Treceți la conținutul principal

Iubitorii de animale



           De aceasta data voi scrie despre o categorie aparte de oameni, fiinte rationale in toata libertatea cuvantului, anume, iubitorii de animale. Am sesizat ca ei exista printre noi si sunt atat de supusi acestei forme de manifestare a valentelor amoroase, incat uneori cocheteaza cu irationalul, cel putin in opinia mea care iubesc mai mult oamenii decat animalele... da, stiu ca nu da bine, mai nou toata comunitatea se raporteaza pozitiv emotional la animalele de companie!.. dar de cand ma stiu am iubit mai mult animalele care se pot "prepara", "gati". Nu ca as fi gurmanda, nici ca as trai pentru a manca, nicidecum, si va rog sa nu ma intelegeti gresit, dar nici nu pot sa fiu de acord in totalitate cu cei care respira si dorm in bratele unei pisici sau catel. Adica sunt de acord sa imi iubesc animalul din curte dar pana la ce grad? Despre pisica si caine voi scrie in cele ce urmeaza si am doua exemple care mie imi edifica unghiul de vedere.
            Primul caz este omul care traieste la bloc, in 2-3 camere, pe canicula vara si pe racoare iarna, dar care iubeste cainele de 40kg mai mult decat orice, care il respecta in asa hal, incat se muta de pe fotoliul din mijlocul casei pentru ca este locul preferat al animalului, care il scoate in toiul noptii sa se usureze pe stalpii comunitatii, care il hraneste cu alimente specifice speciei canine desi uneori ii este dificil sa se hraneasca el insusi cu cele necesare speciei umane... intrucat preturile au crescut, TVA-ul si toate cele, salariile au scazut, alte venituri au impozite mai mari, deci sa ma fac inteleasa, omul se plange de trai scump, dar iubeste animalul. Aveam o prietena buna care tinea in casa un ditamai astfel de animal... iubit la maxim si tratat cu suprematie.  O familie de adulti. Intr-o zi, vara, cand simturile oricarei fiinte sunt mai incinse decat in alt anotimp, animalul (il voi numi aici Azor) vrea sa se joace cu stapana care dormea... fatal, nu s-a putut trezi stapana si sora ei a vrut sa il dea pe Azor afara din camera, dar s-a ales cu o muscatura pe cinste de calcai. Alarmata mama fetei sare in ajutor dar Azor o musca si pe ea de pulpa piciorului... inchipuiti-va ce situatie de disperare, in momentul in care tatal tocmai intra pe usa. Enervat la maxim omul se repede asupra fiarei cu un bat, dar este muscat de mana... intre timp se trezeste stapana si cainele se calmeaza... restul familiei merge la urgenta pentru ingrijiri, este clar lucrurile au scapat de sub control, cainele este totusi dus la o canisa unde ulterior ii duceau mancare si mai plateau niste bani pentru medicamente tot confortul dupa ce muscase o familie intreaga... dar replica a fost ca Azor nu este de vina, trebuia lasat in pace pentru ca nu ii placea sa fie atacat in vreun fel si nici certat decat de stapana care l-a adus acasa... Buuun... pai ce concluzie sa trag eu de aici? Ca nu am incredere in animale, instincte si alte povesti, ca prefer sa nu am in preajma animale rasfatate si nici nu le duc lipsa, ca nu imi plac cainii decat daca sunt in poza....
            Al doilea caz despre care as vrea sa relatez este referitor la o familie normala de oameni care traiesc la casa, deci au curte, dar iubesc pisica familiei... "veterana" pentru ca are se pare vreo 12 ani...este o specia neagra cu par mult si des, cu nas infundat si ochi amenintatori(vedeti poza), foarte rea... mai mult isi petrece zilele scuipand venin, decat fiind gratioasa, are vreo 14kg... manaca mai mult ficatei pentru ca astia ii plac si nu mai stiu ce specialitate de peste. Revin, desi oamenii stau la casa, pisica nu iese afara (decat rar) pentru ca nu ii place, sta mereu pe locurile stapanilor lasandu-si perii peste tot, priveste pe geam, sta tolanita pe scari, pe perne... peste tot. Animalul ghinionist se imbolnaveste tocmai pe canicula asta, mai exact animalul iese afar a se lupta cu doi caini si cand sa sara gardul se inteapa in burta cu fierul forjat probabil... in orice caz, situatia e cumplita, stapanii sunt impacientati, nasul pisicii e fierbinte, are febra... tragedie... Pai fiind oameni ocupati, va inchipuiti ca au trebuit sa renunte la orice lucru important pentru viata si sa mearga cu pisica la doctorul specialist, la acela care este cel mai bun din oras, sa o consulte. Medicul, care desigur este mare iubitor de animale ii administreaza antibiotice, pastilute, mancare speciala pentru perioada de zacere... o duc stapanii in fiecare zi la consultatie... toate acestea inseamna multi bani dragii mei...si ce credeti ca face medicul pentru binele pisicii? ii livreaza un con, pe care il monteaza in jurul gatului pisicii pentru ca animalul sa nu linga medicamentul de pe burta... fantastic! pisica este foarte afectata psihic pentru ca acel con o constrange... nu mai e libera in miscari, nu isi mai sincronizeaza miscarile...
      
