Treceți la conținutul principal

Iubitorii de animale



           De aceasta data voi scrie despre o categorie aparte de oameni, fiinte rationale in toata libertatea cuvantului, anume, iubitorii de animale. Am sesizat ca ei exista printre noi si sunt atat de supusi acestei forme de manifestare a valentelor amoroase, incat uneori cocheteaza cu irationalul, cel putin in opinia mea care iubesc mai mult oamenii decat animalele... da, stiu ca nu da bine, mai nou toata comunitatea se raporteaza pozitiv emotional la animalele de companie!.. dar de cand ma stiu am iubit mai mult animalele care se pot "prepara", "gati". Nu ca as fi gurmanda, nici ca as trai pentru a manca, nicidecum, si va rog sa nu ma intelegeti gresit, dar nici nu pot sa fiu de acord in totalitate cu cei care respira si dorm in bratele unei pisici sau catel. Adica sunt de acord sa imi iubesc animalul din curte dar pana la ce grad? Despre pisica si caine voi scrie in cele ce urmeaza si am doua exemple care mie imi edifica unghiul de vedere.
            Primul caz este omul care traieste la bloc, in 2-3 camere, pe canicula vara si pe racoare iarna, dar care iubeste cainele de 40kg mai mult decat orice, care il respecta in asa hal, incat se muta de pe fotoliul din mijlocul casei pentru ca este locul preferat al animalului, care il scoate in toiul noptii sa se usureze pe stalpii comunitatii, care il hraneste cu alimente specifice speciei canine desi uneori ii este dificil sa se hraneasca el insusi cu cele necesare speciei umane... intrucat preturile au crescut, TVA-ul si toate cele, salariile au scazut, alte venituri au impozite mai mari, deci sa ma fac inteleasa, omul se plange de trai scump, dar iubeste animalul. Aveam o prietena buna care tinea in casa un ditamai astfel de animal... iubit la maxim si tratat cu suprematie.  O familie de adulti. Intr-o zi, vara, cand simturile oricarei fiinte sunt mai incinse decat in alt anotimp, animalul (il voi numi aici Azor) vrea sa se joace cu stapana care dormea... fatal, nu s-a putut trezi stapana si sora ei a vrut sa il dea pe Azor afara din camera, dar s-a ales cu o muscatura pe cinste de calcai. Alarmata mama fetei sare in ajutor dar Azor o musca si pe ea de pulpa piciorului... inchipuiti-va ce situatie de disperare, in momentul in care tatal tocmai intra pe usa. Enervat la maxim omul se repede asupra fiarei cu un bat, dar este muscat de mana... intre timp se trezeste stapana si cainele se calmeaza... restul familiei merge la urgenta pentru ingrijiri, este clar lucrurile au scapat de sub control, cainele este totusi dus la o canisa unde ulterior ii duceau mancare si mai plateau niste bani pentru medicamente tot confortul dupa ce muscase o familie intreaga... dar replica a fost ca Azor nu este de vina, trebuia lasat in pace pentru ca nu ii placea sa fie atacat in vreun fel si nici certat decat de stapana care l-a adus acasa... Buuun... pai ce concluzie sa trag eu de aici? Ca nu am incredere in animale, instincte si alte povesti, ca prefer sa nu am in preajma animale rasfatate si nici nu le duc lipsa, ca nu imi plac cainii decat daca sunt in poza....
            Al doilea caz despre care as vrea sa relatez este referitor la o familie normala de oameni care traiesc la casa, deci au curte, dar iubesc pisica familiei... "veterana" pentru ca are se pare vreo 12 ani...este o specia neagra cu par mult si des, cu nas infundat si ochi amenintatori(vedeti poza), foarte rea... mai mult isi petrece zilele scuipand venin, decat fiind gratioasa, are vreo 14kg... manaca mai mult ficatei pentru ca astia ii plac si nu mai stiu ce specialitate de peste. Revin, desi oamenii stau la casa, pisica nu iese afara (decat rar) pentru ca nu ii place, sta mereu pe locurile stapanilor lasandu-si perii peste tot, priveste pe geam, sta tolanita pe scari, pe perne... peste tot. Animalul ghinionist se imbolnaveste tocmai pe canicula asta, mai exact animalul iese afar a se lupta cu doi caini si cand sa sara gardul se inteapa in burta cu fierul forjat probabil... in orice caz, situatia e cumplita, stapanii sunt impacientati, nasul pisicii e fierbinte, are febra... tragedie... Pai fiind oameni ocupati, va inchipuiti ca au trebuit sa renunte la orice lucru important pentru viata si sa mearga cu pisica la doctorul specialist, la acela care este cel mai bun din oras, sa o consulte. Medicul, care desigur este mare iubitor de animale ii administreaza antibiotice, pastilute, mancare speciala pentru perioada de zacere... o duc stapanii in fiecare zi la consultatie... toate acestea inseamna multi bani dragii mei...si ce credeti ca face medicul pentru binele pisicii? ii livreaza un con, pe care il monteaza in jurul gatului pisicii pentru ca animalul sa nu linga medicamentul de pe burta... fantastic! pisica este foarte afectata psihic pentru ca acel con o constrange... nu mai e libera in miscari, nu isi mai sincronizeaza miscarile...
      
