Treceți la conținutul principal

Iubitorii de animale



           De aceasta data voi scrie despre o categorie aparte de oameni, fiinte rationale in toata libertatea cuvantului, anume, iubitorii de animale. Am sesizat ca ei exista printre noi si sunt atat de supusi acestei forme de manifestare a valentelor amoroase, incat uneori cocheteaza cu irationalul, cel putin in opinia mea care iubesc mai mult oamenii decat animalele... da, stiu ca nu da bine, mai nou toata comunitatea se raporteaza pozitiv emotional la animalele de companie!.. dar de cand ma stiu am iubit mai mult animalele care se pot "prepara", "gati". Nu ca as fi gurmanda, nici ca as trai pentru a manca, nicidecum, si va rog sa nu ma intelegeti gresit, dar nici nu pot sa fiu de acord in totalitate cu cei care respira si dorm in bratele unei pisici sau catel. Adica sunt de acord sa imi iubesc animalul din curte dar pana la ce grad? Despre pisica si caine voi scrie in cele ce urmeaza si am doua exemple care mie imi edifica unghiul de vedere.
            Primul caz este omul care traieste la bloc, in 2-3 camere, pe canicula vara si pe racoare iarna, dar care iubeste cainele de 40kg mai mult decat orice, care il respecta in asa hal, incat se muta de pe fotoliul din mijlocul casei pentru ca este locul preferat al animalului, care il scoate in toiul noptii sa se usureze pe stalpii comunitatii, care il hraneste cu alimente specifice speciei canine desi uneori ii este dificil sa se hraneasca el insusi cu cele necesare speciei umane... intrucat preturile au crescut, TVA-ul si toate cele, salariile au scazut, alte venituri au impozite mai mari, deci sa ma fac inteleasa, omul se plange de trai scump, dar iubeste animalul. Aveam o prietena buna care tinea in casa un ditamai astfel de animal... iubit la maxim si tratat cu suprematie.  O familie de adulti. Intr-o zi, vara, cand simturile oricarei fiinte sunt mai incinse decat in alt anotimp, animalul (il voi numi aici Azor) vrea sa se joace cu stapana care dormea... fatal, nu s-a putut trezi stapana si sora ei a vrut sa il dea pe Azor afara din camera, dar s-a ales cu o muscatura pe cinste de calcai. Alarmata mama fetei sare in ajutor dar Azor o musca si pe ea de pulpa piciorului... inchipuiti-va ce situatie de disperare, in momentul in care tatal tocmai intra pe usa. Enervat la maxim omul se repede asupra fiarei cu un bat, dar este muscat de mana... intre timp se trezeste stapana si cainele se calmeaza... restul familiei merge la urgenta pentru ingrijiri, este clar lucrurile au scapat de sub control, cainele este totusi dus la o canisa unde ulterior ii duceau mancare si mai plateau niste bani pentru medicamente tot confortul dupa ce muscase o familie intreaga... dar replica a fost ca Azor nu este de vina, trebuia lasat in pace pentru ca nu ii placea sa fie atacat in vreun fel si nici certat decat de stapana care l-a adus acasa... Buuun... pai ce concluzie sa trag eu de aici? Ca nu am incredere in animale, instincte si alte povesti, ca prefer sa nu am in preajma animale rasfatate si nici nu le duc lipsa, ca nu imi plac cainii decat daca sunt in poza....
            Al doilea caz despre care as vrea sa relatez este referitor la o familie normala de oameni care traiesc la casa, deci au curte, dar iubesc pisica familiei... "veterana" pentru ca are se pare vreo 12 ani...este o specia neagra cu par mult si des, cu nas infundat si ochi amenintatori(vedeti poza), foarte rea... mai mult isi petrece zilele scuipand venin, decat fiind gratioasa, are vreo 14kg... manaca mai mult ficatei pentru ca astia ii plac si nu mai stiu ce specialitate de peste. Revin, desi oamenii stau la casa, pisica nu iese afara (decat rar) pentru ca nu ii place, sta mereu pe locurile stapanilor lasandu-si perii peste tot, priveste pe geam, sta tolanita pe scari, pe perne... peste tot. Animalul ghinionist se imbolnaveste tocmai pe canicula asta, mai exact animalul iese afar a se lupta cu doi caini si cand sa sara gardul se inteapa in burta cu fierul forjat probabil... in orice caz, situatia e cumplita, stapanii sunt impacientati, nasul pisicii e fierbinte, are febra... tragedie... Pai fiind oameni ocupati, va inchipuiti ca au trebuit sa renunte la orice lucru important pentru viata si sa mearga cu pisica la doctorul specialist, la acela care este cel mai bun din oras, sa o consulte. Medicul, care desigur este mare iubitor de animale ii administreaza antibiotice, pastilute, mancare speciala pentru perioada de zacere... o duc stapanii in fiecare zi la consultatie... toate acestea inseamna multi bani dragii mei...si ce credeti ca face medicul pentru binele pisicii? ii livreaza un con, pe care il monteaza in jurul gatului pisicii pentru ca animalul sa nu linga medicamentul de pe burta... fantastic! pisica este foarte afectata psihic pentru ca acel con o constrange... nu mai e libera in miscari, nu isi mai sincronizeaza miscarile...
      
Ei bine, dupa aceste situatii ma intreb cat de binevoitori pot fi oamenii in a-si complica vietile in asemenea masura? Cat de disponibili pentru iubirea animalului se pot dovedi. Eu nu pot sa inteleg, sincer vorbind....

Comentarii

  1. ...Si atunci te întreb eu: de ce simti nevoia să vorbeşti despre ceva ce nu înţelegi?

    "Fără om si fără câine, câinele si omul ar fi nişte pribegi. Pentru moralul omului, prietenul lui de la uşa si din odaie, e o mângâiere, un sprijin, un aliat, zadarnic aşteptat printre semenii perverşi, uneltitori, veninoşi, trădători. Câinele e permanent cu tine, lângă tine, pana la moarte, singurul tovarăş care moare odată cu tine, pe mormântul tău". - Tudor Arghezi

    Nu poţi sa trăieşti in lumea asta daca nu iubeşti un animal, o floare. Înseamnă ca nu ştii sa preţuieşti viata, pe cel de lângă tine – indiferent ca este om sau animal - nu vei ştii sa preţuieşti adevăratele sentimente.

    În concluzie - mângâierea ta care este? Serviciul? Munca? Blogul?

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga anonim,

    iti multumesc! Am simtit nevoia de a comenta o atitudine care nu era in acordul propriilor mele "porniri".
    Interesant Arghezi!
    Ba da, poti sa traiesti, fiecare isi gaseste "pretuirea" in diferite aspecte... nu neaparat de ordin sentimental-animalic.:)

    Cu bine,
    S.O.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Draga coleg,

am scris zilele trecute pentru viitorii mei colegi juniori din ALTEN cateva recomandari pentru redactarea primului lor CV si participarea la primul lor interviu, in doar 3 pasi:) M-as bucura daca gandurile mele va sunt de ajutor intr-un inceput de job, aleg sa le impartasesc cu voi, cu mult drag! Asa ca, dragul meu coleg: Mai intai te-ar ajuta sa iti definesti obiectivul profesional si motivatia proprie de a face parte din companie, proiect. Pentru asta ai nevoie sa cercetezi putin domeniul in care activeaza compania si sa aduni informatii care iti vor sprijini aceasta prima declaratie de intentie de a te alatura echipei, implicit rolului deschis. Nu uita sa completezi corect datele personale: telefon si adresa de email, ai putea include si o fotografie adecvata, din care sa reiese o atitudine pro-business. Atentie la exprimare si la gramatica textului, este foarte important! Stiu bine, ca student fiind, nu putem releva un niv

Gandindu-ne la ceilalti...

