Despre cat ne deschidem in lumea sociala sau despre cat reprimam la nivel individual... la asta ma gandeam... De multe ori receptivitatea noastra la fapte, acte, semeni este diminuata de slaba imunitate a propriilor afecte, alteori, suntem refractari la invazia intensificata de amplitudinea simtirilor noastre; iar atunci cand orizontul nostru afectiv este valoric accentuat - pozitiv sau negativ, suntem pusi in situatia de a folosi liberul arbitru... si nici in urma unei deliberari indelung cantarite, nu putem sa capatam taria de a accepta sau a respinge una dintre variante. Desi, pentru bunul mers al constiintei noastre, suntem datori sa opunem rezistenta tuturor acelor tentatii pe care senzorialul ni le ofera; sa ne impotrivim, cu indarjire fiecarei ademeniri a lumii materiale; devenim de multe ori avizi de rebeliune si instanta, de hedonismul clipei imediat incoltite, de inconsecventa desfasurarilor relationale proprii si ne lasam dusi de valul inconstantei naturalismului personal. De fiecare data, examinam posibilitati de acceptare sau negare, fara a lua, rational, in calcul concretul existentei noastre, fara a ne raporta la ceea ce ar putea produce disparitia noastra.
Ma gandeam cat de usor si fals suntem perceputi de restul lumii, chiar si de cei apropiati noua, in anumite momente... Ar fi inutil sa insist asupra a ceea ce toata lumea stie... despre fiecare... despre cat de facil este sa emitem pareri, si culmea, sa le mai si exprimam ca idei verificate in timp. Ne sta in fire probabil sa aplicam etichete si sa enuntam, sub pretentia propriilor capacitati intelectuale, supra-estimate de amorul propriu sau de ceea ce ne-a incurajat sa le dezvoltam sau de cei care ne-au sustinut perpetuu in a le cultiva; ca atare, ne sta in in atitudine: a califica actiuni, fapte, dorinte, pe ale caror meleaguri suntem doar din intamplare. Noi suntem cei care cream imagini deformate, datorita carora contrazicem inclusiv constiinta noastra morala, pentru simplul fapt ca niciodata nu ne punem in papucii lor... adica nici macar nu nazuim sa fim in pielea lor, pentru o mai corecta intelegere sau macar pentru a nu mai pierde timpul reflectand asupra corectitudinii celor
off ce frumos ar fi sa fie asa....doar.. sa...traim, sa ne bucuram de fiece clipa ...din pacate mult prea multa lume calculeaza, analizeaza si sistematizeaza relatii, prioritati, oameni...chiar daca poate undeva in strafundul subconstientului e constient ( superb non-sensul nu?) ca ar putea fi o rezolvare gratioasa a problemei... fiinta umana se reduce pentru mult, mult prea multi doar la...biomasa ( de manevra, de muls etc) iar asta lasa prea putin spatiu de manevra pentru concepte ca frumusete,adevar, placere, extaz....( asta vis-a-vis de ultimele 2 fraze)
RăspundețiȘtergereDraga Din Klausenburg,
RăspundețiȘtergeresuperb non-sensul, da... din pacate trebuie sa ne raportam la social sau la familie, cea mai mica unitate a societatii... iar atunci, da operationalizam totul, cantarim si reducem din egoismul afectiv care ne-ar putea conduce la extreme, daca am reduce totul la placeri si extaz nu ne-am mai numi ceea ce suntem: fiinte rationale... asadar, am putea trai sublimul manevrelor afective prin puterea ratiunii de a respinge ceea ce contribuie la degradarea acestor manevre si tot prin puterea ei de a nazui catre ceea ce doar ea poate sa plamadeasca :)