Ei bine, dupa aceste situatii ma intreb cat de binevoitori pot fi oamenii in a-si complica vietile in asemenea masura? Cat de disponibili pentru iubirea animalului se pot dovedi. Eu nu pot sa inteleg, sincer vorbind....

Comentarii

  1. ...Si atunci te întreb eu: de ce simti nevoia să vorbeşti despre ceva ce nu înţelegi?

    "Fără om si fără câine, câinele si omul ar fi nişte pribegi. Pentru moralul omului, prietenul lui de la uşa si din odaie, e o mângâiere, un sprijin, un aliat, zadarnic aşteptat printre semenii perverşi, uneltitori, veninoşi, trădători. Câinele e permanent cu tine, lângă tine, pana la moarte, singurul tovarăş care moare odată cu tine, pe mormântul tău". - Tudor Arghezi

    Nu poţi sa trăieşti in lumea asta daca nu iubeşti un animal, o floare. Înseamnă ca nu ştii sa preţuieşti viata, pe cel de lângă tine – indiferent ca este om sau animal - nu vei ştii sa preţuieşti adevăratele sentimente.

    În concluzie - mângâierea ta care este? Serviciul? Munca? Blogul?

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga anonim,

    iti multumesc! Am simtit nevoia de a comenta o atitudine care nu era in acordul propriilor mele "porniri".
    Interesant Arghezi!
    Ba da, poti sa traiesti, fiecare isi gaseste "pretuirea" in diferite aspecte... nu neaparat de ordin sentimental-animalic.:)

    Cu bine,
    S.O.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De vorba cu copilul meu :)

... despre "cred ca vreau sa am un job ca al tau"... la 11 ani :) Pai daca mereu ma aude ca vorbesc despre oameni, despre cat de interesanta este o zi in care ai cunoscut pe cineva sau cat de apropiati si iubitori sunt semenii mei sau cum oameni cu care am interactionat, ma opresc si imi spun ce am insemnat eu in fix acel moment... da, ma simt norocoasa... iar copilul meu vrea sa stie ce ar trebui sa studieze pentru asta.  La inceput, m-a surprins intrebarea, recunosc; pentru ca avem constant o mare problema de studiu... probabil unii dintre voi traiti asta cu copiii nostri din generatia "Z":) dar pentru mine a fost ca o samanta de interes, optimista deodata! Discutia a continuat, explicandu-i pasiunea de a face lucruri, de a avea mereu energie pentru acele lucruri, de a nu simti studiul si doar a te bucura de roadele lui. Ei bine, ne-am complicat! Este clar ca are o foarte mare orientare spre oameni, o are natural si nativ, dar fiul meu e convins ca studiul va fi…

Job de HR :)

Intotdeauna mi-a placut sa fiu alaturi de oameni, ii iubesc, imi place sa fiu in "povestea" lor. D-ale jobului aventuri, in fiecare om am descoperit cate una... si pentru ca oamenii sunt atat de diferiti, imi compun inca odiseea. Cum marea de joburi este din ce in ce mai agitata, plaja de candidati are uneori tendinta de a deveni mai tulbure. Ei bine, da, sunt inca sub influenta concediului iar soarele ultimelor zile m-a ajutat mult.  Cum lucrez intr-o companie de HR, e perfect normal sa apara zilnic macar un candidat in cautarea unui loc de munca sau care are nevoie de o informatie de admin sau payroll; fie un candidat in cautarea unei provocari, fie un angajat care vrea sa renunte la statut...  Zilele trecute a intrat in agentie un baiat tanar, robust, carismatic, vorbea foarte corect si cu o tonalitate sugestiva pentru ceea ce avea de spus. Pe scurt, avand o familie cu grave probleme de sanatate - mama, tatal, fratii si surorile - a venit sa ceara ajutor financiar, cu ca…

Interviu... acasa:)

sau despre... mami, mi-ar placea sa te invit la un interviu :) Recunosc, am ramas putin in cumpana, dar si curioasa... mi s-a parut oarecum nefiresc, venind de la un copil; si totusi am simtit nevoia sa spun  repede "da"! Cea mai interesanta a fost reactia copilului meu, foarte ferma, de altfel: "aaa, eziti putin, ai emotii, mami?"  As fi vrut sa il intreb, mai intai, daca si-a facut temele pentru azi, daca nu a facut exces de tableta, dar nu mi-a lasat timp... deci, mami-candidat, esti gata? Eu tocmai intrasem pe usa... las laptopul si poseta, as fi intentionat sa ma descalt... I-am cerut voie sa fac asta, sa fiu mai comoda si sa revin pentru interviul proaspat anuntat... Ei bine, replica lui a fost destul de taioasa: dar mami, candidatii tai au timp sa se descalte si sa se faca mai comozi pentru interviu? "Eu cred ca apreciaza invitatia, tu de ce nu vrei?" Ba da, am vrut, de ce nu? :) mi-a dat "sensul" invitatiei pana la urma... si m-am aseza…

Zoom in - Zoom out :)

Cum maine e sambata sau cum astept dupa weekend provocarea jobului meu interactiv si... proactiv :) Si mai anunta la meteo, cum ca se raceste subit...
Ei bine, nu imi place sa fac acelasi lucru de doua ori, nici macar intr-o saptamana, daramite intr-o zi. Ma stimuleaza starile fierbinti pe care le gendesc la rece. Si iarasi, energetica cum sunt, intotdeauna mi-am recrutat angajatorii dupa cat de "out of the box" as putea sa functionez. Sunt in culmea fericirii cand tocmai incep un proiect si slava domnului apare un telefon sau un email in care un colaborator ma ajuta cu o alta provocare sau pur si simplu un om ma abordeaza in cautarea lui:) Pentru ca oamenii sunt cei care imi produc stari, de multe feluri... da acele stari, care imi induc zoom out-ul...
Si mai mult decat pur sau mai complicat decat simplu, nu renunt deloc usor:)
Starea mea naturala instaleaza relativ repede confortul, deci liber la initiative:) le invoc; cu cat am mai multe proiecte in desfasurare, cu atat …

Femeia - esenta vietii?

Portret de femeie...  Femeia este natura, atitudine, desavarsire, dorinta dusa la extrem si pasiune implinita; este acel element universal care intretine focul, lava nascatoare de larva, compozit de rationalitate, posesivitate si frumusete in stare bruta; femeii ii este proprie finalitatea aparatului de reproductie prin bucuria de a naste vieti, de a stapani universul prin creatia ei si de a-si propaga sentimentele cu maiestrie, in scopul obtinerii celor mai pure si sublime placeri existentiale. Nasterea unui copil este o minune, iar femeia o face posibila prin prolificitatea naturii primare, acesta este sensul ei si mersul lumii, uniunea existentei in ansamblul renasterii umane. Principiul maternal o va propulsa mereu catre originea sentimentelor si placerilor instinctuale care au hranit evolutia fatului si au fructificat cele mai intime dispozitii genetice, astfel incat doar femeia este rodul si rolul trairii, omenirii, iubirii pe pamant. Femeia este o eterna declaratie de dragoste.

Amor propriu sau gelozie in cuplu?

Ma gandesc la unul dintre cele mai puternice sentimente pe care fiinta umana este capabila sa il genereze; sentiment care a dainuit timpurilor si s-a perpetuat de maniere distincte, cu intensificari nocive sau benefice; traire sufleteasca fundamental mistuitoare, pornire aprinsa sau ardoare latenta... amor propriu sau gelozie in cuplu? In acceptiunea mea subiectiva si pur personala, amorul propriu este totalmente distinct de gelozie; acesta este cel care o faureste cu toata priceperea si evlavia, de care, individualitatea umana poate da dovada in situatii limita. Amorul propriu subzista in fiecare dintre noi dar se manifesta cu specificitatea launtrica a fiecaruia dintre noi... atunci cand suntem incurajati sa simtim cu toata claritatea ca suntem buni, frumosi, destepti; ca avem parte de bunuri, de lucruri, de bucurii, de iubiri, de tot arsenalul care decurge din starile de multumire, de impacare cu noi insine, de perfecta osmoza cu binele...exact in acele momente egotismul triumfa si …

Inteligenta rationala... sau emotionala?

