Simone Signoret

Ma gandeam cat de firava este granita dintre placere si viciu, fara a le identifica si fara a le considera inseparabile, desigur. Ceea ce au in comun ambele stari ar fi: ca sunt manifestari afective ale comportamentului nostru, ca sunt determinate de satisfacerea anumitor trebuinte, care se manifesta intens si care polarizeaza intr-un anumit grad psihicul si procesele lui. Finalitatea acestor doua afecte, ar consta in desfatare, exaltare, satisfactie paroxistica, frenezie. Ceea ce canalizeaza traiectoria afectelor, pe de o parte si in mod prioritar, consider ca, se regaseste in intensitatea cu care ne dorim sa isi produca efectul ravnit, senzatia de provocare violenta a gustului si a celorlalte simturi;  iar pe de alta parte, permanenta cu care actioneaza asupra spriritului nostru si modul in care actiunea lor devine coplesitoare. In acest fel se  transforma placerea in viciu si se dobandeste dependenta de obiectul obsedant. Asadar, datorita nestapanirilor initiale, a statorniciei ult

Ma intrebam de cate ori acceptam sau negam efectul propriilor noastre proiectii... ale celor mai diverse dintre actiunile noastre sau pornirilor noastre; sau mai exact de cate ori acceptam sau negam efectul finalitatilor indezirabile ale acestor proiectii launtrice? Sta necontenit in natura noastra morala sa proiectam afectii, dispozitii spirituale care nazuiesc spre recunoasteri, dorinte, chiar statornicii, a caror evolutie sa ne aduca la ingaduinta sau capabilitatea de a suporta consecintele nereusitelor lor, la fermitatea de a face fata nerecunoasterilor, neimplinirilor, oscilatiilor de orice fel, consecinta abrupta a starii de oboseala, pericol asumat sau pura dificultate. De asemenea, evolutia acestor dispozitii poate sa conduca spre notorietate, succes, schimbare. Universul nostru spiritual percepe atunci efectul real ca negare sau acceptare? Starea noastra afectiva este cea de dupa acceptare sau este cea de dinaintea acceptarii? Consider, totusi, ca starea de negare intervi

Ma gandeam cat de usor si fals suntem perceputi de restul lumii, chiar si de cei apropiati noua, in anumite momente... Ar fi inutil sa insist asupra a ceea ce toata lumea stie... despre fiecare... despre cat de facil este sa emitem pareri, si culmea, sa le mai si exprimam ca idei verificate in timp. Ne sta in fire probabil sa aplicam etichete si sa enuntam, sub pretentia propriilor capacitati intelectuale, supra-estimate de amorul propriu sau de ceea ce ne-a incurajat sa le dezvoltam sau de cei care ne-au sustinut perpetuu in a le cultiva; ca atare, ne sta in in atitudine: a califica actiuni, fapte, dorinte, pe ale caror meleaguri suntem doar din intamplare. Noi suntem cei care cream imagini deformate, datorita carora contrazicem inclusiv constiinta noastra morala, pentru simplul fapt ca niciodata nu ne punem in papucii lor... adica nici macar nu nazuim sa fim in pielea lor, pentru o mai corecta intelegere sau macar pentru a nu mai pierde timpul reflectand asupra corectitudinii celor

Se intampla adesea sa avem o stare sufleteasca specifica, o inclinatie deosebita de a resimti puternic impresii fizice sau morale, de a ne contopi in freamat cu ceva ce ne-am dori pregnant sa se intample, sa petrecem, sa avem alaturi, nazuim spre implinirea unui dor imens de a ne induce contopirea unor senzatii pricinuite de sentimente puternice, de ardenta identificare sentimentala sau dimpotriva, abstinenta unor excese. Percepem aceasta stare, uneori ca suferinta fizica cumplita a unei lipse, ca lacuna a ceea ce consideram oportun a fi avut la un moment dat, sau ca deteriorare a unor petreceri ale variabilei temporale, de-a lungul experientelor noastre limitate si ne trezim cu stimulul unui nou inceput, pe temelia solida a ceea ce stim cel mai bine sa traim si pe bazele a ceea ce ne produce multumire modesta continua in zilele noastre. Ramanem verticali, doar pentru ca rigorile societale ne sunt povata si calauza, sau doar pentru ca ne-am identificat cu ceea ce se considera de bu

