Treceți la conținutul principal

Despre sinucidere




Schimbarile ne pandesc la tot pasul, nu as fi crezut vreodata ca o sa abordez problema sinuciderii din vreo perspectiva, se pare insa ca nu sunt suficient ancorata in aceasta realitate, ca rezultat al superficialitatii cu care am gandit in trecut astfel de actiune, de vreme ce aceasta exista de atata timp iar oamenii chiar isi fac planuri si o infaptuiesc cu toata libertatea.
Sinuciderea constituie schimbare.
Taria de caracter in orice grad, scazut sau dimpotriva ridicat s-ar manifesta, labilitatea psihica, inadaptarea la strictetea normelor sociale sau la rigiditatea intregului sistem, fara a mai lua in calcul ipocrizia ca premiza... nu stiu cate surse, cati factori pot exista pentru analiza acestui act... intrucat nu se pune in mod clar problema vreunei justificari sau explicatii plauzibile din punctul de vedere al infaptuitorului, dar undeva in adancul motivational al crezului uman trebuie cu siguranta sa existe.
In fiecare zi este plina mass-media de astfel de cazuri, unele celebre altele situate la polul opus in pragul saraciei si opresiunii sociale, cazurile sunt oameni care par ca actioneaza o viata dupa cele mei comune legi si cutume ale rationalului si care datorita unor circumstante nepermisive, agravatoare, ajung victime ale acelorasi legi si isi pun capatul zilelor in mod elegant de brutal. Orice tip de literatura de specialitate ar fi tratat infinit aceasta cazuistica, fara pretentia de a face-o in mod exhaustiv, imi da senzatia ca nu este decat putin mai mult decat teorie, abstractie... conceptualitate pura.   
Ma intreb cat de patologici putem fi in momentul in care decidem sa dam curs gestului... cat de disperati sau fericiti putem ajunge. In momentele de maxima disperare, durere, nesansa de a intrezari vreo umbra de optimism, este posibil sa ne repezim asupra primului flacon de substanta toxica si sa inghitim cu sete pentru a elimina in mod curajos continuarea faptelor destructive? Sau, datorita unei fericiri puternice care ne-ar hrani atat orgoliul cat si trairea momentului cu o maxima exaltare si beatitudine, constituindu-se ca arhi-suficient crezului nostru, sa ne permnitem sa ramanem asa pentru eternitate si in acelasi mod sadic sa ne autodistrugem? In ambele cazuri, iesirea din camasa de forta a realitatii se face intru eliberarea pe celalalt taram, in care cautand nemurirea, ajungem sa il percepem ca avand gustul raiului... satui de iadul pe acest pamant.
Cred ca in cazul unei labilitati psihice, sfarsitul se produce mult mai rapid, cu o rezolutie morbida de inalta cota, moment prielnic lipsei de discernamant in care proaspatul sinucigas se arunca cu toata evlavia de care a fost capabil o viata, astfel incat indarjirea de a trai este direct proportionala cu radicalitatea si iutimea executiei. Imaginea noastra dinaintea mortii? ... probabil aceeasi cu care ne-am conformat in aceasta viata, probabil ipohondrie dusa la extrem, nebunie, impuls, suprematia negativismului...
Sunt sinucigasii oameni normali, sunt asociali, sunt bolnavi, sunt preaplini de egocentrism, sint victime sau calai? Pot fi orice...atata timp cat fiecare dezvolta o maniera particulara de a pune capat fiintarii, un timp anume in care se produce renuntarea, un gest care intotdeauna arata faptul ca au fost atat de inaltatori incat au reusit sa o faca aici ma refer la ravasele lasate urmasilor cu rol de explicatie... fiecare om dezvolta caracteristici proprii ale procesului de sinucidere, dar care analizate la nivel de ansamblu coincid de la om la om tocmai pentru ca cei care recurg la acest gest sunt o categorie... acea categorie a celor care renunta pentru eternitate la efemeritatea traiului fizic, acea turma care isi asuma uciderea sinelui... care alege sa moara...