Ma gandeam cat de usor si fals suntem perceputi de restul lumii, chiar si de cei apropiati noua, in anumite momente... Ar fi inutil sa insist asupra a ceea ce toata lumea stie... despre fiecare... despre cat de facil este sa emitem pareri, si culmea, sa le mai si exprimam ca idei verificate in timp. Ne sta in fire probabil sa aplicam etichete si sa enuntam, sub pretentia propriilor capacitati intelectuale, supra-estimate de amorul propriu sau de ceea ce ne-a incurajat sa le dezvoltam sau de cei care ne-au sustinut perpetuu in a le cultiva; ca atare, ne sta in in atitudine: a califica actiuni, fapte, dorinte, pe ale caror meleaguri suntem doar din intamplare. Noi suntem cei care cream imagini deformate, datorita carora contrazicem inclusiv constiinta noastra morala, pentru simplul fapt ca niciodata nu ne punem in papucii lor... adica nici macar nu nazuim sa fim in pielea lor, pentru o mai corecta intelegere sau macar pentru a nu mai pierde timpul reflectand asupra corectitudinii celor

Nickname sau identitate reala?

            De mai mult timp am vrut sa scriu despre aceasta varianta de “existenta” in lumea virtuala. Fiecare utilizator de forum, de chat, de blog, de averse – diverse forme de internet, inca de la inceputul navigarii isi cauta cu insistenta un nick, a carui insemnatate pentru sine sa aiba vreun soi de echivalenta sau care sa fie tocmai contrariul a ceea ce reflecta propria sa personalitate, dupa care si-l asuma si pe mai departe incearca sa il “desavarseasca”, daca pot sa zic asa, adaugandu-i avatar, culori, linkuri si multe asemenea atribute menite sa il faca plauzibil ca prezenta, sonor si iesit din anonimat si il utilizeaza cu regularitate. Nickul sau porecla sau usernameul reprezinta practic insul… care in aceasta lume virtuala capata o oarecare libertate de exprimare, ingradita pana la acel moment, analizata si cenzurata la maxim si a carei valoare, culmea, este relevata tocmai prin alegerea acestuia. Pseudonimul nu intra in aceasta ecuatie decat daca am vorbi sintetic,

Job de HR :)

Intotdeauna mi-a placut sa fiu alaturi de oameni, ii iubesc, imi place sa fiu in "povestea" lor. D-ale jobului aventuri, in fiecare om am descoperit cate una... si pentru ca oamenii sunt atat de diferiti, imi compun inca odiseea. Cum marea de joburi este din ce in ce mai agitata, plaja de candidati are uneori tendinta de a deveni mai tulbure. Ei bine, da, sunt inca sub influenta concediului iar soarele ultimelor zile m-a ajutat mult.  Cum lucrez intr-o companie de HR, e perfect normal sa apara zilnic macar un candidat in cautarea unui loc de munca sau care are nevoie de o informatie de admin sau payroll; fie un candidat in cautarea unei provocari, fie un angajat care vrea sa renunte la statut...  Zilele trecute a intrat in agentie un baiat tanar, robust, carismatic, vorbea foarte corect si cu o tonalitate sugestiva pentru ceea ce avea de spus. Pe scurt, avand o familie cu grave probleme de sanatate - mama, tatal, fratii si surorile - a venit sa ceara ajutor financiar,

Doar pasiune,

Sau despre cat de intens vrem sa simtim efectul? In tot ceea ce facem sau nazuim sa ni se indeplineasca, avem nevoie de mai multe “ingrediente” afective; voi alege, in scurt, acum, doar pasiunea… Ma gandesc, cum obsesiv si cu crescanda insufletire, orientam starile noastre si sentimentele catre satisfacerea dorintelor noastre, oricare ar fi acestea, personal sau profesional, ne dorim:) Plini de avant, emotie si inspiratie, ne mobilizam fortele cu perseverenta, pentru mult ravnitul “dar”. Pasiunea ne hraneste in permanenta nevoia de ideal, pentru ca nu ne multumim cu putin; ne induce un soi de incredere nestramutata, pentru ca obiectivul nostru este acolo, doar pentru noi; ne infierbanta spiritul, pentru ca doar iubirea ne este natura si flacara. Pasiunea incumba stabilitate, pentru ca nu ne dorim sa renuntam; ne stimuleaza forta creatoare, pentru ca efectul este atat de aproape si il traim din plin, ca intr-o piramida a nevoilor:) Odata atins efectul, acceptarea, libertatea, sat

Zoom in - Zoom out :)

Cum maine e sambata sau cum astept dupa weekend provocarea jobului meu interactiv si... proactiv :) Si mai anunta la meteo, cum ca se raceste subit... Ei bine, nu imi place sa fac acelasi lucru de doua ori, nici macar intr-o saptamana, daramite intr-o zi. Ma stimuleaza starile fierbinti pe care le gendesc la rece. Si iarasi, energetica cum sunt, intotdeauna mi-am recrutat angajatorii dupa cat de "out of the box" as putea sa functionez. Sunt in culmea fericirii cand tocmai incep un proiect si slava domnului apare un telefon sau un email in care un colaborator ma ajuta cu o alta provocare sau pur si simplu un om ma abordeaza in cautarea lui:) Pentru ca oamenii sunt cei care imi produc stari, de multe feluri... da acele stari, care imi induc zoom out-ul... Si mai mult decat pur sau mai complicat decat simplu, nu renunt deloc usor:) Starea mea naturala instaleaza relativ repede confortul, deci liber la initiative:) le invoc; cu cat am mai multe proiecte in desfasurare, cu atat

Femeia - esenta vietii?

Portret de femeie...  Femeia este natura , atitudine, desavarsire, dorinta dusa la extrem si pasiune implinita; este acel element universal care intretine focul, lava nascatoare de larva, compozit de rationalitate, posesivitate si frumusete in stare bruta; femeii ii este proprie finalitatea aparatului de reproductie prin bucuria de a naste vieti, de a stapani universul prin creatia ei si de a-si propaga sentimentele cu maiestrie, in scopul obtinerii celor mai pure si sublime placeri existentiale. Nasterea unui copil este o minune, iar femeia o face posibila prin prolificitatea naturii primare, acesta este sensul ei si mersul lumii, uniunea existentei in ansamblul renasterii umane. Principiul maternal o va propulsa mereu catre originea sentimentelor si placerilor instinctuale care au hranit evolutia fatului si au fructificat cele mai intime dispozitii genetice, astfel incat doar femeia este rodul si rolul trairii, omenirii, iubirii pe pamant.   Femeia este o eterna declaratie de drag

Placere sau viciu?

Ma gandeam cat de firava este granita dintre placere si viciu, fara a le identifica si fara a le considera inseparabile, desigur. Ceea ce au in comun ambele stari ar fi: ca sunt manifestari afective ale comportamentului nostru, ca sunt determinate de satisfacerea anumitor trebuinte, care se manifesta intens si care polarizeaza intr-un anumit grad psihicul si procesele lui. Finalitatea acestor doua afecte, ar consta in desfatare, exaltare, satisfactie paroxistica, frenezie. Ceea ce canalizeaza traiectoria afectelor, pe de o parte si in mod prioritar, consider ca, se regaseste in intensitatea cu care ne dorim sa isi produca efectul ravnit, senzatia de provocare violenta a gustului si a celorlalte simturi;  iar pe de alta parte, permanenta cu care actioneaza asupra spriritului nostru si modul in care actiunea lor devine coplesitoare. In acest fel se  transforma placerea in viciu si se dobandeste dependenta de obiectul obsedant. Asadar, datorita nestapanirilor initiale, a statorniciei ult

Constiinta si materialitate

Ma intrebam de cate ori constiinta noastra incearca sa examineze atent provocarile externe si de cate ori, cu ajutorul ei, apreciem corect calitativ atractiile materiale care se concretizeaza fezabil, ca o totalitate de necesitati, generate de lacunele propriei autocunoasteri. In alta exprimare, consider ca tot ce ne abate de la liniarul rutinei zilnice, contribuie la inchegarea propriului nostru sistem de raportare, de acceptare sau dimpotriva, de respingere. In al doilea rand, aceasta deviere de la realitatea materiala ne incheaga o conceptie coerenta asupra tuturor idealitatilor pe care ni le insusim, cu ocazia fiecarei incursiuni a spiritualului in fenomenala obiectivitate a lumii inconjuratoare, lume care reflecta in mod fatidic si ostentativ suma cantitatilor, intereselor si generalitatilor empirice. Independent de constiinta noastra si, totusi exercitand o presiune intensa, lumea materiala ingradita de dogme si cutume, actioneaza in permanenta asupra spiritului nostru liber, cu