Sintetic si in mod comun, arta ni se prezinta intr-o forma pur subiectiva; desi ca fond obiectiv, o percepem drept mijloc specific si in acelasi timp, fantastic, de exprimare, de producere a unor valori de ordin estetic, de delectare profunda sau adoratie de ordin mistic a unor fenomene, care pot deveni datatoare de viata ori dimpotriva categorii abstracte, depinde, insa de modul in care ne raportam subiectivitatea la universalul artistic. Scopul placerii este punctul in care cultul si constiinta se unifica, sub forma reflectiei si interpretarii, mai presus de social, fiinta sau presiune, ca functie principala , independenta de conditiile premergatoare actului de admiratie intensa, inclusiv traire efervescenta, de contopire cu sublimul care provoaca duelul simturilor. Placerea poate fi acel scop prin excelenta, pentru a carui atingere ne convertim in adepti, catre a carui satisfacere tindem, placerea poate fi in mod acut, acel scop a carui excitatie externa ne inunda, a carui pose

Ne regasim uneori in postura cea mai indezirabila si ostila tuturor eforturilor si dorintelor ardente pe care le  cultivam navalnic si coplesitor, ne surprindem pur si simplu in asteptare, in stadiul de efectiva neinterventie. Desigur, efectul ecpectatiilor de aceasta natura ar trebui sa se nasca drept rodul calculelor noastre launtrice, al probabilitatilor si promisiunilor de constiinta, pe care inainte de toate le incercam in pofida aspiratiilor si ravnelor, care ne-au invatat ca fiecare cauza produce un efect, ca fiecare moment este potrivit unei experiente si fiecare loc este ideal unei existente materiale. Conform sistemului coerent al propriei noastre gandiri, asteptam in cele din urma o situatie in care realizarea nu este fictiune, nici aparenta ci doar indeplinire, intemeiere si valorificare de principii rationale. Pe de alta parte, perceptiile false pot fi induse, printre altele, de starile psihice sau nervoase individuale, care sunt permanent stimulate de procesul acestei ast

... despre cat de atasati putem deveni de senzorial... sau despre cat de mult ne putem simti atasati de receptarea stimulilor exteriori sau dimpotriva... desi poate suna patologic... cat de atrasi ne putem simti de catre stimulii interiori... in asa fel, incat pragmatismul vietii cotidiene ne poate conduce catre refularea oricarei dorinte, in special a celor de natura agresiva sau sexuala, vorba lui Freud, aparatul nostru psihic, pur si simplu le respinge... ca fiind inconstient si insuficient "plamadite". Si atunci cand ne ambitionam cel mai mult sa indepartam tentatiile, ne putem trezi, cu toata insusirea noastra rationala, in postura de a deveni tulburati sau nevrotici. In aceasta situatie, potrivit psihanalizei freudiene, ar fi preferabil sa raportam la starea de constienta, toate acele dorinte refulate, sa acceptam posibilitatile proprii reale, rolul pe care ni l-am asumat in aceasta societate, faptul ca sensibilitatea si receptivitatea organismului nostru fizic este coe

De departe, cel mai dezolant sentiment de neputinta il avem datorita faptului ca traim in aceasta tara, ca traim intr-o asemenea societate, ca tot ce este in jurul nostru este menit a ne distruge lent, dar sigur... si emitem astfel de ipoteze in acele momente in care ne abandoneaza coplesitor increderea in actiunile noastre, stima de sine puternic doborata, lipsa unui factor motivant. La celalalt pol al dispozitiei sufletesti se afla putinta, dorinta si fermitatea care ne indarjesc catre obtinerea a tot ce poate fi opus deceptiei, dificultatilor, oboselii si care ne creeaza o punte de relaxare fata de raporturile cu ceilalti, o convingere fecunda ca normele dupa care actionam sunt pozitive, ca avem puterea sa respingem ceea ce vine in contradictie cu imaginile si dorintele pe care le conturam pe structura solida a constientului, inarmat cu suficiente rezerve de amor propriu... multiplicare a trairilor care ies la suprafata atunci cand nu mai reusim sa facem fata pesimismului. Numai rat

Despre cat ne deschidem in lumea sociala sau despre cat reprimam la nivel individual... la asta ma gandeam... De multe ori receptivitatea noastra la fapte, acte, semeni este diminuata de slaba imunitate a propriilor afecte, alteori, suntem refractari la invazia intensificata de amplitudinea simtirilor noastre; iar atunci cand orizontul nostru afectiv este valoric accentuat - pozitiv sau negativ, suntem pusi in situatia de a folosi liberul arbitru... si nici in urma unei deliberari indelung cantarite, nu putem sa capatam taria de a accepta sau a respinge una dintre variante. Desi,  pentru bunul mers al constiintei noastre, suntem datori sa opunem rezistenta tuturor acelor tentatii pe care senzorialul ni le ofera; sa ne impotrivim, cu indarjire fiecarei ademeniri a lumii materiale; devenim de multe ori avizi de rebeliune si instanta, de hedonismul clipei imediat incoltite, de inconsecventa desfasurarilor relationale proprii si ne lasam dusi de valul inconstantei naturalismului personal.

Aveam pofta sa scriu despre un subiect a carui abordare sa imi fie "aproape" si, ca de obicei, am gasit femeia... femeia, ca ideal spre cunoastere absoluta, ca noutate care surprinde, ca raritate, ca stimul, ca proces... de crestere, de negare a tuturor contradictiilor launtrice, de iubire condusa la paroxism, de vesnica amploare a afectelor. Femeia este o modalitate de studiu exhaustiv al naturii conceptiei unei realitati imuabile, este izvor pentru simturi si finalitate pentru minte. Femeia depaseste cadrul fenomenal al experientei, se manifesta ca esenta si din pura ignoranta, este perceputa insuficient prin intermediul organelor senzoriale si tocmai aceasta perceptie ii intareste necesitatea de a gasi relatii care faciliteaza preludiul operatiilor gandirii, ale opozitiilor dinamice pe care ni le ofera, cu moderatie, intelectul. Femeia este un ansamblu ostentativ de insusiri desavarsite, care se perpetueaza in limite specifice: este natura in vesnica miscare, corelativa cu

Ma gandeam ca in timpul acestei vieti, in pasul trecerii timpului ne transformam, devenim, ne schimbam... incepand cu felul nostru de a fi, diferentele sunt sesizabile in modul de gandire, aspectul fizic, actiunile pe care le intreprindem, asadar rationam distinct, fiintam diferit si ne comportam, in consecinta trairilor si a facultatilor noastre intelectuale. Acestea constituie fundamentul naturii noastre launtrice, acea forma de existenta care nu este perceptibila nemijlocit, ci, care, doar poate fi observata prin exportul relatiilor noastre catre lumea exterioara. In acest fel incepe operationalizarea totului uman, de la general spre particular, de la compus la simplu, de la abstract la concret, acesta devine modul in care permitem sa fim tradusi in contextul social, in care ne asumam roluri, in care permanentizam status-uri, castigam o anumita pozitie sociala si, ca urmare ne adaptam cu rezistenta sovaitoare a fiecarei incercari virgine, cu neputinta fiecarui prim inceput si cu dor

M-a inspirat ideea de a face o distinctie intre inteligenta rationala si inteligenta emotionala... si ca efect imediat al acestora, ar fi pe de o parte judecata, iar pe de alta parte, intuitia. Desigur, fiecare dintre noi suntem dotati cu inteligenta, care poate fi de tipul rational si este perfectibila in limitele posibilitatilor mentale de a acumula cunostinte sau inteligenta emotionala care poate fi perfectionata mult in timp si care da empatie, care poate fi dezvoltata in permanenta. Cu ajutorul ratiunii, reusim sa intelegem conexiuni si relatii intre evenimente, sa gandim logic, in cele din urma, si aceasta inzestrare ne este de folos benefic, in fiecare circumstanta a evolutiei noastre. Cu ajutorul ei, dovedim ca suntem capabili sa operam cu concepte, rationamente etc. Pe de alta parte, empatia ne orienteaza catre o forma apropiata de intuitie, catre posibilitatea de identificare a unor realitati prin intermediul afectelor, prin traducere simpatetica sau interpretare. De cele mai

M-a inspirat recent... prima impresie... si in genere, exista numai o prima impresie. Conceptual, aceasta impresie este produsa de constiinta noastra, asemanator unei senzatii, este perceputa ca un fenomen al unei cauze, mai exact un efect datorat unor fapte sau intamplari din realiatea in care fiintam, cu care individul vine in contact. Aceste prime impresii se pot manifesta sub forma unor ganduri, imagini, prejudecati, fara nicio certitudine a vreunei cunoasteri directe, ci doar ca aparenta. Interesant este cum aceasta prima impresie ne ramane ca valida pe parcursul viitor al relationarii cu cauza care a produs-o, cum acest efect ne ramane prezent, cu constanta, in gandirea viitoare si cum ne raportam la el de cate ori consideram ca a fost doar preconceput. Avem mereu tendinta de a ne raporta la faptul empiric, prin care am dobandit falsa cunoastere a unei realitati noi, mereu fiind inclinati sa ii atribuim o mare parte de solidarizare conștientă si in acelasi timp sa ramanem atasat

Ma intrebam de cate ori constiinta noastra incearca sa examineze atent provocarile externe si de cate ori, cu ajutorul ei, apreciem corect calitativ atractiile materiale care se concretizeaza fezabil, ca o totalitate de necesitati, generate de lacunele propriei autocunoasteri. In alta exprimare, consider ca tot ce ne abate de la liniarul rutinei zilnice, contribuie la inchegarea propriului nostru sistem de raportare, de acceptare sau dimpotriva, de respingere. In al doilea rand, aceasta deviere de la realitatea materiala ne incheaga o conceptie coerenta asupra tuturor idealitatilor pe care ni le insusim, cu ocazia fiecarei incursiuni a spiritualului in fenomenala obiectivitate a lumii inconjuratoare, lume care reflecta in mod fatidic si ostentativ suma cantitatilor, intereselor si generalitatilor empirice. Independent de constiinta noastra si, totusi exercitand o presiune intensa, lumea materiala ingradita de dogme si cutume, actioneaza in permanenta asupra spiritului nostru liber, cu

Desi predecesorii mei au analizat diferite tipuri de idealism cu argumentatii, care de fiecare data si-au dovedit amploarea probabila, imi permit sa ma gandesc in cateva cuvinte la idealismul constructiv si subliniez vadit ca are, in viziunea mea, un caracter pragmatic... Nu voi explica semantic enuntul anterior, as inclina doar sa cred ca  forta spiritului reuseste sa isi canalizeze toate eforturile cautarilor spre atingerea cu ardenta a unor idei sau idealuri materializate, incercand sa dezvaluie acea "perfectiune" futila a materialului asupra superioritatii ideii in sine, important ar fi insa modul in care se apleaca asupra noii realitati, asupra conotatiei traduse in existenta reala. In acest sens, factorul spiritual actioneaza asupra oricarei forme de coexistenta materiala, pusa la dispozitie de realitate si duce o lupta perpetua spre implinirea acesteia. Idealismul constructiv salasluieste in fiecare dintre noi si se manifesta cu fiecare ocazie, in care ne dorim cu per

Inteligenta naste pasiune. Germenii pasiunii isi gasesc fertilitatea si terenul cel mai favorabil si propice unei dezvoltari armonioase, in deplina simbioza cu ceea ce, in mod sistematic produce inteligenta. Ca forme externe de manifestare, devin certitudine anumiti stimuli proprii unei spiritualitati innascute si desigur completate in permanenta de exercitiile ratiunii, al caror efect se traduce prin pasiunea de a face, de a naste, de a produce in ultima instanta. Consider principiile nescrise ale pasiunii corespunzatoare cu o eterna si perpetua sete de recunoastere, dorinta de rationalizare, inspiratie condusa la apogeu, fulminanta de placere, admiratie si multumire in cel mai inalt grad. Doar inteligenta ofera suport pentru calitate, valoare, intensitate si ca rod unitar al acestora, pasiune. Ar trebui sa ne indreptam toate elementele cu care avem inzestrat intelectul si toate eforturile noastre sa se concentreze in modul cel mai firesc catre ceea ce poate sa determine in modul cel

Fiecare saptamana de munca incepe in fiecare zi si de fiecare data entuziasmul atinge cota maxima in prima parte a diminetii... momentul in care ne setam prioritatile, in care avem planuri indraznete pentru ziua in curs si nu avem prea mult timp de pierdut... dar dupa ce se aduna inca alte zece de lucruri de facut, inca alte zece obiective, inca alte cinci urgente, inca alte cinci cazuri de gestionat, fata de ce aveai deja planificat, inca o sedinta, ajungi in sfarsit... la ideea ca toata saptamana vei avea de incheiat cate un scurt capitol pentru a incepe altul si uite asa, lucrurile se perpetua si totul fosneste in jurul tau si telefonul in continuare iti revendica absenta timbrului vocal, deci be online... si uite ca incepi sa te acomodezi cu ceva ce nu se termina ci doar devine mai rodnic. Pentru ca munca este prolifica... dar este probabil singura modalitate, acceptata natural din punct de vedere social, de a-ti stimula celulele nervoase, de a le pastra totusi interconectate la re

Incep sa scriu cu gandul la indemnul hedonist… pentru ca toti oamenii pe care i-am intalnit in ultimele zile isi amintesc cu un soi de emotii, placere, regrete si alte sentimente de genul despre tinereti de altadata, despre bucuria sociala generic vorbind, cand a venit vorba de moartea marelui Adrian Paunescu. Personal, nu pot sa spun ca m-a miscat prea mult nici fenomenul unei morti firesti, intrucat exact asa am perceput-o; nici potentialul liric al acestuia, poate si datorita faptului ca nu am prins a trai in plin acele vremuri de restriste comunista in care delectarea simturilor prin intermediul cenaclului facea cetatenii sa tresalte, sa vibreze etc. Niciodata nu ma stiu a fi trait in umbra trecutului, nici macar nu am staruit prea mult asupra celor duse, in sensul ca am fost mai mult absorbita de prezent, de ceea ce vreau acum sa fac si cum vreau acum sa simt realitatea, cum ma bucur de emotia momentului si cum o proiectez in viitor, sau o prelungesc voit si constient sau cum

            Voi scrie doua vorbe despre nimic… sau despre tot ce poate sa semnifice nimic… La un moment dat cineva imi spunea ca as avea  “Capacitatea de a construi aproape infinit pe o structura minuscula, de a scrie intr-o maniera complexa despre lucruri simple.” si ulterior admit ca m-am gandit suficient de mult la aceste aspecte… insa in realitate sunt extrem de pragmatica si niciodata nu recurg la impleticiri de cuvinte sau anagramari de situatii, dar cand vine vorba de scris… incep sa o fac fara vreun obiectiv specific, ci pur si simplu… ceea ce vreau sa exprim… pun negru pe alb si acest sentiment este adeseori atat de linistitor incat scriu si scriu si recitesc si consider si eu insami ca pot sa scriu lejer de mult despre nimic in opinia unora sau despre tot ce poate sa reprezinte in mintea mea nimic, insa fac exact ceea ce vreau, pentru ca sunt libera sa vreau!             Jocul de-a cuvintele… de-a simbolurile… de-a petrecutul timpului in mod placut, in mod comod, aparent

O parte din bunul mers al umanitatii o regasesc in fiinta umana si o supun reflectiei sub doua aspecte extreme: calea fireasca spre care tindem in incercarea de a-i cunoaste pe ceilalti si celebritatea esecului. Prima ar fi pozitiva, deoarece ne inarmam cu vointa, optimism si profunda rationalitate in vederea obtinerii performantei de inter-cunoastere iar in cel de-al doilea caz predomina polul negativ, fatalismul si ignoranta, pentru ca face parte din acel bun mers universal ca nimic sa nu fie perfect; asadar, binele si raul, pozitivul si respectiv negativul, coexista si depinde de masura in care ne afecteaza atunci cand ajungem sa evaluam calitatea actului in sine. La baza acestor doi poli diferiti si total opusi, consider ca se afla doua elemente fundamentale, la fel de diferite si ireductibile, prin a caror obstinata tarie declanseaza interminabilul procedeu de respingere si atractie; pe de alta parte, vorbesc de ceea ce exista ca spirit din care decurge caracterul pozitiv, sac

Cert este doar trecutul. Prezentul este relativ. Viitorul nu exista. Pentru ca trecutul este concret, constituie expresia amintirii. Amintirea este reala, nu poate fi imaginata o amintire, poate doar in cazuri de psihoza. Trecutul are consistenta, il definesc ca durata intr-o perioada de timp, anumita, si, nu la intamplare. Trecutul este absolut sigur, nu poate fi imaginat altfel decat a fost, o realitate trecuta. Prezentul nu poate fi decat relativ. Pentru ca fiecare clipa prezenta dispare repede, in momentul urmator totul este trecut. Prezentul este o realitate prezenta partial, nedelimitata in timp, ceea ce este acum, tot acum a si trecut, deoarece nici nu am terminat de spus o vorba, si a trecut...o sutime, o secunda...un timp. Cum ar putea sa existe viitor? Ceva, pentru a exista, trebuie sa fie concret, sa fie real, palpabil. Viitorul e pura imaginatie, el tine de sfera magica amintii omenesti. Poate fi o infrumusetare a unei relitati imaginate, care are insa legatura intima c

            De mai mult timp am vrut sa scriu despre aceasta varianta de “existenta” in lumea virtuala. Fiecare utilizator de forum, de chat, de blog, de averse – diverse forme de internet, inca de la inceputul navigarii isi cauta cu insistenta un nick, a carui insemnatate pentru sine sa aiba vreun soi de echivalenta sau care sa fie tocmai contrariul a ceea ce reflecta propria sa personalitate, dupa care si-l asuma si pe mai departe incearca sa il “desavarseasca”, daca pot sa zic asa, adaugandu-i avatar, culori, linkuri si multe asemenea atribute menite sa il faca plauzibil ca prezenta, sonor si iesit din anonimat si il utilizeaza cu regularitate. Nickul sau porecla sau usernameul reprezinta practic insul… care in aceasta lume virtuala capata o oarecare libertate de exprimare, ingradita pana la acel moment, analizata si cenzurata la maxim si a carei valoare, culmea, este relevata tocmai prin alegerea acestuia. Pseudonimul nu intra in aceasta ecuatie decat daca am vorbi sintetic,

Ma gandeam ca avem posibilitatea de a evada din chingile realitatii, atunci cand intr-adevar ne dorim aceasta eliberare; independent de conditiile si relatiile pe care le dezvolta rutina zilnica cu constiinta noastra si ma intreb cu insistent nesat, cum poate fi acest lucru imediat realizabil, nesupus vreunui soi de restricţie, fara vreun strop de sentiment de culpa. Ce inseamna de fapt aceasta evadare? ... in primul rand o voi trata ca o detasare de spatialitate, incluzand aici aspecte materiale, inrobitoare, obiecte de uz, de toate felurile; iar in al doilea rand o situez in afara temporalitatii, a succesiunilor multiple de fenomene si momente perpetuu curgatoare, de intensitati inegale si acut imprevizibile. Existenta noastra este eminamente circumscrisa spatiului in care traim , actionam, ne relaxam ... acele locuri, cadre, corpuri, pamanturi in care se produce miscare, transformare, in care se intensifica si valorifica afecte, ratiuni care capata valorizare profund subiectiva,

S-au schimbat timpuri, vremuri, oameni, comportamente, aptitudini, preferinte, societate…totul apare in contemporaneitate distinct de ceea ce stiam ca este natural in vechimea ingusta a interrelationarii noastre trecute… Timpurile sunt noutati absolute, care ne invaluie constant intr-o o aura de inventivitate, de perpetua evolutie in raport cu tot ceea ce am crezut dobandit ca idei fixe in trecut. Vremurile au devenit incomensurabile in consistenta…se transforma permanent datorita fenomenelor de incalzire globala si intunecare, climat si evenimente meteorologice inedite. Oamenii sunt veriga cea mai importanta a sistemului de forte mobilizatoare, creatoare, reproducatoare si responsabile de perpetuarea suficienta a speciei in idea de finalitate a supravietuirii. Comportamentele si-au modificat in timp modul de a interactiona, orientandu-se spre noi dimensiuni de mediu si actiune; au capatat o viziune noua, pro-inovativa, oarecum excentrica si neexigenta. Aptitudinile s-au reinv

Schimbarile ne pandesc la tot pasul, nu as fi crezut vreodata ca o sa abordez problema sinuciderii din vreo perspectiva, se pare insa ca nu sunt suficient ancorata in aceasta realitate, ca rezultat al superficialitatii cu care am gandit in trecut astfel de actiune, de vreme ce aceasta exista de atata timp iar oamenii chiar isi fac planuri si o infaptuiesc cu toata libertatea. Sinuciderea constituie schimbare. Taria de caracter in orice grad, scazut sau dimpotriva ridicat s-ar manifesta, labilitatea psihica, inadaptarea la strictetea normelor sociale sau la rigiditatea intregului sistem, fara a mai lua in calcul ipocrizia ca premiza... nu stiu cate surse, cati factori pot exista pentru analiza acestui act... intrucat nu se pune in mod clar problema vreunei justificari sau explicatii plauzibile din punctul de vedere al infaptuitorului, dar undeva in adancul motivational al crezului uman trebuie cu siguranta sa existe. In fiecare zi este plina mass-media de astfel de cazuri, unele ce

Ma gandesc la unul dintre cele mai puternice sentimente pe care fiinta umana este capabila sa il genereze; sentiment care a dainuit timpurilor si s-a perpetuat de maniere distincte, cu intensificari nocive sau benefice; traire sufleteasca fundamental mistuitoare, pornire aprinsa sau ardoare latenta... amor propriu sau gelozie in cuplu? In acceptiunea mea subiectiva si pur personala, amorul propriu este totalmente distinct de gelozie; acesta este cel care o faureste cu toata priceperea si evlavia, de care, individualitatea umana poate da dovada in situatii limita.   Amorul propriu subzista in fiecare dintre noi dar se manifesta cu specificitatea launtrica a fiecaruia dintre noi... atunci cand suntem incurajati sa simtim cu toata claritatea ca suntem buni, frumosi, destepti; ca avem parte de bunuri, de lucruri, de bucurii, de iubiri, de tot arsenalul care decurge din starile de multumire, de impacare cu noi insine, de perfecta osmoza cu binele...exact in acele momente egotismul triu

            De multe ori cand vine vorba de locul de munca, de atributiile si responsabilitatile pe care le implica un loc de munca este inevitabil a nu face o distinctie intre mediul privat si stat. Atat toriile si cercetarile interdisciplinare, cat si practica demonstreaza o serie de diferente intre cele doua sectoare de activitate, insa in acest articol nu imi propun in nici un caz sa fac vreo operationalizare conceptuala sau cu atat mai mult vreun soi de diseminare pur teoretica. Voi lua in calcul numai experientele de zi cu zi, proprii si ale altor angajati, care mi-au permis sa imi conturez in acest sens cateva idei.             Cum se munceste la stat? Asa cum fiecare dintre noi a avut ghionionul sa mearga la institutii, sa inter-relationeze cu functionarii grasuti, care cauta in liniste literele pe vreo tastatura pana reusesc sa redacteze vreo chitanta sau adeverinta, pe care de multe ori o gresesc si pentru care nu vor fi desigur sanctionati, pentru ca pur si simplu se po

             In ziua de azi gasirea unui loc de munca a devenit o preocupare vitala pentru cei mai multi dintre noi, profund afectati de tranzitia societatii moderne si negativ influentati de cumulul non-valorilor care se propaga in mass-media. Datorita crizei economice cu care ne-am confruntat in ultimii ani, piata locurilor de munca a devenit una sterila cu practici ineficiente de valorificare a capitalului uman si eventual pierdere a rigorii si deontologiei profesionale in ansamblu. Cantitatile industriale de absolventi, anual scoase la vanzare ieftin si fara posibilitatea de a dovedi capabilitati sau macar dorinta de implicare, au ingreunat si mai mult procesul integrarii in munca; iar pe de alta parte societatile private in toiul drasticelor renuntari si profitului din ce in ce mai scazut stagneaza si isi conserva starea de latenta, inabusindu-si caracterul evolutiv.              Noile generatii de absolventi nu “livreaza” credibilitate angajatorului si nu demonstreaza capaci

            Am decis sa scriu despre nedreptate, asa cum apare ea la nivel social, inteles la nivel individual… cum vad eu lucrurile!? “Cum vad eu lumea?” sa il citez pe Einstein. Le vad sumbre, ingrijorator de intunecate… Probabil ca acesta este un scurt capitol din sirul imens de mare de nedreptati sociale pe care nu mi-am propus sa le discut la vreun moment dat pe blogul meu, insa in ultimul timp  se pare ca incerc un sentiment de oarecare repulsie sociala.            In Craiova , in urma cu putin timp, un adolescent de liceu moare injunghiat din razbunare. In urma cu cateva luni, in Bistrita imi amintesc ca se intampla, un taximetrist “zboara” de pe trecerea de pietoni o mamica cu copilul in carut. Rezultatul acestor fapte reprobabile nu a fost la fel de sonor ca stirile in sine si ma refer la mass media… pentru ca este domeniul de acces maxim pentru optica populatiei majoritare, care ofera mari sanse de credibilitate si pe deasupra este si usor de ingurgitat in orice moment a

            De aceasta data voi scrie despre o categorie aparte de oameni, fiinte rationale in toata libertatea cuvantului, anume, iubitorii de animale. Am sesizat ca ei exista printre noi si sunt atat de supusi acestei forme de manifestare a valentelor amoroase, incat uneori cocheteaza cu irationalul, cel putin in opinia mea care iubesc mai mult oamenii decat animalele... da, stiu ca nu da bine, mai nou toata comunitatea se raporteaza pozitiv emotional la animalele de companie!.. dar de cand ma stiu am iubit mai mult animalele care se pot "prepara", "gati". Nu ca as fi gurmanda, nici ca as trai pentru a manca, nicidecum, si va rog sa nu ma intelegeti gresit, dar nici nu pot sa fiu de acord in totalitate cu cei care respira si dorm in bratele unei pisici sau catel. Adica sunt de acord sa imi iubesc animalul din curte dar pana la ce grad? Despre pisica si caine voi scrie in cele ce urmeaza si am doua exemple care mie imi edifica unghiul de vedere.             Pri

A trebuit in permanenta si in mod insistent sa ma orientez si sa ma auto-sugestionez ca sunt capabila sa iau aceasta decizie, sa imi asum consecinta sociala a actului meu de a decide; sa imi iau suplimentar toata libertatea care o consideram necesara in vederea realizarii optiunii de a decide sau a nu decide. Era practic ultimul lucru pe care trebuia sa il mai valorific, in asa fel incat, sa transpun in realitate ceea ce au asteptat in mod constant ceilati semeni din partea mea si ceea ce eu imi stabilisem ca si ideal greu de infaptuit. Toate conditiile si mijloacele le-am calificat ca fiind unele favorabile si in acest sens, cu tot zelul si sarguinta, mi-am propus marea schimbare. “...atata timp cit continui sa faci ce ai facut dintotdeauna, vei obtine ce ai obtinut intotdeauna...” a fost cel mai pretios mobil pe care l-am primit in derularea demersului meu de a-mi duce la indeplinire si preschimba in fapt real misiunea paroxistica, de altfel, mobil la care, in adevar, nu staruis