Treceți la conținutul principal

Despre sinucidere




Schimbarile ne pandesc la tot pasul, nu as fi crezut vreodata ca o sa abordez problema sinuciderii din vreo perspectiva, se pare insa ca nu sunt suficient ancorata in aceasta realitate, ca rezultat al superficialitatii cu care am gandit in trecut astfel de actiune, de vreme ce aceasta exista de atata timp iar oamenii chiar isi fac planuri si o infaptuiesc cu toata libertatea.
Sinuciderea constituie schimbare.
Taria de caracter in orice grad, scazut sau dimpotriva ridicat s-ar manifesta, labilitatea psihica, inadaptarea la strictetea normelor sociale sau la rigiditatea intregului sistem, fara a mai lua in calcul ipocrizia ca premiza... nu stiu cate surse, cati factori pot exista pentru analiza acestui act... intrucat nu se pune in mod clar problema vreunei justificari sau explicatii plauzibile din punctul de vedere al infaptuitorului, dar undeva in adancul motivational al crezului uman trebuie cu siguranta sa existe.
In fiecare zi este plina mass-media de astfel de cazuri, unele celebre altele situate la polul opus in pragul saraciei si opresiunii sociale, cazurile sunt oameni care par ca actioneaza o viata dupa cele mei comune legi si cutume ale rationalului si care datorita unor circumstante nepermisive, agravatoare, ajung victime ale acelorasi legi si isi pun capatul zilelor in mod elegant de brutal. Orice tip de literatura de specialitate ar fi tratat infinit aceasta cazuistica, fara pretentia de a face-o in mod exhaustiv, imi da senzatia ca nu este decat putin mai mult decat teorie, abstractie... conceptualitate pura.   
Ma intreb cat de patologici putem fi in momentul in care decidem sa dam curs gestului... cat de disperati sau fericiti putem ajunge. In momentele de maxima disperare, durere, nesansa de a intrezari vreo umbra de optimism, este posibil sa ne repezim asupra primului flacon de substanta toxica si sa inghitim cu sete pentru a elimina in mod curajos continuarea faptelor destructive? Sau, datorita unei fericiri puternice care ne-ar hrani atat orgoliul cat si trairea momentului cu o maxima exaltare si beatitudine, constituindu-se ca arhi-suficient crezului nostru, sa ne permnitem sa ramanem asa pentru eternitate si in acelasi mod sadic sa ne autodistrugem? In ambele cazuri, iesirea din camasa de forta a realitatii se face intru eliberarea pe celalalt taram, in care cautand nemurirea, ajungem sa il percepem ca avand gustul raiului... satui de iadul pe acest pamant.
Cred ca in cazul unei labilitati psihice, sfarsitul se produce mult mai rapid, cu o rezolutie morbida de inalta cota, moment prielnic lipsei de discernamant in care proaspatul sinucigas se arunca cu toata evlavia de care a fost capabil o viata, astfel incat indarjirea de a trai este direct proportionala cu radicalitatea si iutimea executiei. Imaginea noastra dinaintea mortii? ... probabil aceeasi cu care ne-am conformat in aceasta viata, probabil ipohondrie dusa la extrem, nebunie, impuls, suprematia negativismului...
Sunt sinucigasii oameni normali, sunt asociali, sunt bolnavi, sunt preaplini de egocentrism, sint victime sau calai? Pot fi orice...atata timp cat fiecare dezvolta o maniera particulara de a pune capat fiintarii, un timp anume in care se produce renuntarea, un gest care intotdeauna arata faptul ca au fost atat de inaltatori incat au reusit sa o faca aici ma refer la ravasele lasate urmasilor cu rol de explicatie... fiecare om dezvolta caracteristici proprii ale procesului de sinucidere, dar care analizate la nivel de ansamblu coincid de la om la om tocmai pentru ca cei care recurg la acest gest sunt o categorie... acea categorie a celor care renunta pentru eternitate la efemeritatea traiului fizic, acea turma care isi asuma uciderea sinelui... care alege sa moara...
Etichete:

Comentarii

  1. Anonim21 februarie 2012 la 11:04

    Doamna Simona,
    Este aproape imposibil să mai tratezi acest subiect, să aduci ceva nou după ce alții înaintea noastră au publicat Romeo și Julieta,Antonio și Cleopatra (cât misoginism),Eva Braun și Hitler(sic)etc.A face o radiografie completă a sinucigașilor este echivalentul cu a descoperii marginile universului...lucru imposibil.Omenirea este condusă de legi scrise și nescrise ,cutume care fac să judecăm, să împărțim și să catalogăm după bunul plac ,putem să îi facem pe acești oameni lași,nebuni,neadaptabili,să-i aruncăm la stâlpul infamiei,dar noi cei care ne considerăm "normali" ( mă rog la ce se mai raportează normalitatea )avem dreptul să aruncăm cu pietre. Cert este că acești oameni se lovesc de un zid invizibil pentru ceilalți din jurul lor,nu îl pot escalada,capotează și... restul e tăcere(alături de eternul dacă).
    Vor curge râuri de cerneală pe această temă,temă ce ne va fascina cât timp va exista omul și al său diabolic creier.
    Apreciez stilul dumneavoastră de exprimare precum și temele abordate pentru care vă felicit .
    Romeo - Julieta,Antonio - Cleopatra....bătrâni - ce sacrilegiu

    RăspundețiȘtergere
  2. S.O.21 februarie 2012 la 21:33

    Draga Anonim,

    iti multumesc frumos pentru aprecieri. Fara a avea pretentia de a fi exhaustiva la vreun moment dat, idiferent de subiectele abordate, de fiecare data cand ma inspira ceva, negativ sau pozitiv, scriu.
    Scriu pentru ca imi place, fara sa iau in calcul notorietatea sau istoria vreunui subiect. Interesant este ca te-ai oprit tocmai asupra acestui subiect :)

    Sa auzim de bine!

    Cu drag,

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Gandindu-ne la ceilalti...

Ma gandeam cat de usor si fals suntem perceputi de restul lumii, chiar si de cei apropiati noua, in anumite momente... Ar fi inutil sa insist asupra a ceea ce toata lumea stie... despre fiecare... despre cat de facil este sa emitem pareri, si culmea, sa le mai si exprimam ca idei verificate in timp. Ne sta in fire probabil sa aplicam etichete si sa enuntam, sub pretentia propriilor capacitati intelectuale, supra-estimate de amorul propriu sau de ceea ce ne-a incurajat sa le dezvoltam sau de cei care ne-au sustinut perpetuu in a le cultiva; ca atare, ne sta in in atitudine: a califica actiuni, fapte, dorinte, pe ale caror meleaguri suntem doar din intamplare. Noi suntem cei care cream imagini deformate, datorita carora contrazicem inclusiv constiinta noastra morala, pentru simplul fapt ca niciodata nu ne punem in papucii lor... adica nici macar nu nazuim sa fim in pielea lor, pentru o mai corecta intelegere sau macar pentru a nu mai pierde timpul reflectand asupra corectitudinii celor
4 comentarii
Citiți mai multe

Inteligenta rationala... sau emotionala?

M-a inspirat ideea de a face o distinctie intre inteligenta rationala si inteligenta emotionala... si ca efect imediat al acestora, ar fi pe de o parte judecata, iar pe de alta parte, intuitia. Desigur, fiecare dintre noi suntem dotati cu inteligenta, care poate fi de tipul rational si este perfectibila in limitele posibilitatilor mentale de a acumula cunostinte sau inteligenta emotionala care poate fi perfectionata mult in timp si care da empatie, care poate fi dezvoltata in permanenta. Cu ajutorul ratiunii, reusim sa intelegem conexiuni si relatii intre evenimente, sa gandim logic, in cele din urma, si aceasta inzestrare ne este de folos benefic, in fiecare circumstanta a evolutiei noastre. Cu ajutorul ei, dovedim ca suntem capabili sa operam cu concepte, rationamente etc. Pe de alta parte, empatia ne orienteaza catre o forma apropiata de intuitie, catre posibilitatea de identificare a unor realitati prin intermediul afectelor, prin traducere simpatetica sau interpretare. De cele mai
4 comentarii
Citiți mai multe