Comentarii

  1. Doamna Simona,
    Este aproape imposibil să mai tratezi acest subiect, să aduci ceva nou după ce alții înaintea noastră au publicat Romeo și Julieta,Antonio și Cleopatra (cât misoginism),Eva Braun și Hitler(sic)etc.A face o radiografie completă a sinucigașilor este echivalentul cu a descoperii marginile universului...lucru imposibil.Omenirea este condusă de legi scrise și nescrise ,cutume care fac să judecăm, să împărțim și să catalogăm după bunul plac ,putem să îi facem pe acești oameni lași,nebuni,neadaptabili,să-i aruncăm la stâlpul infamiei,dar noi cei care ne considerăm "normali" ( mă rog la ce se mai raportează normalitatea )avem dreptul să aruncăm cu pietre. Cert este că acești oameni se lovesc de un zid invizibil pentru ceilalți din jurul lor,nu îl pot escalada,capotează și... restul e tăcere(alături de eternul dacă).
    Vor curge râuri de cerneală pe această temă,temă ce ne va fascina cât timp va exista omul și al său diabolic creier.
    Apreciez stilul dumneavoastră de exprimare precum și temele abordate pentru care vă felicit .
    Romeo - Julieta,Antonio - Cleopatra....bătrâni - ce sacrilegiu

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Anonim,

    iti multumesc frumos pentru aprecieri. Fara a avea pretentia de a fi exhaustiva la vreun moment dat, idiferent de subiectele abordate, de fiecare data cand ma inspira ceva, negativ sau pozitiv, scriu.
    Scriu pentru ca imi place, fara sa iau in calcul notorietatea sau istoria vreunui subiect. Interesant este ca te-ai oprit tocmai asupra acestui subiect :)

    Sa auzim de bine!

    Cu drag,

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Femeia - esenta vietii?

Portret de femeie...  Femeia este natura, atitudine, desavarsire, dorinta dusa la extrem si pasiune implinita; este acel element universal care intretine focul, lava nascatoare de larva, compozit de rationalitate, posesivitate si frumusete in stare bruta; femeii ii este proprie finalitatea aparatului de reproductie prin bucuria de a naste vieti, de a stapani universul prin creatia ei si de a-si propaga sentimentele cu maiestrie, in scopul obtinerii celor mai pure si sublime placeri existentiale. Nasterea unui copil este o minune, iar femeia o face posibila prin prolificitatea naturii primare, acesta este sensul ei si mersul lumii, uniunea existentei in ansamblul renasterii umane. Principiul maternal o va propulsa mereu catre originea sentimentelor si placerilor instinctuale care au hranit evolutia fatului si au fructificat cele mai intime dispozitii genetice, astfel incat doar femeia este rodul si rolul trairii, omenirii, iubirii pe pamant. Femeia este o eterna declaratie de dragoste.

Inteligenta rationala... sau emotionala?

M-a inspirat ideea de a face o distinctie intre inteligenta rationala si inteligenta emotionala... si ca efect imediat al acestora, ar fi pe de o parte judecata, iar pe de alta parte, intuitia. Desigur, fiecare dintre noi suntem dotati cu inteligenta, care poate fi de tipul rational si este perfectibila in limitele posibilitatilor mentale de a acumula cunostinte sau inteligenta emotionala care poate fi perfectionata mult in timp si care da empatie, care poate fi dezvoltata in permanenta. Cu ajutorul ratiunii, reusim sa intelegem conexiuni si relatii intre evenimente, sa gandim logic, in cele din urma, si aceasta inzestrare ne este de folos benefic, in fiecare circumstanta a evolutiei noastre. Cu ajutorul ei, dovedim ca suntem capabili sa operam cu concepte, rationamente etc. Pe de alta parte, empatia ne orienteaza catre o forma apropiata de intuitie, catre posibilitatea de identificare a unor realitati prin intermediul afectelor, prin traducere simpatetica sau interpretare. De cele ma…

De vorba cu copilul meu :)

... despre "cred ca vreau sa am un job ca al tau"... la 11 ani :) Pai daca mereu ma aude ca vorbesc despre oameni, despre cat de interesanta este o zi in care ai cunoscut pe cineva sau cat de apropiati si iubitori sunt semenii mei sau cum oameni cu care am interactionat, ma opresc si imi spun ce am insemnat eu in fix acel moment... da, ma simt norocoasa... iar copilul meu vrea sa stie ce ar trebui sa studieze pentru asta.  La inceput, m-a surprins intrebarea, recunosc; pentru ca avem constant o mare problema de studiu... probabil unii dintre voi traiti asta cu copiii nostri din generatia "Z":) dar pentru mine a fost ca o samanta de interes, optimista deodata! Discutia a continuat, explicandu-i pasiunea de a face lucruri, de a avea mereu energie pentru acele lucruri, de a nu simti studiul si doar a te bucura de roadele lui. Ei bine, ne-am complicat! Este clar ca are o foarte mare orientare spre oameni, o are natural si nativ, dar fiul meu e convins ca studiul va fi…

Despre nedreptatea sociala

Am decis sa scriu despre nedreptate, asa cum apare ea la nivel social, inteles la nivel individual… cum vad eu lucrurile!? “Cum vad eu lumea?” sa il citez pe Einstein. Le vad sumbre, ingrijorator de intunecate… Probabil ca acesta este un scurt capitol din sirul imens de mare de nedreptati sociale pe care nu mi-am propus sa le discut la vreun moment dat pe blogul meu, insa in ultimul timp  se pare ca incerc un sentiment de oarecare repulsie sociala.            In Craiova, in urma cu putin timp, un adolescent de liceu moare injunghiat din razbunare. In urma cu cateva luni, in Bistrita imi amintesc ca se intampla, un taximetrist “zboara” de pe trecerea de pietoni o mamica cu copilul in carut. Rezultatul acestor fapte reprobabile nu a fost la fel de sonor ca stirile in sine si ma refer la mass media… pentru ca este domeniul de acces maxim pentru optica populatiei majoritare, care ofera mari sanse de credibilitate si pe deasupra este si usor de ingurgitat in orice moment al zil…

Marea schimbare?

A trebuit in permanenta si in mod insistent sa ma orientez si sa ma auto-sugestionez ca sunt capabila sa iau aceasta decizie, sa imi asum consecinta sociala a actului meu de a decide; sa imi iau suplimentar toata libertatea care o consideram necesara in vederea realizarii optiunii de a decide sau a nu decide. Era practic ultimul lucru pe care trebuia sa il mai valorific, in asa fel incat, sa transpun in realitate ceea ce au asteptat in mod constant ceilati semeni din partea mea si ceea ce eu imi stabilisem ca si ideal greu de infaptuit. Toate conditiile si mijloacele le-am calificat ca fiind unele favorabile si in acest sens, cu tot zelul si sarguinta, mi-am propus marea schimbare. “...atata timp cit continui sa faci ce ai facut dintotdeauna, vei obtine ce ai obtinut intotdeauna...”a fost cel mai pretios mobil pe care l-am primit in derularea demersului meu de a-mi duce la indeplinire si preschimba in fapt real misiunea paroxistica, de altfel, mobil la care, in adevar, nu staruisem ni…

Amor propriu sau gelozie in cuplu?

Ma gandesc la unul dintre cele mai puternice sentimente pe care fiinta umana este capabila sa il genereze; sentiment care a dainuit timpurilor si s-a perpetuat de maniere distincte, cu intensificari nocive sau benefice; traire sufleteasca fundamental mistuitoare, pornire aprinsa sau ardoare latenta... amor propriu sau gelozie in cuplu? In acceptiunea mea subiectiva si pur personala, amorul propriu este totalmente distinct de gelozie; acesta este cel care o faureste cu toata priceperea si evlavia, de care, individualitatea umana poate da dovada in situatii limita. Amorul propriu subzista in fiecare dintre noi dar se manifesta cu specificitatea launtrica a fiecaruia dintre noi... atunci cand suntem incurajati sa simtim cu toata claritatea ca suntem buni, frumosi, destepti; ca avem parte de bunuri, de lucruri, de bucurii, de iubiri, de tot arsenalul care decurge din starile de multumire, de impacare cu noi insine, de perfecta osmoza cu binele...exact in acele momente egotismul triumfa si …

Prima impresie...

M-a inspirat recent... prima impresie... si in genere, exista numai o prima impresie. Conceptual, aceasta impresie este produsa de constiinta noastra, asemanator unei senzatii, este perceputa ca un fenomen al unei cauze, mai exact un efect datorat unor fapte sau intamplari din realiatea in care fiintam, cu care individul vine in contact. Aceste prime impresii se pot manifesta sub forma unor ganduri, imagini, prejudecati, fara nicio certitudine a vreunei cunoasteri directe, ci doar ca aparenta. Interesant este cum aceasta prima impresie ne ramane ca valida pe parcursul viitor al relationarii cu cauza care a produs-o, cum acest efect ne ramane prezent, cu constanta, in gandirea viitoare si cum ne raportam la el de cate ori consideram ca a fost doar preconceput. Avem mereu tendinta de a ne raporta la faptul empiric, prin care am dobandit falsa cunoastere a unei realitati noi, mereu fiind inclinati sa ii atribuim o mare parte de solidarizare conștientă si in acelasi timp sa ramanem atasat…

Despre nimic

Voi scrie doua vorbe despre nimic… sau despre tot ce poate sa semnifice nimic… La un moment dat cineva imi spunea ca as avea  “Capacitatea de a construi aproape infinit pe o structura minuscula, de a scrie intr-o maniera complexa despre lucruri simple.” si ulterior admit ca m-am gandit suficient de mult la aceste aspecte… insa in realitate sunt extrem de pragmatica si niciodata nu recurg la impleticiri de cuvinte sau anagramari de situatii, dar cand vine vorba de scris… incep sa o fac fara vreun obiectiv specific, ci pur si simplu… ceea ce vreau sa exprim… pun negru pe alb si acest sentiment este adeseori atat de linistitor incat scriu si scriu si recitesc si consider si eu insami ca pot sa scriu lejer de mult despre nimic in opinia unora sau despre tot ce poate sa reprezinte in mintea mea nimic, insa fac exact ceea ce vreau, pentru ca sunt libera sa vreau!             Jocul de-a cuvintele… de-a simbolurile… de-a petrecutul timpului in mod placut, in mod comod, aparent fara…

Constiinta si materialitate

Ma intrebam de cate ori constiinta noastra incearca sa examineze atent provocarile externe si de cate ori, cu ajutorul ei, apreciem corect calitativ atractiile materiale care se concretizeaza fezabil, ca o totalitate de necesitati, generate de lacunele propriei autocunoasteri. In alta exprimare, consider ca tot ce ne abate de la liniarul rutinei zilnice, contribuie la inchegarea propriului nostru sistem de raportare, de acceptare sau dimpotriva, de respingere. In al doilea rand, aceasta deviere de la realitatea materiala ne incheaga o conceptie coerenta asupra tuturor idealitatilor pe care ni le insusim, cu ocazia fiecarei incursiuni a spiritualului in fenomenala obiectivitate a lumii inconjuratoare, lume care reflecta in mod fatidic si ostentativ suma cantitatilor, intereselor si generalitatilor empirice. Independent de constiinta noastra si, totusi exercitand o presiune intensa, lumea materiala ingradita de dogme si cutume, actioneaza in permanenta asupra spiritului nostru liber, cu…

Iubire reala vs. iubire virtuala?

Ceea ce m-a condus la ideea abordarii acestor doua tipuri de iubire este acelasi impuls care m-a facut acum o vreme sa disting intre nickname si identitate reala si extind ideea la realitate – virtualitate, facticitate - mentalitate, fara a avea intentia de a patrunde in toiul vreunui soi de teorie… ca atare ma voi limita la a explica aceste acceptiuni in termeni cotidieni, de simt comun, de existenta tehnologica, asa cum ne-am deprins in ultimele decenii… insa nu mi-am propus in acest articol sa iau in calcul si varianta hedonista versus placeri de tip virtual…             Cum stiu eu iubirea reala si cum probabil s-a manifestat la fiecare dintre noi, in fiecare capitol al vietii, si dupa ce am simtit fiorii acestui sentiment clocotitor care poate fi acceptat ca singurul posibil, cu cea mai mare usurinta. Vorbesc aici de acel prim sarut care ne-a rascolit pe interior, pe exterior, care ne-a dat puterea de a visa si de a transpune erotismul propriilor senzatii in cele mai ar…