Bipolaritatea naturii umane

O parte din bunul mers al umanitatii o regasesc in fiinta umana si o supun reflectiei sub doua aspecte extreme: calea fireasca spre care tindem in incercarea de a-i cunoaste pe ceilalti si celebritatea esecului. Prima ar fi pozitiva, deoarece ne inarmam cu vointa, optimism si profunda rationalitate in vederea obtinerii performantei de inter-cunoastere iar in cel de-al doilea caz predomina polul negativ, fatalismul si ignoranta, pentru ca face parte din acel bun mers universal ca nimic sa nu fie perfect; asadar, binele si raul, pozitivul si respectiv negativul, coexista si depinde de masura in care ne afecteaza atunci cand ajungem sa evaluam calitatea actului in sine.

La baza acestor doi poli diferiti si total opusi, consider ca se afla doua elemente fundamentale, la fel de diferite si ireductibile, prin a caror obstinata tarie declanseaza interminabilul procedeu de respingere si atractie; pe de alta parte, vorbesc de ceea ce exista ca spirit din care decurge caracterul pozitiv, sacru, inteligibil si care intruchipeaza binele colectiv, iar in al doilea rand vorbesc de ceea ce exista ca materie din care purcede caracterul negativ, profanul, nespiritualul si care ni se dezvaluie in realitate sub forma de rau general.

Prin urmare, daca nu am lua in calcul malitiozitatea ca premiza, am ajunge sa traim o practica sterila, care nu ar da roade, oricat am implica valente de tip rational sau afectiv. Ni se intampla uneori, sub camuflajul propriilor defecte, sa nu putem spune ca stim ce simtim, pentru ca de fapt ne este teama sau groaza de ceea ce simtim, sau pur si simplu, ne este impropriu a spune ceea ce simtim, intrucat ne este foarte frica sa stim.

Cand percepem launtric senzatia de rau, incepem sa constatam cu luciditate o pregnanta tendinta de revendicare a calitatii subzistentei, care in totalitate ne schimba ierarhia de valori; facandu-ne sa ne indreptam aspiratiile spre o noua dimensiune existentiala, sa ii dam un nou sens, asupra caruia sa pretindem ca ni se poate intampla si caruia sa ne dedicam cu certitudine, asemeni unei idealitati.

Predispozitia fiecaruia dintre noi, fie spre polul pozitiv, fie spre cel negativ, acompaniata de rigorile in ale caror limite actionam, se concretizeaza in rezultate contradictorii implicit; depinde insa numai de capabilitatea noastra de a alege modul si mijloacele optime si efectiv oportune de a transforma insatisfactii in reversul lor, laturi ascunse ale lucrurilor in configuratii cunoscute, maniera specifica de organizare la nivel intelectual a obiectivelor si canalizarea directiilor de mers de la nivelul inferior catre cel superior, de la individual la general, astfel incat sa intoarcem dezavantajele materiale in favoarea celor spirituale, ca fiind singurele furnizoare de satisfactii.

Aceasta dualitate a caracterului o iau in consideratie in contextul realitatii noastre coplesitoare in care nu exista practic, nici speranta, nici ghinion. Exista doar putere, capacitate, atitudine pe care daca nu le-am dobandit in zadar incercam sa ne caracterizam drept optimisti sau fatalisti, iar in acest caz nu reprezentam mai mult decat o sumedenie de verigi slabe pentru cei inzestrati cu astfel de calitati. Daca insa le-am valorifica productiv, am putea incerca orice varianta de sustinere menita sa duca la perfectionarea lor operativa, acesta constituind ultimul demers care ne ramane de facut. In final, realitatea ne va inhiba...