Poezie by S. O.

OCHII TAI,

Iubitule,
In ochii tai,
vad lumea noua, viitorul nostru nesigur,
vad umbrele trecutului meu singur;
simt cum multime de flacari, de scantei,
preschimba doar prezentul in vapai;
simt cum m-apasa cerul cu nori grei,
succesiune de idei,
in ochii tai.

In ochii tai,
marea cu pamantul la inceput se contopesc,
involburarea si realitatea ma ranesc,
da-mi calmitatea, da-mi seninul pur celest,
scuteste-ma de raul omenesc;
fereste-ma de ceata, de misei,
izvor de dumnezei,
in ochii tai.

In ochii tai,
blandetea si tandretea s-au transformat in soapte,
luptand asiduu cu dorul zi si noapte,
sfidand dureri, opresiune, moarte,
jelindu-si soarta cu lacrimi de lapte;
uita de disperare si nevoi,
reversul semenilor mei,
in ochii tai.

Iubitule,
Succesiune de idei,
Izvor de dumnezei,
Reversul semenilor mei,
Sunt ochii tai.

APOCALIPSA
Ploaie,
cu rauri siroaie,
cu balti, cu noroaie.
Vant,
cu frunze cazand,
cu crengi pe pamant.
Amor uitat,
dorinta stinsa de negura sufletului.
Sperante desarte,
vointa respinsa de ceata gandului.
Bocet profund,
ochi impaienjeniti de claritatea lacrimii.
Hohot de ras,
veselie falsa tulburata de luciditatea mintii.
Realitate morbida,
eterna durere nascuta din razboiul pasiunilor.
Tinerete imbatranita,
idila scaldata in valurile defaimatoarei placeri.
Optimism sumbru,
fatalitate prefigurata de boli dumnezeiesti.
Ignoranta profunda,
rodul curiozitatii inspirate din nestiintele lumesti.
Libertinaj dual,
ea fata de ea, el fata de el, iubirea aproapelui.
Destin nenorocit,
greseli genetice perpetuate de-a lungul speciei.
Moarte ideala,
materie descompusa de magie neagra, de furtuna, de natura.
Natura moarta sunt,
Cu picioarele pe pamant,
Cu ploaia in gand,
Pe vreme cu vant,
De ger inghetand.
Dorinta stinsa,
Vointa respinsa,
Apocalipsa.


IMPERFECTIUNE
Demersul libertatilor ingaduite de minciuna
Urmeaza traiectoria nesigura a bunului simt,
Iregularitatea mersului acestei triste umanitati
E o himera inventata de ale noastre minti.

Principiile dreptatilor individuale omenesti
Le-am nascocit din arealul de dureri exacerbate
Ne place din banal sa facem piramide
Dar nu gandim efectele, nici avantajele din toate.

Legile rationalitatii pure ale speciei
Au fost ravnite cu pathos extreme de atatea generatii
Noi le-am transpus in ignoranta prin prea putina cugetare
Si ratacim in labirintul propriilor aberatii.


IARNA
Avalansa de fractali de omat,
Isi revendica drepturile asupra pamantului inghetat;
De furia blandei toamne, care a trecut in uitare,
Cascada de alb, nici urma de soare.

Puterea focurilor a scazut,
Gerul, irevocabil, isi spune ultimul cuvant;
M-a inundat potop de iarna crancen si universal,
Vreme devastatoare, ninge primordial.

Sunt prinsa in capcana vremii inutil,
Caci timpul trece si nimic nu pare vreodata reversibil;
Atata nins nepotolit, apocaliptic ma absoarbe,
In sabaticia vartejului de valuri dalbe.

Lumina zilei se mistuie in neguri viguros,
Terifiantii astri dispar pe rand in norii grosi;
Amurgul si-a pierdut splendoarea misterului romantic,
Fantoma noptii prevesteste doar un inceput dramatic.


REGASIRE
Am dus criza propriei mele identitati
pana in panzele albe,
ale nu stiu caror vapoare,
pe nu stiu care mare,
cu gandul ca voi scapa de ambiguitati,
si ma voi recunoaste.

Am ratacit destul prin labirintul vietii,
o viata de doua parale,
ale nu stiu caror popoare,
in nu stiu care zare,
cu iluzia ca ma voi integra umanitatii,
si ma voi intoarce.

Am aspirat prea mult la libertati,
din cele prost intelese,
de nu stiu cate mase,
in nu stiu cate case,
cu speranta ca voi afla infinitati,
si voi face progrese.

Am dat toata vina asupra singuratatii,
a cucului natura,
din nu stiu care padure,
in nu stiu care lume,
cu dorul de a fi in inima societatii,
si voi primi laude.

Am ramas doar cu ambiguitati,
fara umanitati,
false infinitati,
putrede societati,
benefice singuratati.