Draga coleg,

am scris zilele trecute pentru viitorii mei colegi juniori din ALTEN cateva recomandari pentru redactarea primului lor CV si participarea la primul lor interviu, in doar 3 pasi:) M-as bucura daca gandurile mele va sunt de ajutor intr-un inceput de job, aleg sa le impartasesc cu voi, cu mult drag! Asa ca, dragul meu coleg: Mai intai te-ar ajuta sa iti definesti obiectivul profesional si motivatia proprie de a face parte din companie, proiect. Pentru asta ai nevoie sa cercetezi putin domeniul in care activeaza compania si sa aduni informatii care iti vor sprijini aceasta prima declaratie de intentie de a te alatura echipei, implicit rolului deschis. Nu uita sa completezi corect datele personale: telefon si adresa de email, ai putea include si o fotografie adecvata, din care sa reiese o atitudine pro-business. Atentie la exprimare si la gramatica textului, este foarte important! Stiu bine, ca student fiind, nu putem releva un niv
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Placere sociala

... despre cat de atasati putem deveni de senzorial... sau despre cat de mult ne putem simti atasati de receptarea stimulilor exteriori sau dimpotriva... desi poate suna patologic... cat de atrasi ne putem simti de catre stimulii interiori... in asa fel, incat pragmatismul vietii cotidiene ne poate conduce catre refularea oricarei dorinte, in special a celor de natura agresiva sau sexuala, vorba lui Freud, aparatul nostru psihic, pur si simplu le respinge... ca fiind inconstient si insuficient "plamadite". Si atunci cand ne ambitionam cel mai mult sa indepartam tentatiile, ne putem trezi, cu toata insusirea noastra rationala, in postura de a deveni tulburati sau nevrotici. In aceasta situatie, potrivit psihanalizei freudiene, ar fi preferabil sa raportam la starea de constienta, toate acele dorinte refulate, sa acceptam posibilitatile proprii reale, rolul pe care ni l-am asumat in aceasta societate, faptul ca sensibilitatea si receptivitatea organismului nostru fizic este coe
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Iubitorii de animale

            De aceasta data voi scrie despre o categorie aparte de oameni, fiinte rationale in toata libertatea cuvantului, anume, iubitorii de animale. Am sesizat ca ei exista printre noi si sunt atat de supusi acestei forme de manifestare a valentelor amoroase, incat uneori cocheteaza cu irationalul, cel putin in opinia mea care iubesc mai mult oamenii decat animalele... da, stiu ca nu da bine, mai nou toata comunitatea se raporteaza pozitiv emotional la animalele de companie!.. dar de cand ma stiu am iubit mai mult animalele care se pot "prepara", "gati". Nu ca as fi gurmanda, nici ca as trai pentru a manca, nicidecum, si va rog sa nu ma intelegeti gresit, dar nici nu pot sa fiu de acord in totalitate cu cei care respira si dorm in bratele unei pisici sau catel. Adica sunt de acord sa imi iubesc animalul din curte dar pana la ce grad? Despre pisica si caine voi scrie in cele ce urmeaza si am doua exemple care mie imi edifica unghiul de vedere.             Pri
2 comentarii
Citiți mai multe

Acceptare sau negare?