Ei bine, dupa aceste situatii ma intreb cat de binevoitori pot fi oamenii in a-si complica vietile in asemenea masura? Cat de disponibili pentru iubirea animalului se pot dovedi. Eu nu pot sa inteleg, sincer vorbind....

Comentarii

  1. ...Si atunci te întreb eu: de ce simti nevoia să vorbeşti despre ceva ce nu înţelegi?

    "Fără om si fără câine, câinele si omul ar fi nişte pribegi. Pentru moralul omului, prietenul lui de la uşa si din odaie, e o mângâiere, un sprijin, un aliat, zadarnic aşteptat printre semenii perverşi, uneltitori, veninoşi, trădători. Câinele e permanent cu tine, lângă tine, pana la moarte, singurul tovarăş care moare odată cu tine, pe mormântul tău". - Tudor Arghezi

    Nu poţi sa trăieşti in lumea asta daca nu iubeşti un animal, o floare. Înseamnă ca nu ştii sa preţuieşti viata, pe cel de lângă tine – indiferent ca este om sau animal - nu vei ştii sa preţuieşti adevăratele sentimente.

    În concluzie - mângâierea ta care este? Serviciul? Munca? Blogul?

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga anonim,

    iti multumesc! Am simtit nevoia de a comenta o atitudine care nu era in acordul propriilor mele "porniri".
    Interesant Arghezi!
    Ba da, poti sa traiesti, fiecare isi gaseste "pretuirea" in diferite aspecte... nu neaparat de ordin sentimental-animalic.:)

    Cu bine,
    S.O.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Femeia ... ca natura!

Aveam pofta sa scriu despre un subiect a carui abordare sa imi fie "aproape" si, ca de obicei, am gasit femeia... femeia, ca ideal spre cunoastere absoluta, ca noutate care surprinde, ca raritate, ca stimul, ca proces... de crestere, de negare a tuturor contradictiilor launtrice, de iubire condusa la paroxism, de vesnica amploare a afectelor. Femeia este o modalitate de studiu exhaustiv al naturii conceptiei unei realitati imuabile, este izvor pentru simturi si finalitate pentru minte. Femeia depaseste cadrul fenomenal al experientei, se manifesta ca esenta si din pura ignoranta, este perceputa insuficient prin intermediul organelor senzoriale si tocmai aceasta perceptie ii intareste necesitatea de a gasi relatii care faciliteaza preludiul operatiilor gandirii, ale opozitiilor dinamice pe care ni le ofera, cu moderatie, intelectul. Femeia este un ansamblu ostentativ de insusiri desavarsite, care se perpetueaza in limite specifice: este natura in vesnica miscare, corelativa cu

Gandindu-ne la ceilalti...

