In ziua de azi gasirea unui loc de munca a devenit o preocupare vitala pentru cei mai multi dintre noi, profund afectati de tranzitia societatii moderne si negativ influentati de cumulul non-valorilor care se propaga in mass-media. Datorita crizei economice cu care ne-am confruntat in ultimii ani, piata locurilor de munca a devenit una sterila cu practici ineficiente de valorificare a capitalului uman si eventual pierdere a rigorii si deontologiei profesionale in ansamblu. Cantitatile industriale de absolventi, anual scoase la vanzare ieftin si fara posibilitatea de a dovedi capabilitati sau macar dorinta de implicare, au ingreunat si mai mult procesul integrarii in munca; iar pe de alta parte societatile private in toiul drasticelor renuntari si profitului din ce in ce mai scazut stagneaza si isi conserva starea de latenta, inabusindu-si caracterul evolutiv.
Noile generatii de absolventi nu “livreaza” credibilitate angajatorului si nu demonstreaza capacitate sau putere de asumare a responsabilitatilor; cunostintele teoretice sunt sarace si nu pot compensa vreun strop de experienta, insa eforturile cele mai sustinute sunt vizibile in momentul in care candidatul la un post isi exprima “pretentiile”, acestea din urma fiind neconforme cu potentialul propriu. Aproape toti candidatii la un post de munca isi doresc venituri mari, beneficii si recompense cat mai consistente. In aceste conditii, devine oarecum dificila acceptarea unei pozitii care sa ofere anumite satisfactii pe termen lung, gandind aceasta relatie in dublu sens: angajat fata de anagajator si invers.
In paragraful de mai sus, vorbeam despre situatia fericita in care exista posibilitatea ocuparii unui loc de munca, exista asadar un angajator dornic sa faca angajari, pentru ca practica sociala curenta nu favorizeaza nicidecum incadrarea in munca a indivizilor, cei mai multi dintre acestia ramanand someri pentru o perioada de maxim 1 an, dupa care sentimentul de inutilitate sociala creste, stima de sine scade… se ajunge de cele mai multe ori in situatia de a pleca in strainatate pentru un loc de munca si culmea acolo se si intampla aceasta minune. Oameni cu diplome, care in tara au manifestat diverse soiuri de exigente la posibile variante de incadrare in munca, se considera norocosi in afara tarii ca pot lucra in agricultura, cu salarii mici la nivelul respectivei tari, dar care sunt considerate de ei insisi decente in raport cu nivelul salarial din Romania. Cei mai multi nu iau in calcul: conditiile de trai, norma de munca, nici statutul social; fiind adesea motivati de castigul material pe care urmeaza sa il valorifice tot in Romania, desigur. Ma gandesc la aceste aspecte intrucat am auzit cazuri care au muncit pe branci pana la imbolnavire cronica pentru a castiga bani, oameni care sunt umiliti constant de compatriotii straini, oameni pentru care societatea straina nu este mai mult decat “stapanul” in ai carui slujitori s-au convertit. Ma intreb cat de important trebuie sa fie castigul material astfel incat sa te lasi prada unor astfel de sacrificii psihice, fizice, emotionale, sociale, sa te abandonezi, sa renunti la identitate culturala, sa iti stirbesti propria personalitate cu liber discernamant… Intr-adevar stiu si cateva cazuri pentru care imigrarea a fost pista unui nou inceput, unul fructuos, benefic si plin de satisfactii, insa acestea din urma sunt considerabil mai putine ca numar si sansa. Exodul de forta de munca fie calificata ori nu, catre tarile Uniunii Europene este impresionant de la an la an, posibilitatile se diversifica in continuare si din ce in ce mai multe categorii de calificati se indreapta catre locul de munca “European”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu