pun negru pe alb si acest sentiment este adeseori atat de linistitor incat scriu si scriu si recitesc si consider si eu insami ca pot sa scriu lejer de mult despre nimic in opinia unora sau despre tot ce poate sa reprezinte in mintea mea nimic, insa fac exact ceea ce vreau, pentru ca sunt libera sa vreau!             Jocul de-a cuvintele… de-a simbolurile… de-a petrecutul timpului in mod placut, in mod comod, aparent fara…

Constiinta si materialitate

Ma intrebam de cate ori constiinta noastra incearca sa examineze atent provocarile externe si de cate ori, cu ajutorul ei, apreciem corect calitativ atractiile materiale care se concretizeaza fezabil, ca o totalitate de necesitati, generate de lacunele propriei autocunoasteri. In alta exprimare, consider ca tot ce ne abate de la liniarul rutinei zilnice, contribuie la inchegarea propriului nostru sistem de raportare, de acceptare sau dimpotriva, de respingere. In al doilea rand, aceasta deviere de la realitatea materiala ne incheaga o conceptie coerenta asupra tuturor idealitatilor pe care ni le insusim, cu ocazia fiecarei incursiuni a spiritualului in fenomenala obiectivitate a lumii inconjuratoare, lume care reflecta in mod fatidic si ostentativ suma cantitatilor, intereselor si generalitatilor empirice. Independent de constiinta noastra si, totusi exercitand o presiune intensa, lumea materiala ingradita de dogme si cutume, actioneaza in permanenta asupra spiritului nostru liber, cu…

Iubire reala vs. iubire virtuala?

Ceea ce m-a condus la ideea abordarii acestor doua tipuri de iubire este acelasi impuls care m-a facut acum o vreme sa disting intre nickname si identitate reala si extind ideea la realitate – virtualitate, facticitate - mentalitate, fara a avea intentia de a patrunde in toiul vreunui soi de teorie… ca atare ma voi limita la a explica aceste acceptiuni in termeni cotidieni, de simt comun, de existenta tehnologica, asa cum ne-am deprins in ultimele decenii… insa nu mi-am propus in acest articol sa iau in calcul si varianta hedonista versus placeri de tip virtual…             Cum stiu eu iubirea reala si cum probabil s-a manifestat la fiecare dintre noi, in fiecare capitol al vietii, si dupa ce am simtit fiorii acestui sentiment clocotitor care poate fi acceptat ca singurul posibil, cu cea mai mare usurinta. Vorbesc aici de acel prim sarut care ne-a rascolit pe interior, pe exterior, care ne-a dat puterea de a visa si de a transpune erotismul propriilor senzatii in cele mai ar…