Ma gandeam cat de usor si fals suntem perceputi de restul lumii, chiar si de cei apropiati noua, in anumite momente... Ar fi inutil sa insist asupra a ceea ce toata lumea stie... despre fiecare... despre cat de facil este sa emitem pareri, si culmea, sa le mai si exprimam ca idei verificate in timp. Ne sta in fire probabil sa aplicam etichete si sa enuntam, sub pretentia propriilor capacitati intelectuale, supra-estimate de amorul propriu sau de ceea ce ne-a incurajat sa le dezvoltam sau de cei care ne-au sustinut perpetuu in a le cultiva; ca atare, ne sta in in atitudine: a califica actiuni, fapte, dorinte, pe ale caror meleaguri suntem doar din intamplare. Noi suntem cei care cream imagini deformate, datorita carora contrazicem inclusiv constiinta noastra morala, pentru simplul fapt ca niciodata nu ne punem in papucii lor... adica nici macar nu nazuim sa fim in pielea lor, pentru o mai corecta intelegere sau macar pentru a nu mai pierde timpul reflectand asupra corectitudinii celor

Inteligenta rationala... sau emotionala?

M-a inspirat ideea de a face o distinctie intre inteligenta rationala si inteligenta emotionala... si ca efect imediat al acestora, ar fi pe de o parte judecata, iar pe de alta parte, intuitia. Desigur, fiecare dintre noi suntem dotati cu inteligenta, care poate fi de tipul rational si este perfectibila in limitele posibilitatilor mentale de a acumula cunostinte sau inteligenta emotionala care poate fi perfectionata mult in timp si care da empatie, care poate fi dezvoltata in permanenta. Cu ajutorul ratiunii, reusim sa intelegem conexiuni si relatii intre evenimente, sa gandim logic, in cele din urma, si aceasta inzestrare ne este de folos benefic, in fiecare circumstanta a evolutiei noastre. Cu ajutorul ei, dovedim ca suntem capabili sa operam cu concepte, rationamente etc. Pe de alta parte, empatia ne orienteaza catre o forma apropiata de intuitie, catre posibilitatea de identificare a unor realitati prin intermediul afectelor, prin traducere simpatetica sau interpretare. De cele mai

Prima impresie...

M-a inspirat recent... prima impresie... si in genere, exista numai o prima impresie. Conceptual, aceasta impresie este produsa de constiinta noastra, asemanator unei senzatii, este perceputa ca un fenomen al unei cauze, mai exact un efect datorat unor fapte sau intamplari din realiatea in care fiintam, cu care individul vine in contact. Aceste prime impresii se pot manifesta sub forma unor ganduri, imagini, prejudecati, fara nicio certitudine a vreunei cunoasteri directe, ci doar ca aparenta. Interesant este cum aceasta prima impresie ne ramane ca valida pe parcursul viitor al relationarii cu cauza care a produs-o, cum acest efect ne ramane prezent, cu constanta, in gandirea viitoare si cum ne raportam la el de cate ori consideram ca a fost doar preconceput. Avem mereu tendinta de a ne raporta la faptul empiric, prin care am dobandit falsa cunoastere a unei realitati noi, mereu fiind inclinati sa ii atribuim o mare parte de solidarizare conștientă si in acelasi timp sa ramanem atasat

Draga coleg,

am scris zilele trecute pentru viitorii mei colegi juniori din ALTEN cateva recomandari pentru redactarea primului lor CV si participarea la primul lor interviu, in doar 3 pasi:) M-as bucura daca gandurile mele va sunt de ajutor intr-un inceput de job, aleg sa le impartasesc cu voi, cu mult drag! Asa ca, dragul meu coleg: Mai intai te-ar ajuta sa iti definesti obiectivul profesional si motivatia proprie de a face parte din companie, proiect. Pentru asta ai nevoie sa cercetezi putin domeniul in care activeaza compania si sa aduni informatii care iti vor sprijini aceasta prima declaratie de intentie de a te alatura echipei, implicit rolului deschis. Nu uita sa completezi corect datele personale: telefon si adresa de email, ai putea include si o fotografie adecvata, din care sa reiese o atitudine pro-business. Atentie la exprimare si la gramatica textului, este foarte important! Stiu bine, ca student fiind, nu putem releva un niv

Acceptare sau negare?

Despre cat ne deschidem in lumea sociala sau despre cat reprimam la nivel individual... la asta ma gandeam... De multe ori receptivitatea noastra la fapte, acte, semeni este diminuata de slaba imunitate a propriilor afecte, alteori, suntem refractari la invazia intensificata de amplitudinea simtirilor noastre; iar atunci cand orizontul nostru afectiv este valoric accentuat - pozitiv sau negativ, suntem pusi in situatia de a folosi liberul arbitru... si nici in urma unei deliberari indelung cantarite, nu putem sa capatam taria de a accepta sau a respinge una dintre variante. Desi,  pentru bunul mers al constiintei noastre, suntem datori sa opunem rezistenta tuturor acelor tentatii pe care senzorialul ni le ofera; sa ne impotrivim, cu indarjire fiecarei ademeniri a lumii materiale; devenim de multe ori avizi de rebeliune si instanta, de hedonismul clipei imediat incoltite, de inconsecventa desfasurarilor relationale proprii si ne lasam dusi de valul inconstantei naturalismului personal.

Bipolaritatea naturii umane

O parte din bunul mers al umanitatii o regasesc in fiinta umana si o supun reflectiei sub doua aspecte extreme: calea fireasca spre care tindem in incercarea de a-i cunoaste pe ceilalti si celebritatea esecului. Prima ar fi pozitiva, deoarece ne inarmam cu vointa, optimism si profunda rationalitate in vederea obtinerii performantei de inter-cunoastere iar in cel de-al doilea caz predomina polul negativ, fatalismul si ignoranta, pentru ca face parte din acel bun mers universal ca nimic sa nu fie perfect; asadar, binele si raul, pozitivul si respectiv negativul, coexista si depinde de masura in care ne afecteaza atunci cand ajungem sa evaluam calitatea actului in sine. La baza acestor doi poli diferiti si total opusi, consider ca se afla doua elemente fundamentale, la fel de diferite si ireductibile, prin a caror obstinata tarie declanseaza interminabilul procedeu de respingere si atractie; pe de alta parte, vorbesc de ceea ce exista ca spirit din care decurge caracterul pozitiv, sac

Timpul meu

Cert este doar trecutul. Prezentul este relativ. Viitorul nu exista. Pentru ca trecutul este concret, constituie expresia amintirii. Amintirea este reala, nu poate fi imaginata o amintire, poate doar in cazuri de psihoza. Trecutul are consistenta, il definesc ca durata intr-o perioada de timp, anumita, si, nu la intamplare. Trecutul este absolut sigur, nu poate fi imaginat altfel decat a fost, o realitate trecuta. Prezentul nu poate fi decat relativ. Pentru ca fiecare clipa prezenta dispare repede, in momentul urmator totul este trecut. Prezentul este o realitate prezenta partial, nedelimitata in timp, ceea ce este acum, tot acum a si trecut, deoarece nici nu am terminat de spus o vorba, si a trecut...o sutime, o secunda...un timp. Cum ar putea sa existe viitor? Ceva, pentru a exista, trebuie sa fie concret, sa fie real, palpabil. Viitorul e pura imaginatie, el tine de sfera magica amintii omenesti. Poate fi o infrumusetare a unei relitati imaginate, care are insa legatura intima c

Despre sinucidere

Schimbarile ne pandesc la tot pasul, nu as fi crezut vreodata ca o sa abordez problema sinuciderii din vreo perspectiva, se pare insa ca nu sunt suficient ancorata in aceasta realitate, ca rezultat al superficialitatii cu care am gandit in trecut astfel de actiune, de vreme ce aceasta exista de atata timp iar oamenii chiar isi fac planuri si o infaptuiesc cu toata libertatea. Sinuciderea constituie schimbare. Taria de caracter in orice grad, scazut sau dimpotriva ridicat s-ar manifesta, labilitatea psihica, inadaptarea la strictetea normelor sociale sau la rigiditatea intregului sistem, fara a mai lua in calcul ipocrizia ca premiza... nu stiu cate surse, cati factori pot exista pentru analiza acestui act... intrucat nu se pune in mod clar problema vreunei justificari sau explicatii plauzibile din punctul de vedere al infaptuitorului, dar undeva in adancul motivational al crezului uman trebuie cu siguranta sa existe. In fiecare zi este plina mass-media de astfel de cazuri, unele ce