M-a inspirat ideea de a face o distinctie intre inteligenta rationala si inteligenta emotionala... si ca efect imediat al acestora, ar fi pe de o parte judecata, iar pe de alta parte, intuitia. Desigur, fiecare dintre noi suntem dotati cu inteligenta, care poate fi de tipul rational si este perfectibila in limitele posibilitatilor mentale de a acumula cunostinte sau inteligenta emotionala care poate fi perfectionata mult in timp si care da empatie, care poate fi dezvoltata in permanenta. Cu ajutorul ratiunii, reusim sa intelegem conexiuni si relatii intre evenimente, sa gandim logic, in cele din urma, si aceasta inzestrare ne este de folos benefic, in fiecare circumstanta a evolutiei noastre. Cu ajutorul ei, dovedim ca suntem capabili sa operam cu concepte, rationamente etc. Pe de alta parte, empatia ne orienteaza catre o forma apropiata de intuitie, catre posibilitatea de identificare a unor realitati prin intermediul afectelor, prin traducere simpatetica sau interpretare. De cele ma…

Despre nedreptatea sociala

Am decis sa scriu despre nedreptate, asa cum apare ea la nivel social, inteles la nivel individual… cum vad eu lucrurile!? “Cum vad eu lumea?” sa il citez pe Einstein. Le vad sumbre, ingrijorator de intunecate… Probabil ca acesta este un scurt capitol din sirul imens de mare de nedreptati sociale pe care nu mi-am propus sa le discut la vreun moment dat pe blogul meu, insa in ultimul timp  se pare ca incerc un sentiment de oarecare repulsie sociala.            In Craiova, in urma cu putin timp, un adolescent de liceu moare injunghiat din razbunare. In urma cu cateva luni, in Bistrita imi amintesc ca se intampla, un taximetrist “zboara” de pe trecerea de pietoni o mamica cu copilul in carut. Rezultatul acestor fapte reprobabile nu a fost la fel de sonor ca stirile in sine si ma refer la mass media… pentru ca este domeniul de acces maxim pentru optica populatiei majoritare, care ofera mari sanse de credibilitate si pe deasupra este si usor de ingurgitat in orice moment al zil…

Prima impresie...

M-a inspirat recent... prima impresie... si in genere, exista numai o prima impresie. Conceptual, aceasta impresie este produsa de constiinta noastra, asemanator unei senzatii, este perceputa ca un fenomen al unei cauze, mai exact un efect datorat unor fapte sau intamplari din realiatea in care fiintam, cu care individul vine in contact. Aceste prime impresii se pot manifesta sub forma unor ganduri, imagini, prejudecati, fara nicio certitudine a vreunei cunoasteri directe, ci doar ca aparenta. Interesant este cum aceasta prima impresie ne ramane ca valida pe parcursul viitor al relationarii cu cauza care a produs-o, cum acest efect ne ramane prezent, cu constanta, in gandirea viitoare si cum ne raportam la el de cate ori consideram ca a fost doar preconceput. Avem mereu tendinta de a ne raporta la faptul empiric, prin care am dobandit falsa cunoastere a unei realitati noi, mereu fiind inclinati sa ii atribuim o mare parte de solidarizare conștientă si in acelasi timp sa ramanem atasat…

Marea schimbare?

A trebuit in permanenta si in mod insistent sa ma orientez si sa ma auto-sugestionez ca sunt capabila sa iau aceasta decizie, sa imi asum consecinta sociala a actului meu de a decide; sa imi iau suplimentar toata libertatea care o consideram necesara in vederea realizarii optiunii de a decide sau a nu decide. Era practic ultimul lucru pe care trebuia sa il mai valorific, in asa fel incat, sa transpun in realitate ceea ce au asteptat in mod constant ceilati semeni din partea mea si ceea ce eu imi stabilisem ca si ideal greu de infaptuit. Toate conditiile si mijloacele le-am calificat ca fiind unele favorabile si in acest sens, cu tot zelul si sarguinta, mi-am propus marea schimbare. “...atata timp cit continui sa faci ce ai facut dintotdeauna, vei obtine ce ai obtinut intotdeauna...”a fost cel mai pretios mobil pe care l-am primit in derularea demersului meu de a-mi duce la indeplinire si preschimba in fapt real misiunea paroxistica, de altfel, mobil la care, in adevar, nu staruisem ni…