Despre cat ne deschidem in lumea sociala sau despre cat reprimam la nivel individual... la asta ma gandeam... De multe ori receptivitatea noastra la fapte, acte, semeni este diminuata de slaba imunitate a propriilor afecte, alteori, suntem refractari la invazia intensificata de amplitudinea simtirilor noastre; iar atunci cand orizontul nostru afectiv este valoric accentuat - pozitiv sau negativ, suntem pusi in situatia de a folosi liberul arbitru... si nici in urma unei deliberari indelung cantarite, nu putem sa capatam taria de a accepta sau a respinge una dintre variante. Desi,  pentru bunul mers al constiintei noastre, suntem datori sa opunem rezistenta tuturor acelor tentatii pe care senzorialul ni le ofera; sa ne impotrivim, cu indarjire fiecarei ademeniri a lumii materiale; devenim de multe ori avizi de rebeliune si instanta, de hedonismul clipei imediat incoltite, de inconsecventa desfasurarilor relationale proprii si ne lasam dusi de valul inconstantei naturalismului personal.
2 comentarii
Citiți mai multe

Arta placerii

Sintetic si in mod comun, arta ni se prezinta intr-o forma pur subiectiva; desi ca fond obiectiv, o percepem drept mijloc specific si in acelasi timp, fantastic, de exprimare, de producere a unor valori de ordin estetic, de delectare profunda sau adoratie de ordin mistic a unor fenomene, care pot deveni datatoare de viata ori dimpotriva categorii abstracte, depinde, insa de modul in care ne raportam subiectivitatea la universalul artistic. Scopul placerii este punctul in care cultul si constiinta se unifica, sub forma reflectiei si interpretarii, mai presus de social, fiinta sau presiune, ca functie principala , independenta de conditiile premergatoare actului de admiratie intensa, inclusiv traire efervescenta, de contopire cu sublimul care provoaca duelul simturilor. Placerea poate fi acel scop prin excelenta, pentru a carui atingere ne convertim in adepti, catre a carui satisfacere tindem, placerea poate fi in mod acut, acel scop a carui excitatie externa ne inunda, a carui pose
Un comentariu
Citiți mai multe

Bipolaritatea naturii umane

O parte din bunul mers al umanitatii o regasesc in fiinta umana si o supun reflectiei sub doua aspecte extreme: calea fireasca spre care tindem in incercarea de a-i cunoaste pe ceilalti si celebritatea esecului. Prima ar fi pozitiva, deoarece ne inarmam cu vointa, optimism si profunda rationalitate in vederea obtinerii performantei de inter-cunoastere iar in cel de-al doilea caz predomina polul negativ, fatalismul si ignoranta, pentru ca face parte din acel bun mers universal ca nimic sa nu fie perfect; asadar, binele si raul, pozitivul si respectiv negativul, coexista si depinde de masura in care ne afecteaza atunci cand ajungem sa evaluam calitatea actului in sine. La baza acestor doi poli diferiti si total opusi, consider ca se afla doua elemente fundamentale, la fel de diferite si ireductibile, prin a caror obstinata tarie declanseaza interminabilul procedeu de respingere si atractie; pe de alta parte, vorbesc de ceea ce exista ca spirit din care decurge caracterul pozitiv, sac
2 comentarii
Citiți mai multe

Placere sau viciu?

Ma gandeam cat de firava este granita dintre placere si viciu, fara a le identifica si fara a le considera inseparabile, desigur. Ceea ce au in comun ambele stari ar fi: ca sunt manifestari afective ale comportamentului nostru, ca sunt determinate de satisfacerea anumitor trebuinte, care se manifesta intens si care polarizeaza intr-un anumit grad psihicul si procesele lui. Finalitatea acestor doua afecte, ar consta in desfatare, exaltare, satisfactie paroxistica, frenezie. Ceea ce canalizeaza traiectoria afectelor, pe de o parte si in mod prioritar, consider ca, se regaseste in intensitatea cu care ne dorim sa isi produca efectul ravnit, senzatia de provocare violenta a gustului si a celorlalte simturi;  iar pe de alta parte, permanenta cu care actioneaza asupra spriritului nostru si modul in care actiunea lor devine coplesitoare. In acest fel se  transforma placerea in viciu si se dobandeste dependenta de obiectul obsedant. Asadar, datorita nestapanirilor initiale, a statorniciei ult
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe