Femeia - esenta vietii?

Portret de femeie... 

Femeia este natura, atitudine, desavarsire, dorinta dusa la extrem si pasiune implinita; este acel element universal care intretine focul, lava nascatoare de larva, compozit de rationalitate, posesivitate si frumusete in stare bruta; femeii ii este proprie finalitatea aparatului de reproductie prin bucuria de a naste vieti, de a stapani universul prin creatia ei si de a-si propaga sentimentele cu maiestrie, in scopul obtinerii celor mai pure si sublime placeri existentiale. Nasterea unui copil este o minune, iar femeia o face posibila prin prolificitatea naturii primare, acesta este sensul ei si mersul lumii, uniunea existentei in ansamblul renasterii umane. Principiul maternal o va propulsa mereu catre originea sentimentelor si placerilor instinctuale care au hranit evolutia fatului si au fructificat cele mai intime dispozitii genetice, astfel incat doar femeia este rodul si rolul trairii, omenirii, iubirii pe pamant.  

Femeia este o eterna declaratie de dragoste. In angrenajul realitatilor si necesitatilor ambientale, femeia isi gaseste suportul, motivele si mobilitatea in iubirea de sine, in consecventa cu care isi adora partenerul, in setea cu care isi alimenteaza amorul propriu, in puritatea si extravaganta gandurilor. Femeia gusta adevarata fericire prin prisma palpitatiei si a tumultului, traieste prin experienta iubirii absolute, este indarjita sa ofere si sa simta repetat placere; cu fiecare tremur fizic devine o cascada de senzationalitate amplificata, de intensa vibratie instinctuala, de libertate de manifestare. Voiosia si elanul femeii...nepretuite! 
Femeia reprezinta suma contradictiilor. Actioneaza cu dulce brutalitate de fiecare data cand se simte incoltita de lipsuri imateriale sau cand rutina devine realitate, pentru ca intotdeauna experimenteaza o multitudine de senzatii paroxistice. Freamata in absenta dorintei, dar iubirea neimpartasita o face dornica; spune nu, cand stie ca trebuie sa fie da; iubeste cand atinge pragul disperarii; se joaca cu propria-i personalitate; se daruieste cu entuziasmul primei incercari; se lupta cu himerele vointei cand are nevoie de confirmare; reneaga si uraste cand stie ca nu mai are nici o sansa; vrea atunci cand imboldul spiritual devine scopul materializarii; lipsita de protectie devine fiara; isi etaleaza seninatatea cu ostentatie in toiul intemperiilor; starneste in ceilalti fara eforturi deosebite un cumul de senzatii a caror intensitate este ridicata la rang de ucigator si imediat.  

Femeia este un omagiu. Fiecare femeie sporeste prin fertilitatea personalitatii proprii, isi dezvaluie cu mandrie transparenta caracterului, duce o lupta asidua cu pornirile tulburatorului amor propriu si cu toate ispitele evidente ale altor ratiuni dezirabile, dar cedeaza in patima si pathos atunci cand plinatatea sentimentului atinge cota celei mai inalte tensiuni. Femeia se poate abandona cu toata constienta pentru actul in sine, isi utilizeaza cu chibzuinta resursele egolatrice, se poate eschiva cu subtilitate in fata absurdului, dar poate da frau liber imaginatiei in perspectiva trairii cu frenezie a culminantei amoroase. 

Femeia este cea mai importanta creatie... este transcendenta vietii in realitatea lumii materiale, izvor vesnic de senzatii, de noutate, certitudine si idealitate. Frumusetea femeii este deplina: atat launtric ea se constituie dintr-un amestec de sentimente nobile si candoare, cat si fizic exterior, in toata splendoarea femeii se infatiseaza dezinvoltura si admiratie de o viata. 

Asa vad eu femeia... esenta vietii... un ideal!